un mesaj de la Scott Rabalais
Una dintre caracteristicile constiintei unificate este aceea ca nimic nu exista in afara noastra.Cand privim existenta din perspectiva dualitatii,
exista ceea ce este in interior sau o parte a unui individ si ceea ce exista in afara limitei perceptiei acelei persoane.Totusi, cand priviti dintr-o
perspectiva integrata, nu exista nici un ''interior'' sau ''exterior'', caci limitarile dispar.Unul dintre cele mai populare concepte create si folosite de
catre om de generatii este conceptul de dumnezeu.Fiecare individ are propriul sau concept, daca nu experienta in ceea ce il priveste pe
dumnezeu. Constiinta unificata arata ca toata existenta este una, si ca nu exista nici o entitate, nici o fiinta superioara, nici un lucru care exista
dincolo de infinitul existentei.Starea unificata arata ca credinta ca un individ este separat si departe de dumnezeu, de viata, existenta, creatie,
etc, nu este decat asta-o credinta in mintea lui dumnezeu.Scapati de credinta, de tendinta mintii de a crea separarea, si totul fuzioneaza intr-un
ocean care cuprinde toata existenta.Deci de ce atat de multi zei au fost creati de-a lungul timpului?De ce omenirea a ales sa venereze ceea ce
vede ca fiind separat si departe de ea? De ce religia ii evoca cu o asemenea pasiune pe cei care au fost, conducandu-i pe unii catre unele acte
violente in apararea ei? Atata timp cat omul se vede separat de existenta, el va privi catre ceva mai mare. Din aceasta perceptie limitata, el se
vede ca fiind mic, o particola de praf in enormitatea universului, poate traind intr-un univers accidental si haotic.El vede puterile imense dincolo de
marginile sale personale si isi va presupune ca aceste puteri vor actiona asupra sa. El isi ia rolul de ''saracul de mine'' si creaza un abis intre el si
enormitatea existentei.Una dintre aceste credinte vine din ideea unei venerari a ceea ce vine din afara sinelui. O relatie cu aceasta entitate externa
ia forma unei relatii cu ceea ce ii este familiar individului, fie un parinte protector sau iubitor, un prieten sau un dusman, sau toate cele de
sus.Natura unei asemenea relatii intre un om si dumnezeul sau va reflecta ceea ce el a creat sau acceptat ca fiind dumnezeul sau, sau poate chiar
ceea ce el percepe ca fiind o lipsa a lui. Povestea ''vrajitorul din Oz'' este o frumoasa interpretare a unei astfel de credinte.Dorothy si prietenii sai
au urmat podul galben pentru a-l intalni pe vrajitor, doar pentru a-l gasi speriat, timid si zgomotos.Si totusi, cand au realizat ca vrajitorul nu era
decat o proiectie facuta de om, Dorothy si prietenii sai au renuntat la credinta in puterile exterioare. La acest punct fiecare dintre ei au realizat ca
tratamentele de care aveau nevoie se aflau in interiorul lor (leul isi dorea curaj, omul de tinichea isi dorea inima, etc)Cand ajungeti sa
experimentati si sa va impamantati in constiinta unificata, oricare dintre aceste concepte ale unui dumnezeu extern nu mai exista.Nu exista ceva
mai maret sau mai putin decat sinele personal-nici eroi, nici dumnezei conceptuali, nici idoli, nici demoni.Exact la fel cum mana stanga nu ar putea
idolatriza mana dreapta, individul in constiinta unificata nu mai este doar un simplu un individ, nu se uita nici in ''sus'' nici in ''jos'' la nimic. Toata
existenta se afla la acelasi nivel, sa zicem asa. Va puteti intreba cum o astfel de reprezentare a unui dumnezeu separat a reusit sa stea
conceptualizat in mintea umana de-a lungul erelor.Miturile au fost promovate de catre cei care se aflau in constiinta ego si prin multitudinile de religii si institutii, apoi pasate celor care i-au urmat, care adesea le-au acceptat orbeste. Doar cand cineva se desprinde de noroiul constiintei ego si se expandeaza catre o constiinta unificata poate vedea natura iluzorie a acestor credinte. Fara un asemenea dumnezeu, nu exista judecata.Nu exista reguli si nici pedepse. Nu exista pacate, nici religie, rai sau iad si nici alte fabricari ale onstiintei ego.Puteti presupune dintr-o perspectiva limitata ca fara un dumnezeu fabricat ar fi haos si distrugere, ca omul ar fi redus la o forma animalica. Din potriva, ati trai intr-o perfecta ordine divina, manifestand iubire si lumina, ati exista in armonie cu toata creatia. Omul isi cauta un sens prin relatii. Dintr-o perspectiva dualistica, aceste relatii exista ca o legatura intre individ si ceva sau cineva care se afla in afara limitarii personale, fie ca relatia este cu o alta persoana, un dumnezeu, un animal, planta sau piatra.In constiinta unificata, chiar si ideea unei ''relatii'' lipseste, caci nu exista nici un contact intre o persoana si ceva in afara acelei persoane. Persoana pur si simplu ESTE. Motivul pentru care unii pot deveni atat de aprinsi in apararea punctelor lor de vedere se datoreaza existentei identitatii create de ei in constiinta ego. Constiinta ego a creat mitul unui dumnezeu si daca mitul este distrus, atunci si ei ar fi distrusi, caci ei cred ca nu sunt mai mult decat constiinta lor ego. Chiar si o critica a mitului lor despre dumnezeu este considerat un atac asupra propriei lor fiinte, cum constientizarea fiintei lor nu exista dincolo de constiinta ego limitata. Conceptul identitatii este creat in constiinta ego. Aceasta stare creaza o distanta si separare cu ceea ce suntem cu totii atat de obisnuiti.Pe planul fizic, este maniera atat de comuna acceptata de a ''vedea'', totusi nu este totalitatea a cine suntem. Constiinta unificata ne permite sa intelegem sensul din spatele a ceea ce multi maestri spirituali au exprimat, ca nu exista nici o distinctie intre om si dumnezeu. sursa:http://cornucopiaofconsciousness.blogspot.com/