sâmbătă, noiembrie 03, 2007

SERIA MAESTRII ASCENSIONATI: OSHO


Osho s-a nascut in Kuchawada, Madhya Pradesh (India centrala), la 11 decembrie 1931, fiind primul copil din cei unsprezece,
cati aveau sa aiba parinti sai. Tatal sau a fost un modest negustor de haine si apartinea religiei Jaina. In anul 1946, la varsta de 14
ani, Osho are experienta primului sau satori. De-a lungul anilor experientele sale meditative au devenit din ce in ce mai profunde,
insa intensitatea cautarii spirituale si-a manifestat efectele asupra sanatatii sale fizice. La varsta de 21 de ani, Osho atinge
iluminarea, cea mai inalta culme a constiintei omenesti. In acel moment, spunea el, biografia lui exterioara a luat sfarsit, si de
atunci inainte el a trait intr-o stare total lipsita de ego, o stare de unitate cu legile intime ale existentei. "Nenumarate vieti am lucrat
asupra mea, luptandu-ma, facand tot ce se poate face, insa nu s-a intamplat nimic. Acum inteleg de ce nu s-a intamplat nimic.
Efortul in sine era, de fapt, obstacolul... Nu vreau sa spun prin aceasta ca se poate ajunge fara cautare. Cautarea este necesara,
insa vine o vreme cand ea trebuie lasata in urma. Si in ziua in care cautarea s-a oprit ... a inceput sa se intample. O noua energie
s-a ridicat ... Venea de nicaieri si de pretutindeni. Era in arbori si in stanci, in cer, in soare si in aer - iar eu credeam ca este foarte
departe. Si era atat de aproape ..." In plan exterior si-a continuat studiile la Universitatea din Sagar, unde a absolvit cu onoruri
Prima Clasa de Filozofie, in anul 1956. A fost Campionul dezbaterilor pe intreaga Indie si a castigat Medalia de Aur. Dupa
terminarea facultatii, Osho este numit profesor la Colegiul Sanskrit din Rajpur. Un an mai tarziu devine profesor de filozofie la
Universitatea din Jabalpur. De asemenea, el intreprinde calatorii in intreaga Indie, vorbind in fata unui larg auditoriu si polemizand
cu liderii religiosi in dezbateri publice. In 1966 demisioneaza pentru a se dedica in intregime scopului de a initia omul modern in
arta meditatiei. Incepe sa se adreseze unor multimi de 20.000- 50.000 de persoane in cadrul adunarilor ce aveau loc in aer liber.
Conduce tabere de meditatie de zece zile. Osho, numit in acea perioada Bhagwan Shree Rajneesh, incepe sa-i initieze pe
cautatorii spirituali in neo-sannyas - o cale in care acestia se daruiesc cautarii de sine si meditatiei, fara a renunta la lume sau la
orice altceva. Acest punct de vedere relativ la renuntare reprezinta o ruptura totala fata de traditia orientala. Pentru el nu
renuntarea la lumea materiala este cea care conteaza ci renuntarea la trecut, la conditionarile si la credintele nefondate pe care
fiecare generatie le impune generatiei urmatoare. In anul 1974, este inaugurat ashramul de la Poona. Influenta spirituala a lui
Osho este de nivel mondial, 25000 de persoane trecand anual portile comunitatii. Osho se retrage din ce in ce mai mult in
intimitatea camerei sale, pe care o paraseste numai de doua ori pe zi: dimineata - pentru un discurs de nouazeci de minute si
seara - pentru a-si initia discipolii si a-i calauzi. Discursurile sale includ toate caile spirituale majore cum ar fi Yoga, Zenul,
Taoismul,Tantra si Sufismul. El se refera, de asemenea, la Gautama Buddha, Isus, Mahavira, Lao Tse si la o serie de mistici.
Aceste discursuri au fost stranse in apoximativ 650 de volume si traduse in 34 de limbi. Grupurile de terapie existente in jurul lui
Osho in acea vreme combinau tehnicile meditative din Orient cu psihoterapia occidentala. Catre sfarsitul anilor '70 ashramul lui
Osho devenise o adevarata Mecca a cautatorilor adevarului. In 1981, dupa ce a fost tinta unei incercari de de asasinat, Osho
pleaca in SUA si se stabileste la Rajneeshpuram, o mica localitate din desertul Oregon ridicata de adeptii sai din America.
Festivalurile anuale care se organizeaza aici reunesc peste 20.000 de vizitatori din intreaga lume. In scurt timp, Rajneeshpuram
devine cea mai mare si mai controversata comunitate spirituala din America. Odata cu dezvoltarea rapida a comunitatii din
Oregon, alte comunitati se ivesc in majoritatea tarilor occidentale si in Japonia, sprijinite de fonduri proprii. Scandalurile provocate
de o serie de activitati criminale si delapidari de fonduri petrecute in anturajul lui Osho, duc in cele din urma la arestarea lui; nu
este gasit implicat personal in respectivele fapte, insa acuzat fiind de incalcari ale legilor imigrarii, este expulzat din Statele Unite.
O saptamana mai tarziu comunitatea din Oregon este dispersata. Dupa mai multe incercari nereusite de a se stabili in alte state -
pretutindeni fiind considerat "un pericol pentru securitatea nationala" - Osho se intoarce in India, la ashramul din Poona. Incepe sa
conduca personal meditatia de la sfarsitul fiecarui discurs si introduce o noua tehnica de meditatie numita "Mystic Rose". In 1989,
declara ca nu se va mai numi Bhagwan Shree Rajneesh, deoarece pentru multi Bhagwan inseamna "Dumnezeu".Discipolii sai
hotarasc sa-l numeasca Osho. Cuvantul "Osho" provine din japoneza veche si a fost folosit pentru prima data de Eka, ca formula
de adresare pentru maestrul sau, Bodhidharma. "O" inseamna "cu multa recunostinta, iubire, gratitudine" dar si "echilibru,
armonie". "Sho" inseamna "extinderea multidimensionala a constiintei" si "total binecuvantat de existenta". Din acel moment,
ashramul de la Poona se va numi "Osho Commune International". Osho si-a parasit corpul la 19 ianuarie 1990; fara sa fie
resemnat sau fatalist, el a explicat discipolilor sai ca: "existenta a hotarat ca i-a venit timpul". Pentru el devenise limpede faptul ca a
ramane in limitele trupului nu era lucrul cel mai important pentru dezvoltarea operei sale. Inainte de a muri, a mai spus: "Va las
visul meu." Citate de Osho:

