un mesaj de la Scott Rabalais
''Iubirea face ca pamantul sa se invarta'', este o descirere apta pentru ceea ce poate fi cea mai importanta si mai implinitoare experienta de pe
pamant.Iubirea creaza indivizi, familii si organizatii.Iubirea aduce fericire, exuberanta si apreciere, la fel ca si ranire, vinovatie si tristete.Ne iubim
animalele de casa, filmele, cartile, vacantele, copacii, pasarile si aproape tot ce putem simti. La un moment sau altul, noi toti am simti ca tanjim
dupa iubire. Iubirea este centrul vietii. In constiinta separarii, iubirea este vazuta ca ceea ce ne face intregi sau completi. Cum suntem vazuti ca
fiind fundamental separati de altii, avem nevoie de iubirea si acceptarea altora pentru a crea un sens in a fi iubit sau intreg.Dorinta pentru iubire
poate ateriza usor in proprietate sau dependenta fata de celalalt, fie ca este sotul, parintele, fiul, fiica, rietenul. Este ceva comun in constiinta
separarii sa folosim manipularea si convingerea intr-un efort pentru a mentine acest simt al iubirii. Cu iubirea, noi putem umple abisul constiintei
separarii, si cand iubirea se pierde, noi re-experimentam acel abis. Noi experimentam o pierdere a iubirii in despartiri, divorturi si decese.
Asemenea pierdere este perceputa ca fiind tristete, ranire sentimentala, plans si chiar agonie. Observarea unei relatii in constiinta separarii are
doua parti-oferirea si acceptarea iubirii.Oferirea iubirii poate fi definita ca oferirea sinelui printr-un gand, cuvant sau idee. Acceptarea iubirii este
opusul si este calitatea receptiva care permite unei asemenea oferte sa vina de la altcineva-sau de la noi.Exista mai multe cuvinte pretioase in
urechile noastre decat ''te iubesc'', fie ca le oferim fie ca noi le primim.Iubirea este un lucru minunat.Iubirea ia un alt sens in constiinta unitatii.
Ganditi-va la ideea ca in constiinta unitatii, noi suntem vazuti ca fiind completi si intregi.Noi nu suntem separati unul de altul, caci noi toti coexistam
unul cu altul si cu toata viata. Nu exista nici un abis intre indivizii care ar conduce catre o apartenenta personala.Nu exista nici un simt al pierderii-
chiar si in fata mortii-doar o schimbare a aprentelor. Viata este energie si energia poate fi transformata, dar nu ne paraseste niciodata.Noi suntem
unu in constiinta unitatii si cu totii locuim legati in tot ce este. In constiinta unitatii, nu exista nici o lipsa sau tanjire dupa iubire. Noi suntem iubirea
insasi si iubirea este recunoscuta ca fiind natura noastra, si nu ceva ce trebuie sa obtinem. Noi devenim ''bulbul de lumina'' al existentei, completi
in stralucirea luminii noastre in lume. Bulbul de lumina este complet in impartasirea lui, emitand si oferind; el nu tanjeste dupa nimic pentru a-i fi
returnat. In puritatea constiintei unitatii, relatiile noastre cu altii ne ofera o reflectie a cine suntem noi. Iubirea pe care noi o experimentam aparent
de la altii este pur si simplu o reflectie a luminii noastre stralucitoare a iubirii. ''Tu ma intregesti'' se transforma in ''tu ma reflecti''. De fapt, nu exista
''tu'' si ''eu'' in constiinta unitatii si tot ceea ce ramane cand scoateti sensul individualitatii este existenta iubirii. Cum ideile de ''tu'' si ''eu'' sunt
recunoscute, abisul exista, pe care noi incercam sa il umplem cu prezenta si iubirea de la ''altul''. In separare, noi credem ca avem nevoie de
altcineva pentru a experimenta iubirea. Si atata vreme cat perceptia ramane in separare, asta este adevarat.Cand perceptia se schimba in unitate,
abisul este umplut si tanjirea sau nevoia pentru iubire se disipeaza.Ceea ce ramane este realizarea ca noi suntem iubire si ca toata iubirea
universului este o parte mostenita a naturii noastre. Intr-o asemenea realizare, nu mai exista gandul de a oferi si a lua iubire ca pe o marfa. In
tacerea noastra, noi suntem iubire, ne suntem suficienti. Si indiferent unde suntem si indiferent de facem, acolo se afla si iubirea. Noi nu avem
nevoie sa incercam sa iubim; iubirea este ceea ce noi suntem. Natura paradoxala a separarii/uniunii poate fi vazuta prin ochii iubirii. In constiinta
unitatii, individul poate sta singur in experimentarea iubirii si completarii. Nu trebuie sa asteptati pe altcineva.Desi exista recunoasterea unicitatii
individualitatii, exista deasemenea constientizarea faptului ca ''celalalt'' face parte din sine. Asa cum ''eu'' sunt iubire, si ''tu'' esti iubire. Inca odata,
scapati de ''eu'' si ''tu'' si ramane doar iubirea. In separare, iubirea este vazuta ca o forta vindecatoare. Este medicamentul care impusca abisul
interior creat de catre entitate. Iubirea este bandajul care salveaza constiinta separarii de ea insasi. Nu este nevoie de un bandaj ci de vindecare-
realizarea faptului ca abisul poate fi permanent umplut. de ce doriti sa fiti iubiti mereu cand voi sunteti iubirea insasi? Cum puteti avea nevoie de
iubire cand sunteti iubirea completa? Cum sa va puteti simti pierduti cand constiinta unitatii ne arata ca noi suntem una cu intreaga existenta?
Cum putem obtine iubire de la altcineva cand noi suntem iubirea universala insasi? A avea nevoie, a pierde si a obtine iubire sunt perspective din
constiinta separarii, unde noi suntem vazuti ca fiind incompleti pana cand ne completam printr-o alta persoana. Fuga dupa iubire se disipeaza in
constiinta unitatii, unde noi putem sta linistiti si experimenta iubirea infinita a cine suntem. sursa:www.spiritlibrary.com