Joaca trebuie sa ramana viata ta.Munca trebuie sa fie doar un mijloc de a te juca.Nu-ti transforma viata intr-o rutina de
munca,pentru ca scopul vietii e joaca. A fi viu înseamnă a avea simţul umorului, a avea o profundă calitate de a iubi şi de a te juca în voie. Iubirea nu este o relaţie între două persoane. Ea este un stadiu al conştiinţei tale. Numesc aceasta "meditaţie": o peregrinare către propria voastră fiinţă. Iar în momentul în care vă găsiţi propriul centru, aţi găsit
centrul întregii existenţe.Non-mentalul este realizare. Non-mentalul este iluminare. Non-mentalul este eliberare. Reprimarea este să trăieşti o viaţă pe care nu trebuia s-o trăieşti, să faci lucruri pe care n-ai vrut niciodată să le faci, să fii ceea ce
nu eşti. Reprimarea este autodistrugere. Este sinucidere, lentă, desigur, dar foarte sigură, este o otrăvire gradată.Tăcerea este spaţiul în care omul se trezeşte
Dacă adevărul nu este al vostru, atunci nu este adevăr. Pentru a fi adevăr trebuie să vă aparţină, să provină din experienţa
voastră; adevărul nu poate fi împrumutat.Adevărata savoare a vieţii se găseşte înlăuntrul vostru.Renunţă la comparaţii şi poţi să te bucuri de viaţă la maxim.Amintiţi-vă întotdeauna când să vă opriţi: nu mergeţi până la extrem. Puţină înţelepciune nu strică, dar nici puţină nebunie.
Combinaţia justă între ele va face din dumneavoastră un Buddha.Sunt doar două feluri de oameni pe lume: cei care încearcă să-şi umple goliciunea interioară şi acele persoane foarte rare şi
deosebite care încearcă să-şi vadă această goliciune.Transformă lumescul în sacru. Transformă acest ţărm în ţărmul celălalt, transformă pământul în paradis.Primul lucru este acela de a te accepta în mod profund pe tine însuţi. Fiecare se simte inferior într-un fel sau altul. Motivul este
neacceptarea faptului că fiecare este unic. Nu se pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii. Fiecare face parte dintr-o
categorie care îi este proprie şi din acest lucru nu rezultă nicio comparaţie. Şi nu pot să-mi închipui o fiinţă care să aibă totul în
această lume. Unii nu au ezitat să încerce, dar au eşuat lamentabil. Fii doar tu însuţi şi va fi suficient."Cand iubirea exista, depinde de tine daca poti sa o primesti sau nu. numai cand nu exista iubire poate celalalt sa o dea sau sa o
retina de la tine. Cu iubirea , cu compasiunea, nu exista diviziune intre divin si non-divin. Iubirea este divina.Dumnezeu este iubire.
"Noi suntem ceea ce cunoaştem, ceea ce simţim. A cunoaşte ceva înseamnă a te identifica cu acel ceva. A cunoaşte iubirea
înseamnă să iubeşti; a cunoaşte divinitatea înseamnă sa devii divin. Autocunoaşterea înseamnă realizare; cunoaşterea înseamnă
să fii.De câte ori libertatea se întâmplă într-o conştiinţă, din interior ea se simte ca libertate, iar din exterior ca iubire.
Iubirea nu se naşte în voi decât dacă deveniţi un cerc perfect: un întreg mulţumindu-se cu sine. Atunci iubiţi tot ceea ce vine spre
voi.Iubirea este un subprodus al spiritului meditativ. Ea nu este legata de sex, ci de dhyana - meditaţie. Cu cât pătrundeţi mai mult în
tacere, cu atât mai mult vă veţi simţi în armonie cu voi înşivă, cu atât mai mult veţi avea o senzaţie de realizare şi de prezenţă a
unei noi expresii a fiinţei voastre. Începeţi să iubiţi. Nu o anumită persoană - acest lucru se poate întâmpla, dar e cu totul altceva -
începeţi să iubiţi. Şi această iubire devine pentru voi un mod de viaţă. Ea nu se transformă niciodată în repulsie, pentru că este mai
presus de atracţie.Cunoaşterea înseamnă împlinire; a cunoaşte este a fi.Adevăratul curaj constă în a avea tăria de a rămâne singur şi aceasta înseamnă că înţelegeţi într-un mod perfect conştient faptul
că sunteţi singur şi că nu poate fi altfel. Ori vă amăgiţi, ori trăiţi acest fapt."Daca puteti sa ramaneti singuri , absolut singuri , fie doar si o singura clipa , ego-ul va muri , eul va muri . Ego-ul nu exista in sine ;
el este intotdeauna in relatie cu cineva ."Daca iubirea ta este atat de mare pentru a contine si renuntarea, numai atunci se poate numi iubire. Daca renuntarea este destul
de mare ca sa contina si iubirea, abia atunci este cu adevarat renuntare. Si cea mai mare crestere posibila este atunci cand un
om le manifesta pe amandoua.Omul moare pe la 30 de ani, şi este îngropat la 70.Sa nu depinzi de alţii! Fii independent în fiinţa ta! Ascultă-ţi vocea interioară!
O vei putea auzi în momentul în care îţi linişteşti mintea - şi nu e greu. Şi când spun că nu e greu, e un fapt absolut sigur: nu e greu! Dacă am putut eu, poţi si tu! Între noi nu e diferenţă. Toate fiinţele umane au potenţialul de a se cunoaşte pe sine însele. În momentul când te cunoşti pe tine însuţi, nimeni nu-ţi va mai lua individualitatea."Nu este nevoie să ştii unde mergi. Nu este nevoie să ştii de ce mergi. Tot ceea ce e nevoie să ştii este faptul că mergi plin de
veselie; dacă faci acest lucru, nu poţi greşi.Poveştile lui OSHO (23)15 Aprilie 2007 Lucrurile lui Dumnezeu nu sunt niciodată terminate

Un rege s-a dus la un maestru zen ca să înveţe arta grădinăritului. Maestrul l-a învăţat timp de trei ani, iar regele şi-a făcut o grădină mare şi frumoasă, în care lucrau sute de grădinari. Timp de trei ani, tot ce învăţa de la maestru experimenta în grădina sa. După trei ani, grădina era gata, şi regele l-a invitat pe maestru să vină s-o vadă. Regele avea mari emoţii, pentru că maestrul era foarte sever. Acesta avea să fie un fel de examen.

Şi ca examenul să fie trecut cu bine, au fost luate toate măsurile de precauţie ca totul să fie perfect. Numai atunci l-a adus regele pe maestru să vadă. Însă maestrul s-a întristat chiar de la început. S-a uitat în jur, s-a plimbat prin toată grădina şi, pe măsură ce se uita, devenea tot mai grav. Regelui i s-a făcut frică. Gravitatea maestrul nu prevestea nimic bun. Luându-şi inima în dinţi, regele a întrebat: "Ce s-a întâmplat? De ce nu-mi spui? Te-ai întristat şi tot clatini din cap. De ce? Ce nu-ţi place? Am făcut tot după cum am învăţat de la tine".

Maestrul a spus: "Grădina asta este atât de terminată încât e moartă. De asta nu-mi place. Trebuia să rămână neterminată. Unde sunt frunzele veştede? Nu văd nici o frunză uscată. Pe alei nu sunt frunze uscate, şi nici în copaci frunze care să fi îngălbenit. Unde sunt?".

"Le-am spus grădinarilor mei să le înlăture pe toate, să facă astfel încât grădina să arate perfect", a răspuns regele.

Iar maestrul a spus: "De asta arată atât de lipsită de strălucire şi neinteresantă. Se vede de la o poştă că e făcută de om. Lucrurile lui Dumnezeu nu sunt niciodată terminate".

Şi maestrul a ieşit grăbit din grădină. S-a dus la mormanul de frunze veştede, care se afla dincolo de zidul grădinii, a luat o mână de frunze şi s-a întors în grădină, unde le-a aruncat în vânt. Frunzele se jucau în vânt, duse pe alei de adiere. Încântat, maestrul a spus: "Uite cât de vie arată grădina!". Frunzele foşneau în vânt, şopteau ca fiinţe vii. Acum grădina nu mai era moartă ca un cimitir. Foşnetul frunzelor se transformaseră în cântec, alungând liniştea mormântală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu