MATERIALELE CERCULUI CRIMSON
Seria Maestrilor
SHOUD 3: "Potentiale din Viitor" – prezentat de ADAMUS, transmis prin Geoffrey Hoppe
Prezentat Cercului Crimson
7 noiembrie 2009
www.crimsoncircle.com
www.iamthatiam.ro Traducerea: Gratia
(multumim Gratiei si lui Costin)
Eu sunt cel ce sunt Adamus al Domeniului Suveran. Bine ati venit in aceasta clasa si in acest laborator ale energiei spirituale noi, in aceasta minunata zi de duminica, 8 noiembrie 2009. Bine ati venit dragi Shaumbra!
Voi incepe printr-o mica deschidere a ochilor, dar nu numai ai lui Cauldre – ci ai fiecaruia dintre voi. Nu vorbesc doar despre ochii fizici, ci mai degraba despre ochii vostri spirituali.
Asadar, respirati profund, deschideti-i. De cat timp v-ati inchis? De cat timp jucati jocul uman? Oh, de multa, multa vreme! Este un joc minunat, un joc incredibil. L-am jucat si eu, l-am jucat si cu voi uneori, dar ajungeti intr-un moment, in care jocul este invechit. Va chemati Spiritul. Implorati Spiritul. Va suparati pe mine. Voi spuneti, „Trebuie sa existe altceva. Trebuie sa existe mai mult.” Iata unde ne aflam acum.
Avem acest grup numit Shaumbra – fara bariere, fara nici un motiv pentru care sa ne adunam, fara initieri, nimic altceva de facut, decat sa respiram, ocazional – insa, iata-ne aici.
Ce este Shaumbra?
Trebuie sa va spun ca se intampla ceva interesant cu egalii mei, cu cohortele de cealalta parte. Ei stiu ca sunt implicat in mod activ in Consiliul Crimson. Mai stiu ca am venit sa va preiau de unde v-a lasat Tobias.
Tobias, oh …sa luam un moment ca doar sa respiram pentru Tobias, deoarece el este inapoi in conditia umana si trebuie sa respire! (rasete) Oh, el trece prin unele experiente. Nu in acest Shoud, ci, probabil la colindele de Craciun, vom vorbi putin despre Sam – ce anume face, unde este.
Asadar, sunt in pozitia de a fi nevoit sa explic contrapartilor, prietenilor si asociatilor mei angelici, atunci cand vin la mine si ma intreaba, „Ce reprezinta acest lucru…” Cineva si-a lasat Pakauwah afara… (rasete in timp ce Adamus observa un caine mare alb, care voia sa intre in sala)
LINDA: A vrut tare mult sa ne viziteze.
ADAMUS: Invitati-l aici, daca promite sa nu ma muste. (rasete)
LINDA: Lasati-l inauntru pentru un minut. Il putem alunga oricand.
ADAMUS: Desigur, aduceti-l inauntru.
LINDA: Doar pentru un minut …este asa de frumos! (rasete si comentarii in timp ce cainelui ii este permis sa intre si sa umble printre cei prezenti) Oh, esti atat de frumos! Vino aici. Vino aici!
ADAMUS: Regret, el este ocupat sa adulmece locul dintre picioare, iar al meu nu este disponibil, in acest moment.(hohote de ras) Sunt unele lucruri la care n-am vrea sa fie expus un channeler. (hohote de ras)
Asa ca, eu le explic prietenilor mei. „Ce este Shaumbra?” intreaba ei. Apropo, ingerii nu cunosc totul. Voi aveti intelegerea gresita ca doar pentru ca ati fi morti, ati sti tot ce se intampla. Va dati voi seama cat de experti sunt oamenii in a se bloca fata de fiintele spirituale? Nici Dumnezeu nu va poate vedea, nu va poate auzi, nu poate urmari micile voastre ganduri, cand va blocati. Iar majoritatea oamenilor se blocheaza 82% din timp. 82%. Iubesc numerele.
Asadar, atunci cand ma intreaba, incerc sa le explic ce este Shaumbra. Ce este Shaumbra? Nu exista multe definitii pentru asta. Evident nu este o religie – eu stiu cine sunteti! (Adamus si audienta rad) Probabil nu sunteti nici un cult, deoarece, in general, voi opuneti rezistenta grupurilor. Nu va plac grupurile, cu adevarat. Nu vreti sa va asociati la nimic
„Asadar, ce este Shaumbra?” intreaba ei. Nici macar nu sunt spirituali. Nici macar spirituali, deoarece „spiritual” are o conotatie atat de veche. „Spiritual” inseamna pentru foarte multe fiinte de cealalta parte – oh, cum sa expun asta direct – inseamna contrafacut, inselator. Inselator. Spiritualitatea este unul dintre cele mai mari locuri de hranire pentru ego si minte. Mintii ii place cand oamenii devin spirituali, deoarece ii ofera scuze in a se simti indreptatita, insuportabila, intoleranta si in cautare eterna.
Prin urmare, nu pot spune ca Shaumbra este spirituala. Asadar, ce sunteti? Nu sunteti intelectuali (rasete) si spun asta cu onorare (hohote de ras) si cu tot respectul cuvenit. Acum, nici voi nu vreti sa fiti intelectuali. Intelectuatii sunt atat de marginiti, atat de prinsi de ei insisi, avand atitudine de superioritate. Probabil, voi puteti spune ca am fost un intelectual, pana intr-un punct. (rasete) Nu mai sunt. Nu mai sunt, deloc.
Nu sunteti nerealisti, asa ca abia va pot numi new age-eri. Poate ca ati fost pana intr-un punct, insa New Age are acea conotatie de a fi altundeva. Lucrand cu Tobias in toti acesti ani, ati trecut prin perioada New Age. Ati trecut prin a trai si a exista in taramul tra la la si ati trait aici, pe Pamant, acea viata, care, in esenta, era foarte, foarte dezechilibrata.
Nu sunteti new age-ri, deoarece ati invatat sa respirati. Ati invatat sa fiti in corp, sa va iubiti corpul, sa iubiti corpul partenerului, sa va iubiti unul pe altul. V-ati permis sa incepeti sa va bucurati de ce are viata de oferit – si are foarte multe. Foarte multe.
Inca trecem prin lupte, deoarece inca trecem peste tiparele mentale. Tiparele mentale – sunt informatii precise/detalii. Inca trecem de programarile care persista de ere – realizate in Atlantis, in biserici, scoli, de parintii vostri, chiar si de voi. Vedeti voi, nu mai sunteti persoana care erati cu cinci ani in urma, nu-i asa? Nu mai sunteti. Nu mai sunteti nici persoana de acum un an de zile. Asadar, ce sunteti? Cine sunteti? Trebuie sa incerc sa explic asta celorlalte fiinte angelice.
De fapt, sunt foarte incantat, deoarece nu pot doar afirma, „Ei sunt ceea ce sunt. Ei sunt ceea ce sunt. Desigur, ei trec printr-un proces de transformare si procesul este ceva ce ar necesita, in mod obisnuit, trei, patru, cinci vieti” iar voi treceti prin acesta in doar cativa ani. Nu e de mirare ca este dificil pentru corpul si mintea voastra. Nu e de mirare ca este atat de provocator, dar, din nou, noi ne avem unii pe altii. Voi va aveti unii pe altii. Dispuneti de resurse incredibile prin fiintele angelcie care lucreaza cu voi in fiecare noapte. In fiecare noapte. Oh, noi avem unele discutii incredibile si aducem invitati din celelalte taramuri. Vom vorbi despre asta mai tarziu.
Dar, pentru moment, incerc sa explic ce este Shaumbra – deoarece nu exista ceva anume la care sa aderati, nu aveti ierarhii, nu aveti lideri ca atare, care manevreaza lucrurile pe care s-ar presupune sa le faceti sau in care sa credeti. Este ceva foarte liber, foarte liber. Nu este o comunitate – slava domnului ! (rasete) Nu v-ati simti bine intr-o comunitate. Nu ati intentionat asta. Sunteti prea independenti, iar asta este o binecuvantare. Voi sunteti mult prea independenti.
Asadar, nu sunteti un grup organizat, iar asta ma face sa cred ca este Energie Noua. Sunteti foarte, foarte independenti. Cu siguranta. Unii dintre voi nu credeti asta. Unii dintre voi nu vreti sa credeti asta, de fapt, este o problema. Dar, sunteti foarte, foarte independenti. Una dintre problemele legate de a lucra cu voi (unii rad) si spun asta cu tot respectul si iubirea cuvenite, deoarece aveti o vointa puternica… (Adamus atinge pe cineva in timp ce se plimba) fara sa ma refer la cineva anume, dar ma doare palma, doar daca va bat pe umar! (rasete) Sunteti foarte, foarte independenti, cu toate acestea va puteti aduna intr-un cadru ca aceasta, fara reguli, fara sa fie necesar sa faceti ceva – totul este voluntar – va adunati impreuna.
Uneori, voi spuneti ca faceti asta, pentru a face ca lumea sa fie un loc mai bun, nu-i asa? De fapt, nu conteaza, cu adevarat, nu-i asa? Nu conteaza. Lumea este ceea ce este. Adevarata iubire – genul de iubire pe care o nutreste Spiritul pentru voi - este acceptarea absoluta. Onorare absoluta. Nu este vorba despre a incerca sa schimbati lumea, desi este foarte eficient sa trimiteti binecuvantarile, darurile, potentialele voastre umanitatii, stiind ca altii – daca vor alege sa le imbratiseze – nu va mai fi necesar sa treaca prin unele dintre problemele si iadul, prin care ati trecut voi. Asta face ca la nivel de inima sa va simtiti bine – stiind ca munca pe care o faceti are un profund efect, nu in mod necesar pe Pamant – veti vedea asta si pe Pamant, dar, dar nu s-a manifestat inca aici, cu adevarat, asa cum se va manifesta. Are un efect in celelalte taramuri.
Celelalte taramuri – oh, am putea vorbi timp de ere despre acestea, dar voi stiti cum este. Ati murit inainte, asa ca …(rasete) daca va permiteti sa va reamintiti pentru un moment, reprezinta o experienta. Aceasta este uimitoare. Are foarte multe fatete. Comparativ cu aceste taramuri, Pamantul este foarte mic, foarte linistit, deoarece in alte taramuri exista tot ce vreti, tot ce va puteti imagina, orice joc din care alegeti sa faceti parte, orice realitate.
Da, puteti merge in paradis, de cealalta parte, dar el este unul dintre milioanele de paradisuri. Bisericile au creat propria lor versiune despre paradis, iar membrii lor devotati merg acolo atunci cand mor, pana cand realizeaza ca paradisul este un gen de pacaleala, (rasete) deoarece este bazat pe parametri umani. 72 de fecioare? Nu prea cred! (rasete) Devine plicitisitor, deoarece nu va spun ca raman intotdeauna fecioare. (hohote de ras) Din punctul meu de vedere, este un iad! (rasete)
Asadar, ce este Shaumbra? Le spun prietenilor mei de cealalta parte ca este un grup de oameni, care poate rade, poate experimenta, care se expansioneaza, care iese dintr-una dintre principalele calitati sau atribute structurate, pe care le-a avut umanitatea intotdeauna si face asta cu relativa gratie si usurinta – iar asta este mintea. Mintea.
Din nou, nu spunem lucruri rele despre minte; a fost o creatie stralucita realizata de voi, atunci cand ati venit pe Pamant. Trebuia sa aveti minte pentru a manui 3D-ul sau cum numiti voi realitatea – sa manuiti aceasta realitate, de pe Pamant. Mintea a fost alcatuita pentru a va ajuta sa ramaneti aici, in corp fizic si sa faceti sa fie cea mai buna realitate. Dar, vom trece dincolo de aceasta, acum. Ne vom expansiona in ceva extraordinar.
Asadar, Shaumbra – este acest grup de pionieri ai Energiei Noi, acest grup de fiinte care au avut multe experienta aici, pe Pamant si in alte taramuri, un grup de oameni care au fost liderii familiilor lor sirituale, ati fost lideri ai familiile voastre spirituale. Voi, cei care v-ati parasit familia spirituala, pentru a pleca singuri, dar ati stiut mereu ca asta va avea un impact profund, asupra celor pe care i-ati lasat in urma. Este un grup, care in anii recenti - voi – v-ati deconectat de familia spirituala din care proveneati, fie ca era Ordinul lui Sananda, fie ca era Casa lui Mihail, a lui Gabriel, oricare dintre casele arhanghelilor, in care erati lideri. In anii recenti voi v-ati deconectat de ei, din doua motive. Trebuia sa descoperiti cum este pe cont propriu, fara sa purtati responsabilitatea de a incerca sa eliberati energiile din celelalte taramuri. Trebuia sa va eliberati pe voi, mai intai. Trebuia sa faceti asta pentru voi, nu pentru altcineva. Trebuia sa invatati sa va iubiti, mai intai.
De fapt, este mult mai usor sa iubiti pe altcineva, sa faceti anumite lucruri pentru ei, sa va structurati viata pentru altii, este mult mai usor. Dar, cand vine momentul sa faceti doar pentru voi, cand ajungeti fata in fata cu toate indoielile, cu toate criticile, cu toate intrebarile, daca sunteti demni – este momentul in care patrundeti in energii profunde, in adevaratul vostru sine.
Asadar, le spun fiintelor de cealalta parte, ca este vorba despre un grup inimos, increzator, iubitor de ingeri, care face munca de pionierat in Energia Noua, fara sa stie ce anume este. Ar fi putut fi altfel, daca am fi putut sa va oferim o carte si sa spunem, „Kathleen, iata, gasesti aici ce este Energia Noua. Acum, vrei sa faci parte din asta?” Ar fi fost mult mai usor. Dar voi spuneti, „Voi intra in asta. La naiba cu totul! Voi intra in aceasta Energie Noua.”
Asadar, sunt foarte mandru acum, ca am avut acest doua luni petrecute cu voi, de cand Tobias a plecat, sunt foarte mandru sa fiu alaturi de voi, la fiecare pas al caii. Am modalitatile mele si stilul meu si le folosesc pentru a pune energia in miscare. Fac asta ca sa va supar putin, uneori, sa va sochez putin, sa creez umor, cand pot. Dar fac asta, deoarece va iubesc si deoarece ma bucur de calatorie, probabil mai mult, decat voi. (arsete) Probabil mai mult…
Sa respiram profund astazi … in timp ce intram in discutia noastra.
Pakauwah
Sa vorbim acum despre Pakauwah. Stiu ca am mai avut aceasta discutie inainte, dar aceasta reprezinta o extensie a voastra. Totemul este creatia voastra. Este un aspect al vostru. Asa cum a spus Cauldre mai devreme, a fost o idee stralucita din partea mea sa creez un aspect non-uman, un animal. De ce? Deoarece voi iubiti animalele, mai mult decat iubiti oamenii. Este foarte simplu. Animalele nu au tot felul de planuri si de probleme, precum au oamenii. Animalele sunt iubitoare. Animalele nu va vorbesc prin cuvinte. Oh, toata vorbaria pe care o creaza oamenii este suficienta sa inebuneasca pe cineva. Animalele comunica din inima – oricum vreti voi sa numiti asta – de la nivelul sufletului, al fiintei lor interioare.
Asadar, aveti oportunitatea sa luati aceasta Pakauwah, aceasta energie a totemului – energia voastra este proiectata in aceasta minunata fiinta – si sa incepeti sa lucrati cu ea. Care este prima problema pe care ati intampinat-o? Mary!
MARY: Nu sunt sigura daca simt Pakauwah aproape de mine.
ADAMUS: Ah, exact. Exact. Prima problema este conexiunea. Conexiunea voastra. Ati trecut prin experienta alegerii Pakauwah-ei. Unii dintre voi inca n-ati ales-o, iar daca n-ati facut-o, apropo, trebuie sa observati problemele legate de a lua decizii. (rasete) A face alegeri, nu este chiar atat de dificil. Acest lucru nu trebuia sa fie distractiv... (hohote de ras, Adamus chicoteste)
Este vorba doar despre imaginatie, asta este tot. Asadar, fiti atenti, daca inca n-ati selectat o Pakauwah – orice, un paianjen, este in regula, orice – probabil ca aveti ceva probleme cu a lua decizii si probabil se bazeaza pe faptul ca va temeti sa nu luati decizii gresite. Nu puteti. Nu puteti lua decizii gresite. Incercati! Intai, sa nu va raniti prea rau pe voi. (Adamus rade)
Ceea ce se intampla acum si nu voi intra intr-o fizica profunda despre asta, dar dupa cum v-ati schimbat energia si datorita faptului ca treceti de la realitatea vibrationala la cea expansionala, nu puteti lua vreo decizie gresita. Puteti gandi ca luati decizii gresite, ceea ce pare foarte real uneori, dar, in ultima instanta, ceea ce se va intampla, este ca energiilevoastra, constiinta proprie se vor auto-corecta. Nu va puteti opune auto-corectarii si nu puteti pretinde ca nu este acolo, caci este, cu adevarat. Este, cu adevarat. Credeti-ma! Nu, de fapt, sa nu aveti incredere in mine. (rasete) Incredeti-va in voi. Aveti incredere in voi, in mod absolut!
Asadar, totul se reechilibreaza prin sine. Lucrul important, asa cum am vorbit mai devreme, este ca cel putin voi aveti un impuls sa continuati. Voi aveti acel pendul care se misca, din nou. Cata vreme a stat doar agatat, fara sa se miste? A stat atarnat. Acum penduleaza, din nou, dar spre deosebire de pendulul obisnuit, el nu merge doar inainte si inapoi. El se misca in sus si in jos, se misca in cercuri, penduleaza in ambele moduri, in acelasi timp. Aceasta este Energie Noua. Va lasa perpexi - doar daca sunteti blocati in mintea veche.
Asa ca, Pakauwah este o extensie a voastra si este energia voastra. Nu apartine altcuiva. Face parte din voi. Voi invatati un lucru de baza, foarte important in Energia Noua – administrarea energiei. Nu sunteti obisnuiti sa va administrati energia. Erati obisnuiti sa va faceti griji in privinta ei, sa va nelinistiti, sa o planificati, sa va jucati cu ea, dar nu sa o administrati. Asadar, ati creat o Pakauwah, un totem, realizand acea conexiune cu acesta. Si asta este ceea ce am facut pana acum – ne-am conectat cu el, l-am simtit.
Acesta este acolo, acum. Respirati! Pakauwah voastra este chiar acolo. Voi sunteti acolo, este o parte din voi. Este chiar acolo.
In mare parte se afla intr-un gen de stare neutra, doar asteptand. Va asteapta pe voi, sa o directionati sau sa o indrumati ce anume sa faca. Unii dintre voi i-ati dat instructiuni, avand dorinte foarte specifice si i-ati spus, „Supravegheaza mereu. Vino cu mine in vise.” Multi dintre voi ati facut asta. Este foarte, foarte impresionant. „Vino cu mine in visele mele.”
Unii dintre voi va suprasolicitati Pakauwah, spunandu-i sa faca unele lucruri pentru voi, precum sa faca bani sau sa va gaseasca un partener nou. Pakauwah nu va va gasi un partener. Va gasi o alta Pakauwah, cu care va deveni partenera, dar… (rasete) Apoi, veti da de o alta problema! (hohote de ras)
Insa, Pakauwah este acolo, pentru a va ajuta sa intelegeti cum sa va trimiteti pe voi in alte dimensiuni, cum sa va manuiti energia, cum sa va conectati cu aspectele voastre. Este o experienta foarte valoroasa. Nu este un lucru pe care sa-l faceti din cand in cand sau o data pe luna, cand suntem impreuna, aici. Lucrati cu ea zilnic. Este uimitoare. Veti ajunge sa intelegeti cat de stralucita este Pakauwah.
Si daca ati ales o veverita ca Pakauwah, de exemplu, veti observa si altceva. Ce se intampla cu veverita? Kathleen, nu vreu sa te necajesc, dar…
KATHLEEN: Se poate schimba in ceva diferit?
ADAMUS: Absolut. Vezi ce stralucita esti? Se poate schimba in altceva si o va face. Este o observatie interesanta despre Energia Noua. Doar pentru ca ati spus ca Pakauwah sa fie o veverita…veti descoperi ca se transforma intr-un caine, intr-un urs sau un delfin. Ea incepe sa ajusteze energiile voastre si energiile din jurul vostru, asa ca isi va schimba forma. Ati putea observa ca se poate transforma intr-un om; se poate transforma intr-o creatura gen extraterestru. Va incepe sa intre in trecutul si viitorul vostru, va prelua atribute energetice si va fi precum un cameleon. Isi va schimba forma. Va lua atribute noi, pentru a va servi pe voi, in mod absolut.
Asta este frumusetea Pakauwah-ei. In general, va reveni la forma sub care ati creat-o initial. Daca a fost o veverita, va reveni la veverita, pana intr-un punct. La un anumit punct va spune, „Nu mai sunt doar o veverita. Voi evolua in altceva.” Si poate nu va fi doar un alt animal. Poate ca va evolua in ceva diferit, incat nici nu-l veti recunoaste, prin mintea voastra veche. Va fi un punct important, cand veti ajunge acolo. Nu incercati sa fortati, sa redefinti. Permiteti-i sa inceapa sa ia acele aspecte si forme noi. Ati putea vedea ca are un cap de animal si un corp de spirit – un corp non-fizic. Poate face tot felul de lucruri stranii.
Este un mod de a va spune, asteptati-va la neasteptat, deoarece va aflati in Energia Noua si Energia Noua, drace, este diferita de cea veche, iar voi o vreti in acel mod. Ce-ar fi daca aceasta calatorie ar fi fost doar despre a continua cu Energia Veche, incercand doar sa fiti putin mai bogati, putin mai inteligenti, putin mai aratosi, putin mai sexy? Cred ca v-ati fi simtit frustrati. Nu-i asa?
LINDA: Da.
ADAMUS: Da, da! Va rog sa-mi spuneti ca da! (Adamus rade)
Sa luam un moment si sa simtim energia Pakauwah-ei voastre, sa va conectati cu ea. A stat inafara. A stat in alte taramuri. A fost acolo mereu, la fiecare pas al caii. Nu s-a disolvat, nu a plutit altundeva; va asteapta pe voi.
Aducerea Pakauwah-ei in Interior
Sa luam o directie diferita cu Pakauwah astazi. Voi spuneti, „Ei bine, cum se va potrivi acest elefant mare si gras in corpul meu?” Ah, ah!
a) el se poate schimba si transforma intr-o forma diferita
b) cine spune ca un elefant este mai mare, decat voi? Cine spune …cineva a spus? Cineva a spus ca elefantii sunt imensi. Asa ca, voi ganditi, „Oh, nu pot pune acel elefant, Pakauwah mea in corpul meu. Voi exploda” Poate ca nu. Posibil sa-l puteti transforma sau transmuta voi, ori poate ca el, ori amandoi.
Ii veti cere Pakauwah-ei sa intre in corpul vostru fizic. De ce? Deoarece nu ati fost acolo de multa vreme. N-ati fost. Voi lasati doctorii sa intre acolo. Voi va puneti sonde in diferitele parti ale corpului sau ii lasati sa va deschida. Dar, voi nu ati fost in interiorul corpului fizic. Nici nu va place sa mergeti acolo.
Dar Pakauwah, acea parte din voi, o va face. Si ce va face? Nimic. Nu astazi. Dar, in timp ce incepeti sa va invatati cu asta, va merge in interiorul corpului si va ajuta la detectarea dezechilibrelor, de care sunt constiente alte parti din voi, dar nu vi le comunica voua; dezechilibre care au potentialul de a aparea, acolo unde inca nu exista. Pakauwah va fi capabila sa inteleaga modul in care fiinta voastra fizica, fiinta mentala, poate atrage ceea ce ati numi, potentiale dezechilibrate sau de sanatate si problemele de sanatate – problemele mentale.
Sa respiram profund. Lasati Pakauwah sa intre inauntru. Respirati-o in interior.
(pauza)
Lasati-o sa calatoreasca in interiorul vostru.
Acum, opriti-va un moment, inainte de a ajunge prea departe. Eliberati notiunile mentale despre cum arata corpul vostru in interior, deoarece veti incepe sa ganditi, „Oh, ar trebui sa mearga prin vena L42?”, stiti voi, „Sa calatoreasca? Ar trebui oare.” „Ar trebui ca Pakauwah sa intre in intestinele mele? Sa o opresc sa intre in urechile mele?” Eliberati partea manifestata/fizica, chiar acum. Sunteti o fiinta energetica. Sunteti o fiinta energetica, ce a creat un corp fizic. Lasati-o sa intre in energia voastra, nu neaparat in sinele vostru fizic. Lasati-o sa intre in sinele energetic.
Permiteti-i, de permitere are nevoie si lasati-o sa se plimbe. Lasati-o sa se plimbe prin preajma.
In interior sunteti un regat. Partea voastra fizica este un regat magnific; are foarte multe atribute, daca ganditi in temenii energetici, in loc de cei ai biologiei pure. Una dintre problemele stiintei moderne, din prezent, este – „Daca nu puteti vedea ceva la microscop, nu exista.” Acest lucru se schimba. Se schimba rapid acum, datorita muncii pe care voi si altii o realizati. Exista o recunoastere a atributelor energetice. Va continua. Exista grupuri – nu sunt multe – dar exista grupuri de fizicieni/metafizicieni, care incep sa inteleaga, cu adevarat, curgerea energiei asociata corpului fizic.
Lasati Pakauwah sa intre profund, acum. Lasati-o sa umble in interiorul corpului. Nu-i spuneti sa mearga in anumite locuri. Nu-i cereti sa vindece nimic, in prezent. Doar lasati-o sa redevina familiara cu corpul vostru. Nu va steptati sa auziti o voce. Nu va asteptati sa primiti vreun raport scris. Aceasta este o experienta de baza, cu Pakauwah voastra.
Apropo, da, vom dezvolta alte tipuri de aspecte energetice ale voastre. Nu neaparat Pakauwah, dar aceasta este primul nivel. Vom dezvolta alte creatii care sa va serveasca, dar s-o aducem pe aceasta, intai. Permiteti-va sa realizati acea conexiune cu Pakauwah si intelegeti ca ea calatoreste multidimensional. Intotdeauna este acolo. Poate intra in corpul vostru. Poate ajunge la nivelul esentei din interiorul vostru – in sistemul vostru de comunicatii.
Sistemul vostru de comunicatii este o retea elaborata, o retea simpla a magentismului, electricului, a miscarii energiei, cu o multime de tipuri de fizica, cu diferite impulsuri existente. Corpul vostru dispune de acest sistem de comunicatii uimitor. Va permite sa faceti cateva lucruri simultan – sa mancati, sa umblati, sa ganditi. Corpul trimite acele mici semnale, mici pulsuri, in mod constant. Sunt transmise milioane de impulsuri pe secunda, in intreg corpul. Nu este uimitor ca nu trebuie sa-l controlati sau sa tineti in functiune toate acestea? El face asta pe cont propriu. Este un miracol al realitatii fizice.
Sistemul de comunicatii din corpul vostru, in general, lucreaza foarte bine cu el insusi. Dar, exista momente in care o parte inceteaza comunicarea cu o alta parte. Inima este recunoscuta pentru asta. Ea iese din contactul avut cu alte parti din sistemul de comunicatii si desigur, percepeti un gen de boli de inima sau criza de inima. Inima – inima fizica – este asociata si cu inima energetica. Aceasta nu este sufletul vostru, ci este o parte importanta a simtirii si sentimentelor voastre. Uneori, iese din sistemul de comunicatii.
In mod clar, comunicare dintre reteaua corpului si voi – sa nu o numim mintea voastra, ci constiinta voastra – are deschidere mare acolo. Voi stiti, de exemplu, la nivelul sistemului de comunicare dintre constiinta si corp, daca va lovesc tare… (Adamus loveste pe cineva… apoi rade) Regret, albina! Daca va lovesc tare, voi constientizati asta. Sistemul de comunicatii intra in actiune.
Constiinta spune, „Am fost atacat de Adamus” – cu iubire, cu iubire – iar acesta va spune sa fiti vigilenti. Dar, in general, constiinta este inafara comunicarii cu sistemul de comunicatii al corpului. Sistemul functioneaza in prezent, la un nivel energetic redus si se realizeaza in Energia Veche. El functioneaza pe fundatia indoielii si a fricii.
In general – iar generalizarea este extinsa – oamenii se tem de corpurile lor, deoarece corpul genereaza durere si moare. Si eu m-as teme, daca as fi voi. Dar, ajungeti intr-un punct, unde veti realiza, mai intai de toate, ca suferinta este o iluzie, in cea mai mare parte, iar corpul poate muri, dar de fapt, realitatea este ca ati avut o serie de morti fizice pe Pamant – uneori cu dureri mari, uneori ati plecat imediat – insa v-ati lasat corpul in urma.
In Energia Noua nu mai este necesar. Va luati corpul cu voi, nu pentru ca ati avea nevoie de corp de cealalta parte, insa va luati toate componentele energetice, toata intelepciune pe care corpul o contine in carne, care este doar energie si le duceti cu voi. De ce? Ei bine, din doua motive. Aratati mai bine de cealalta parte. (rasete) Nu radeti, ca de fapt, aratati. Fiintele care n-au avut niciodata o viata fizica pe Pamant, sunt un gen de plutitori, sunt pufosi. Nu sunt foarte definiti. Puteti vedea unele culori in energia lor, insa nu sunt prea definiti.
Daca ati fost pe Pamant si, in special, daca ati invatat sa va luati corpul cu voi, sunteti bine definiti. Si asta arata excelent, cu adevarat, de cealalta parte. Ei nu pot cumpara asa ceva de cealalta parte. (rasete) Mie nu-mi pasa ce e la moda. Iar ei, stiti voi, vor asta. Apoi voi radeti si spuneti, „Este usor. El exista chiar acolo jos, pe planeta Pamant.” (hohote de ras) „Calatorie fericita! Ne revedem dupa 10 mii de vieti!” (hohote de ras)
Asadar, conexiunea din interiorul corpului este importanta. Daca alegeti ascensiunea, va veti lua corpul cu voi. Este cel mai bun lucru de facut. Nu e nimic mai rau, decat ca oasele – vechile voastre oase – sa fie ingropate in pamant. Este o cale sigura, o cale magnetica de a va atrage direct inapoi. Daca aveti oasele in pamant si pentru ca inca exista destula energie in ele, va genera o alta incarnare. De fapt, probabil ca este una dintre cele mai importante cauze ale reincarnarii, chiar si cand fiinta nu vrea sa se incarneze. Corpul sau o atrage inapoi – acesta si iubitii parasiti. (rasete) O atrag direct inapoi.
Asadar, Pakauwah voastra, atunci cand o invitati in interior, va ajuta sa va reconectati cu sistemul de comunicatii. Sistemul de comunicatii nu vorbeste in limbaj uman. Nu vorbeste franceza, din nefericire. Nu vorbeste engleza. Dar, el creaza o dinamica, un tipar, o familiaritate si vrea ca voi sa reveniti la acesta. As vrea sa redeveniti familiari cu energia corpului vostru.
Din nou, nu incepeti sa studiati carti de biologie. Nu trebuie sa urmati scolile de medicina. Este vorba despre energetica corpului si este vorba despre abilitatea reconectarii cu acea parte din corp, care dispune si a stiut intotdeauna cum sa se reechilibreze. El stie sa refaca membre – acest fapt este creat in el si exista dovezi stiintifice despre asta. Dar, mai mult decat orice, el exista acolo, din punct de vedere energetic. A fost dat la o parte, a fost blocat, dar este considerat unul dintre cele mai mari mistere. Si nu este asa. Nu este. Este vorba despre a permite si a va reconecta cu voi insiva. Corpul se vindeca singur.
Daca veti face asta ca doar sa aveti cateva kg mai putin sau sa aratati mai tineri, poate veti dori sa reconsiderati aceste lucruri. Dar, daca veti face asta pentru a repara sau reface sistemul vostru biologic, pentru a putea petrece inca multi ani pe Pamant, bucurandu-va de ceea ce ati uitat sa va bucurati inainte – e vorba de mii de vieti – atunci corpul va va spune, „Da! Da!” Veti respira profund si veti spune, „Sunt aici ca sa ma joc. Sunt aici ca sa ma bucur. Sunt aici pentru a ma distra, a avea abundenta – abundenta in orice mod, nu doar bani, ci abunenta in orice mod posibil.”
Este o cale naturala. Cealalta – cu suferinta, lipsa, boala – nu este o cale naturala. Nu este naturala. Este o distorsiune, o minciuna si va consuma foarte multa energie, traind in acel fel, decat v-ar fi necesar sa traiti ca fiinta suverana.
Asadar, respirati profund si binecuvantati-va Pakauwah sa mearga in interior, in corpul vostru energetic, sa faca acea conexiune cu reteaua de comunicatii din corp. Acum Pakauwah poate demara conectarea cu voi cel constient, din momentul Acum. Nu va asteptati ca imediat sanatatea voastra sa se schimbe. Dar constientizati faptul ca se va schimba. Intelegeti ca se va schimba.
Exista cineva aici, daca nu te superi – te rog ridica-te – exista cineva aici care va poate confirma adevarul cuvintelor mele. (audienta aplauda cand Garret Annofsky se ridica in picioare)
Acum, On, Garret, poate descrie asta folosind cuvinte diferite, fata de mine, dar el stie ca a fost necesar sa revina in el. Da, a beneficiat de ajutorul doctorilor si de iubirea Aandrah-ei, care inca nu si-a schimbat numele. (rasete) El are iubirea Saumbrei. Dar, a fost necesar sa se intoarca in interior, stiind ca totul este acolo. Totul exista acolo. Nu a luat medicamente exotice si ciudate. Nu a baut apa ciudata. Nu a recitat mantre si nu a facut incantati, nici nu a varsat multe lacrimi. Nu m-a chemat pe mine, decat sa jucam sahul Energiei Noi. Este un lucru minunat. A intrat in interior. A pastrat lucrurile foarte simple: „Eu Sunt Cel Ce Sunt si ce voi fi intotdeauna.” Asta i-a spus ceva retelei corpului si sistemului sau de comunicatii. Nu a lucrat cu Pakauwah, asa cum vom face noi, dar el a intrat si a spus, „Eu Sunt Cel Ce Sunt” iar corpul a auzit asta. Multumesc.
GARRET: Am ajuns la acelasi mesaj ca si tine! (comparand culorile jachetelor)
ADAMUS: Da, da. (rade) Dar mesajul spune, „Imbraca un costum scump.” Nu stiu ce sa spun, (vorbind despre jacheta lui Cauldre) arata ca yuppies, (yuppie - o persoana tanara, ambitioasa, un profesionist, care a castigat multi bani si ii cheltuieste pe lucruri la moda) care arata artificial! (hohote de ras, Adamus chicoteste)
Sa respiram profund si sa simtim, cu adevarat, esenta Pakauwah-ei. Este voi. Este un aspect. Este stralucirea voastra. Ea este voi.
In timp ce patrunde in interior si lucreaza pentru voi si, in timp ce lucreaza pentru voi in starea de vis si tot timpul, permiteti-i sa–si transforme si sa-si schimbe forma. Din nou, sa nu va asteptati sa va vorbeasca, dar asta nu inseamna ca nu va comunica. Este o mare diferenta. A vorbi este o forma de comunicare rudimentara. Este extrem de rudimentara. Este ca diferenta dintre o persoana care canta fals, comparativ cu o orchestra simfonica alcatuita din sute de muzicieni talentati si cantareti, la un loc. Vedeti voi, limbajul este plat. In Atlantis, in Lemuria acesta reprezenta mai mult, era limbaj cantat, iar acum limbajul este plat. Il vom pune pe Cauldre sa cante in curand. (rasete) Vom canta un intreg Shoud impreuna! Asta va va scoate din zona voastra de confort – iar pe Cauldre – in mod absolut.
Acum insa, respirati profund si lasati Pakauwah sa-si faca treaba. Permiteti-va si voua sa va faceti treaba.
Administrarea Energiei
Daca ati fi capitanul unui vas, in esenta, ati exercita control asupra echipei voastre? Le-ati spune ce sa faca, cum sa faca, cand sa faca si ce ar urma sa primeasca pentru asta? Roger!
ROGER: Da.
ADAMUS: Da. Bun raspuns. Excelent raspuns, exista un element important in actiune aici. Sunteti capitanul acelui vas si ii aveti in subordine pe ceilalti oameni, iar daca nu v-ati preciza asteptarile pe care le aveti de la ceilalti oameni, ei ar avea tendinta sa se razvrateasca, sa preia conducerea. Asadar, este necesar sa fiti foarte clari in privinta pozitiei voastre de conducere, a echilibrului si asteptarilor voastre. Este necesar sa le stabiliti voi pentru ei, din nefericire.
Apropo, Shaumbra este putin diferita. Nu vreau sa intru in asta acum, dar nu trebuie sa stabiliti totul, doar trebuie sa-i lasati sa porneasca si sa descopere Energia Noua pentru ei. Asta creaza unele conflicte uneori, oh, unele dinamici interesante, dar, de fapt, este un lucru bun. Acesta este un lucru bun. Stiti, cand ajung un Shaumbra cu alt Shaumbra la un loc, uneori apar suparari, frictiuni. Oh, este multa iubire, dar si multa frictiune. De ce? Deoarece voi toti treceti printr-o perioada foarte stresanta. Treceti prin multe schimbari, in prezent si intr-un fel, va testati unii pe altii. Uneori aveti chestiunii din alte vieti cu acestia. Totul se afla sub masca conducerii sau a orice altceva, insa nu este adevaratul motiv. Motivul este stresul incredibil care are loc.
Dar, asta este pe langa subiect. Capitan de vas, da. Voi vreti sa le fie foarte clar tuturor celor care lucreaza pentru voi, ca voi sunteti capitanul. Voi sunteti in varf. Voi comandati.
Intrebarea este, cu voi ca si capitanul vasului vostru – a corpului, a mintii, a sufletului, a aspectelor din trecut, a fiecarei parti din voi – exercitati voi control? Timothy?
TIMOTHY: Da?
ADAMUS: Nu, nu controlati. Insa iti multumesc pentru raspuns. Nu, nu controlati, dar – voi folosi asta ca exemplu; nu incerc sa necajesc pe nimeni – insa nu controlati, deoarece totul sunteti voi. Nu aveti alti oamenii acolo. Nu aveti planurile si dorinta lor de hranire, de a va lua puterea si alte lucruri pe care le fac oamenii. Acestea sunt parti din voi. Voi sunteti capitanul vasului vostru. Sunteti seful. Sunteti o fiinta suverana. Fiecare parte din voi – fiecare parte a corpului, a mintii si a spiritului vostru – va iubeste in mod absolut. Alti oamenii, nu va iubesc, in mod necesar, dar fiecare parte din voi va iubeste.
Ati ajuns inafara comunicarii cu celelalte parti ale voastre. Datorita modului in care au fost facute lucrurille, acestea nu va respecta. Acestea nu va mai respecta, asa cum o faceau si asa cum ar trebui. Dar, o vor face.
Si pentru a face asta si mai dificile lucrurile, voi nu mai aveti incredere in voi, deloc, asa ca ati cazut din gratia voastra cu aceste parti ale voastre si din acest motiv comunicatiile cu mintea, corpul si in mod sigur, cu spiritul vostru, au fost oprite; in special cu spiritul vostru. N-ati mai avut incredere in voi si astfel, v-ati izolat in aceasta mica fiinta, fara sa mai aveti incredere in cine sunteti, cu adevarat
Prima pierdere, evident este spiritul vostru – sufletul vostru. Nu este vorba ca voi… Uneori, va aud spunand, „Am uitat dintr-un anumit motiv.” Haideti, va rog! Ati uitat dintr-un motiv? Ati vrut sa uitati cine erati? Cine v-a spus asta? De ce credeti asta? De fapt, asta este adevarata intrebare. Nu, nu, nu!
Ati pierdut incredere in voi si comunicarea cu voi insiva. Ati ajuns inafara oricarei comunicari cu spiritul vostru. El inca exista acolo. Inca exista acolo, intotdeauna a fost, dar voi ati oprit comunicarea cu acesta, cu fiecare parte din voi. Nu aveti incredere in corp. Nu aveti incredere in minte. Nu aveti incredere in vagul vostru spirit. L-ati cautat de multa vreme, iar acesta a fost un joc nostim, intr-un fel – „Sa cautam spiritul.” Sa cautati, unde? El este voi. Voi spuneti, „Cine, eu Spirit?” Desigur. Spiritul a ajuns inafara comunicarii cu sine, datorita absentei increderii.
Iata-va aici, capitanul propriului vas si aveti toate acestea… si nu va vorbesc doar voua. Eu vorbesc… sa spunem ca vorbesc celor care vor citi mai tarziu. (rasete) Voi sunteti capitanul vasului vostru, fara sa comunicati cu voi si aveti aceste idei ciudate despre Dumnezeu si despre spiritualitate. Aceste idei sunt cele mai dificile lucruri pe care le intampinam noi, cand lucram cu voi, sa treceti peste acestea – sa treceti peste; ele sunt concepte vechi despre Dumnezeu, din vietile trecute.
Am auzit o discutie despre Roma astazi – un loc extraordinar! Imi place sa merg acolo. Dar, aveti multe conditionari vechi, datorita pregatirii religioase si despre ce este Dumnezeu. Nu este deloc asa, din ceea ce inteleg majoritatea oamenilor. Asadar, va aflati inafara comunicarii cu aceasta parte.
Voi cunoasteti definitia mea despre Dumnezeu, pur si simplu… nu este unica. Nu este acel barbat batran cu barba alba din rai. Acesta este Dumnezeul altcuiva, dar, din fericire nu este Dumnezeul vostru.
Ce-ati zice, daca Dumnezeu ar reprezinta potentialele acumulate din trecut – tot ce a fost si ar fi putut fi – toate potentialele din trecut si toate potentialele din viitor, tot ce-ar putea fi? Ce-ar fi daca Dumnezeu ar fi totul, exceptie, acest moment?
(pauza)
Potentialele – orice potential, inclusiv lucrurile pe care le-ati experimentat si cele pe care nu le-ati experimentat, tot ce veti experimenta si tot ce nu veti experimenta – ce-ar fi daca acestea ar fi Dumnezeu? Iar voi ca Dumnezeu, de asemenea, va aflati aici in momentul acum, atragand acele energii, aducandu-le in realitate, in acest moment, aducandu-le in voi? Este doar o idee, ceva la care sa cugetati cateva nopti, cand veti incerca sa adormiti.
Asadar, Shaumbra, ati ajuns in acest punct, in care sa reveniti la increderea in voi. Fiecare parte din voi: corpul, mintea spiritul, aspectele voastre, Dumnezeul interior, divinitatea voastra, fiecare potential experimentatat sau nu, fiecare potential din viitor – toate vor sa va serveasca. Ele sunt voi. Ele sunt voi.
Asa ca, ajungeti in acest punct si spuneti, „Trebuie sa am incredere in mine, Trebuie sa eliberez totul.” Sa eliberati, in mod absolut. Fara a reveni la o alta fiinta, la Pakauwah voastra, la partenerul sau la vreun Dumnezeu, de care n-aveti nici o idee ce anume este – cum puteti elibera? Asadar, voi eliberati. Ce se va intampla? Ce se va intampla cand veti elibera?
SHAUMBRA (fo femeie): Te sperii.
ADAMUS: Pardon?
SHAUMBRA: Se sperie, mai intai.
ADAMUS: Un gen de sperietura – o adevarata sperietura; de fapt, cel mai infricosator lucru prin care ati trecut, vreodata – un fel de sperietura. Va va intoarce cu susul in jos. Va face ca intreaga voastra constiinta sa se zdruncine, sa tremure. Voi stiti ca atunci cand ceva iese din aliniere, incepe sa tremure? Uneori alinierea din masina voastra – cand atingeti o anumita viteza, iar aceasta vibreaza – ce faceti? Incetiniti. Ce faceti voi aici?
SHAUMBRA: Respiram. Acceleram.
ADAMUS: Respirati. Accelerati si respirati. Imi place acest grup. Da! Voi respirati si eliberati, in care eliberarea inseamna accelerare. Apasand pe frana inseamna incetinire, restrictie, oprirea curgerii. Insa voi eliberati.
Se va schimba viata voastra? Se va schimba viata voastra? Desigur. Se va schimba, in mod absolut. Sunteti in regula cu asta? Sau veti incerca sa definiti cum ar trebui sa fie schimbarea?
SHAUMBRA: Nu prea cred.
ADAMUS: Da, veti incerca. (rasete) Veti incerca sa definiti schimbarea. Dar, este in regula. Este in regula, atata timp cat stiti ca nu se va intampla, in modul in care se asteapta sau doreste partea umana. Intr-una din sesiunile noastre viitoare vom vorbi despre diferenta dintre sinele vostru creativ uman si sinele suflet si de ce exista o aparenta contradictie, cel putin pe termen scurt.
Asadar, voi eliberati. Aceasta este Energie unu la unu. Am vorbit despre asta inainte iar voi v-ati gandit la asta. Problema este ca v-ati gandit la aceasta. Voi puteti vorbi frumos despre acest lucru, dar nu l-ati trait total. Stiu ca unii dintre voi ati facut pasi mari, dar acum vom trai asta – vom trai in acel loc al increderii absolute in voi.
Acest lucru va scoate problemele voastre la suprafata: fiecare greseala facuta, situatiile in care corpul a fost in dezechilibru, in care v-ati pacalit, faptul ca ati avut vieti rele si ati facut lucruri rele – acele chestiuni vor fi scoase la suprafata. Cum puteti avea incredere in voi, stiind ca ati facut toate acele greseli? Ah, Definiti greseala. Definiti greseala.
Va voi incuraja sa reveniti constant la incredere. Fara control. Capitanul navei isi controleaza nava; dar voi ca si capitan al destinului propriu, nu aveti nevoie de control. Va veti transforma intr-un visator, un creator, intr-o fiinta imaginativa si veti permite celorlalte parti sa-si faca treburile, pentru a sustine acest lucru. Nu este necesara multa structurare. Este nevoie de inima. Este nevoie de simtire. Nu este nevoie ca mintea sa vada cum sa creeze tipare, pentru a obtine cativa dolari in plus, in viata voastra. Este vorba despre a trai cu pasiune, despre a manifesta intr-un mod mult mai simplu - mult, mult mai simplu.
Sa respiram profund, impreuna!
(pauza)
Fapte
Asadar, fiindca a vorbit despre moda inainte, David, ce culoare are camasa pe care o port?
DAVID: Albastra
LINDA: Vom face asta, ar trebui sa aduc microfonul?
ADAMUS: Desigur, desigur. Linda va duce microfonul.
DAVID: Albastra.
ADAMUS: Albastra, desigur. Dar asa este. Si, Gabriela, unde te afli tu acum?
GABRIELLA: Aici.
ADAMUS: Aici. Unde anume?
GABRIELLA: Aici, in Acum-ul meu.
ADAMUS: Cum se numeste?
GABRIELLA: Ah, Cold Creek Canyon.
ADAMUS: Cold Creek Canyon, in mod sigur. Si Elizabeth… (catre Linda) Fugi, fugi! (hohote de ras)
LINDA: Fii dragut. Aici sunt mai multe, nu doar o sigura Elizabeth.
ADAMUS: Ce masina conduci tu?
ELIZABETH: BMW.
ADAMUS: B-M- … dragut!
ELIZABETH: Multumesc!
ADAMUS: BMW. Asadar, toate acestea sunt trei fapte/lucruri care nu sunt reale, deloc – nu sunt reale, deloc.
Acum, o parte din aceste fapte este reala, dar mare parte nu este. Acesta este urmatorul nostru pas, spre care ne vom indrepta. Va necesita increderea voastra, din acest motiv am vorbit despre incredere. Va necesita o conectare cu Pakauwah, pentru a deveni interdimensionali si a incepe sa intelegeti ca nimic nu mai este real/fapt. Nimic.
Starii umane ii place sa se focalizeze pe fapte, sa se ancoreze cumva in fapte. Ea spune, „Asta este in acest fel.” Mintii ii place asta. De fapt, voua si altor parti din voi va cam place asta.
Faptul. Faptul va ofera ceea ce voi credeti ca este claritatea, dar de fapt, va ofera limitari. Voi spuneti, „Fapt real: soarele va rasari maine.” Poate ca nu. Cativa dintre voi v-ati spus in mod inteligent, inainte, cand am venit si am facut introducerea, v-ati spus, „Hmmm, Adamus a spus ca astazi este duminica, 8 moiembrie” din orice an s-a intamplat sa-l pomenesc. Acesta este un fapt, undeva. Undeva, pentru unii Shaumbra care asculta. Si nu este un fapt, deoarece este incomplet. Este incomplet.
Una dintre cele mai mari tranzitii pe care o vom face, pornind de la Vechi la Nou, este ca faptul/adevarul/realitatea nu mai exista. Va fi dificil s-o manui, decat daca veti avea incredere in voi insiva, decat daca veti lucra asupra administrarii propriei energii – asupra modului in care va conectati cu ceva simplu, cum ar fi cu Pakauwah. Ei bine, ea este doar imaginara – sau reala – este aspectul vostru animal.
Asadar, faptul iese pe usa, iar voi veti fi confruntati mereu cu acest lucru, va fi provocator pentru minte si veti spune, „Dar acesta este real” podeaua este din lemn. Oare este? O parte din acest fapt este adevarat. O parte din orice este advarat, chiar daca este minciuna in totalitate. Mintea voastra incepe sa spuna, „Dar, dar…” Ah, acesta este un moment important, in care sa respirati profund.
Mintea a fost programata prin tipare, structuri si prin anumite sisteme de credinta. Daca ati putea lua acest model al dezvoltarii mintii, al puterii si credintei din spatele ei si l-ati aplica voua si sufletului vostru, ar fi fenomenal – atat timp cat ati implantat ceva in proces care spune, „Intr-un anumit punct imi voi permite sa ma expansionez, dincolo de acest sistem de credinta puternic.” Mintea este un sistem de credinta – foarte puternic, foarte real. O treaba stralucita. Mintea este atat de inteligenta, incat a creat un aspect propriu, care crede in el insusi, care se raporteaza la sine si care pur si simplu, poate sa inchida orice altceva, pentru a se vedea doar pe sine.
Dar nu credeti ca in stralucirea crearii mintii, a fost necesar sa creati acel mic mecanism de alarma, acel mic aparat, care sa se auto-elibereze candva? Nu credeti ca ar fi fost necesar sa faceti asta?
Ati facut asta. Ati facut asta. Exista un sistem de alarma aici. Exista un mecanism, ca sa spun asa, in propriile tipare mentale – exista doar un mic buton, sa spunem – si acest butonas este cel care elibereaza mintea de ea insasi. Dar, ghiciti ce se intampla? Ati fost suficient de straluciti sa creati acest mecanism, care va permite sa explodati dincolo de minte – si spun sa explodati, deoarece iata ce va urma. Exista foarte multa energie blocata in intelect, in minte. Va exploda cand o veti deschide.
Dar, fiind atat de inteligenti cand ati creat acest mecanism, acest mecanism de eliberare – mintea este cu adevarat inteligenta, deoarece voi ati creat-o si ea spune, „Sa nu atingi niciodata acel buton!” (rasete)
Asa ca, noi avem o situatie periculoasa aici. Voi stiti ca exista. Il simtiti. Stiti ca eliberarea de sistemele de credinta, de structuri exista acolo, Dar, ati postat un paznic la intrare, iar voi i-ati spus paznicului sa nu creada nimic din ce ii spuneti, indiferent de orice. Asadar, daca va intalniti la intrare cu paznicul – cu paznicii, exista o intreaga armata de paznici – daca va veti arata si veti spune, „Hei, oh, sunt eu. Este momentul sa inaintam”, ei nu va vor crede.
Este un joc stralucit, dar cine este Dumnezeu? Paznicii? Nu… nu, nu paznicii. Voi sunteti. Voi sunteti Dumnezeu. Voi sunteti creatorul. Voi sunteti cel care poate alege propria voastra realitate. Puteti alege orice doriti. Puteti depasi orice programare, puteti trece de orice panglica, orice sisteme de credinta, orice conditionare, in mod simplu, respirand si avand incredere in voi. A respira este usor; a avea incredere in voi este foarte dificil – foarte, foarte dificil – sau nu. Sau nu.
In timp ce continuati sa va aventurati in Energia Noua si aveti un imens suport disponibil pentur voi toti, dar cand continuati, veti descoperi ca faptul nu mai exista. Tot ce vi s-a spus despre fizica, medicina, arhitectura, inginerie si televiziune – orice – nu mai exista, deoarece voi vedeti doar un aspect sau un potential din orice si exista mult mai multe. Exista mult mai multe.
Aceasta camasa poate pare albastra pentru voi, dar in alte taramuri – ochii care ar privi-o din alte taramuri – ar vedea-o ca ceva total diferit. Desi nu vad culori, la fel de definite ca in natura fizica umana, ei vad acest albastru mai mult ca tonuri de galben si posibil de verde, depinzand unde se afla si ce fac. Ei nu vad culori in celelalte taramuri – nu le vad ca voi – este asta culoarea albastra? Intrebati un inger! El va va spune, „Drace, nu.” Probabil ca este portocaliu. Cine stie? Mai mult, este dificil pentru ei sa vada, deoarece ei vad tipare energetice. Ei nu vad realitatea fizica.
Eu sunt mai aproape decat ajunge sa fie un inger si vad in natura fizica, deoarece Cauldre si-a permis sa aiba ochii deschisi. Asa ca, acum inca pot sa va observ energiile, dar acum vad si aceste fete minunate.
Asadar, toate faptele/adevarurile vor incepe sa se dizolve. Intelectul va incepe sa se dizolve si veti simti disperare si uneori, va veti simti stupizi,. Veti pierde intalniri. (rasete) Veti uita nume. Cineva va va spune – iar voi veti crede asta pentru un moment – cineva va va spune ca imbatraniti sau ca petreceti prea mult timp in acest cult din care faceti parte sau orice altceva. Pentru un moment trecator veti crede si, in special, partea despre faptul ca imbatraniti. Dar nu imbatraniti. Si, nu fugiti de aici sa va cumparati o multime de medicamente, de vitamine si orice altceva, pentru a impiedica asta, deoarece corpul stie intotdeauna cum sa manuiasca toate acestea, doar daca ii permiteti. Doar daca ii permiteti.
Prin urmare, toate faptele reale vor incepe sa se schimbe si va fi derutant pentru voi. Totul va incepe sa se dizolve. Da, inca veti conduce masina si exista o parte din voi care are intelepciunea de a sti cand sa nu va pierdeti memoria de a conduce. (rasete) La inceput veti elibera alte lucruri.
Faptele vor incepe sa se schimbe si veti realiza ca lumea din jurul vostru este bazata pe fapte, care nu sunt adevarate, in mod necesar. In timp ce pare a fi exotic si seductiv, va fi infricosator uneori, deoarece lumea asa cum o stiti voi, se va dizolva.
Despre ce va urma in locul ei, vom vorbi mai tarziu, dar intelegeti ca sunteti suficient de straluciti, incat sa nu intrati in nimic. Ati creat ceva foarte nou, desi poate parea ca nimic, pentru o scurta perioada de timp.
Faptele ies pe usa. Faptele ies pe usa. Legile lui Newton, atat de acceptate de oricine, ies pe usa si poate ca este corect asa. Newton a spus el insusi ca acestea reprezinta conditii temporare, acest lucru legat de cauza si efect, de gravitatie si toate teoriile lui. El a spus, „Dar, acesta este doar un potential, unul pe care s-a intamplat ca l-am ales si il traim impreuna, dar este doar unul.” Dar, acesta va iesi pe usa.
V-ati simtit putin ametiti in ultimul timp? V-ati simtit putin deconectati in ultimul timp, nu neaparat de voi insiva, ci de alte lucruri? Deoarece realitatea se vor schimba.
Voi cititi despre fapte in ziare. Acelea nu sunt fapte; acelea sunt sisteme de credinta limitate. Cu siguranta. Voi cititi despre fapte in carti si le absorbiti intr-un mod hipnotic, ca si cum ar fi adevarate. „Acesta este adevarul. Este mentionat chiar aici, in carte.” S-au scris carti care sunt ireale in totalitate, insa asta nu le face nereale. Este doar o perspectiva diferita si perspectivele se vor schimba.
Sa respiram profund! Pakawah si increderea in voi insiva va vor ajuta sa va ajustati la faptul ca faptele nu mai sunt fapte, deloc. (rasete)
Increderea
Urmatoarea…noi suntem atenti cu timpul in ce va priveste pe voi, desi timpul – ce non-fapt! Va serveste pana intr-un punct… pana intr-un punct. Va ajuta sa mentineti lucrurile cumva stabile, dar voi cu adevarat, sunteti calatori in timp. De fapt voi faceti asta acum. Chiar acum faceti asta. Acel sistem de comunicatii a fost inchis, asa ca voi credeti ca sunteti doar aici.Voi calatoriti inainte si inapoi. Si Pakauwah care patrunde in corpul vostru, in timp ce voi sunteti aici, iese inafara si calatoreste in timp. Este un lucru uimitor. Calatoria in timp este mult mai distractiva, decat orice experienta umana, exceptand cateva la care ma pot gandi. Dar, calatoria in timp… oh, voi intra in aceasta in una din sesiunile noastre. Vreau sa intram in discutia de astazi.
Sa respiram profund si sa intelegeti ca puteti avea incredere in voi, in orice mod – in orice mod. Voi rostiti cuvintele „Eu sunt Dumnezeu, de asemenea”. Cand le veti trai? „Eu sunt Dumnezeu, de asemenea” inseamna sa aveti incredere in tot. Aspectul uman are unele asteptari, iar lucrurile nu functioneaza intotdeauna asa cum ar gandi Dl. sau Dna. Fiinta umana, ca vor functiona. Dar, ele functioneaza. Asta este increderea. Asta este increderea.
Este interesant, daca nu aveti incredere in voi, ce se va inampla acolo? Veti trai vieti la rand in care veti crede in altii? Vieti de indoieli? Daca nu aveti incredere in voi, consider ca nu existati. Nu existati, cu adevarat. Va plasati energia in orice altceva, incat voi nu existati. Nu inseamna ca sunteti morti. Doar ca nu existati.
Viitorul si Destinul
Prin urmare, sa facem astazi o calatorie impreuna. La ultima noastra intalnire am fost in trecut si am deschis usile. Am deschis usi ale trecutului si ati asteptat sa apara acea schimbare mare de energie; ati asteptat sa apara fulgere luminoase si alte lucruri. Uneori, schimbarile sunt atat de frumoase si par a fi atat de subtile si la nivele care sunt inafara scalei sistemului de comunicatii curent, incat nu realizati ce se intampla, cu adevarat. Dar se intampla.
Cand ati deschis usile luna trecuta si ati permis potentialelor din trecut sa vina sa va viziteze, in momentul Acum, consider ca ati permis ca jumatate din sinele Divin sa fie aici, permitand acele potentiale. Ati experimentat anumite lucruri din trecut – de exemplu, ati fost concediat. Acesta este un lucru bun. Tobias a vorbit despre asta, iar eu il voi sublinia: Mai devreme sau mai tarziu, dragi prieteni, va trebui sa iesiti din reteaua greoaie a constiintei de masa, a inrobirii – iar eu afirm asta in mod deschis. Este sclavia zilelor moderne. Va rog, va rog, ei va spun ca sunteti liberi, insa nu sunteti. Voi stiti asta. Ei va spun, „Oh, poti face tot ce vrei.” Incercati sa faceti asta macar odata. Nu sunteti liberi. Este sclavie si ne vom juca si cu asta. Vom trece peste asta.
Veti sfarsi prin a lucra pentru voi sau cel putin, veti face ceva ce va place, cu adevarat. Dar, daca va aflati in acel serviciu si acel ciclu… nu-mi vine sa cred ca inca mai exista pe Pamant, in prezent si de fapt, se va inrautati. Sistemul inrobiri cu ora, lucrand pentru altii, lucrand pentru „om”, salariul si a sta… Dumnezeule, daca stati intr-o nișa, intrati acolo marti cu un baros si daramati-o.(rasete) Apoi, gasiti un avocat bun, mergeti la tribunal si spuneti, „Este inuman sa pui pe cineva intr-o nișa.” iar apoi, cereti daune mari si probabil veti castiga. Fie veti castiga, fie doar va veti distra facand asta. Dar, totul se va inrautati.
Asadar, am mers in trecut. Am deschis potentiale – pe cele care nu au fost niciodata activate sau realizate, dar care inca erau acolo. Energia lor exista acolo, potentialul lor este acolo, iubirea lor este acolo. Este un aspect cu care n-ati comunicat niciodata, asa ca am adus asta aici.
Astazi, sa mergem in viitor… in viitor. Se ridica o intrebare interesanta, inainte de a pleca. Este viitorul predestinat? Nu. Daca faceti o statistica a oamenilor de pe Pamant, pentru aproape 99,7% din ei exista destin, in mod absolut. Ei ii permit sa existe. Ei il aleg. Daca priviti din perspectiva noastra, ei urmeaza un tipar al destinului.
Intr-un fel, destinul este auto-destin, deoarece la un anumit moment, ei l-au ales. Ei au permis ca alti oamenii sa le conduca viata. Au permis ca aspectele lor sa le conduca viata. Ei au renuntat. Nu este vorba doar despre faptul ca n-au eliberat controlul asupra lor – ei sunt fiinte ce se controleaza foarte mult – dar au renuntat la orice altceva. S-au abandonat. Asadar, ei au destin. Isi urmeaza calea karmica si permit ca asta sa se intample. Isi spun, “Este karma mea” chiar daca nu folosesc cuvantul karma.
Ei cred in progresia liniara a sufletului si o urmeaza. In mod stupid, merg in rand, ca si cum ar trebui, ca si cum Dumnezeu le impune sa faca asta, ca si cum n-ar avea de ales. De asemenea, cred in destinul constiintei de masa, care este foarte dens, foarte greoi, este greu sa iesi din matrix, din retea – sau nu este. Ar putea fi la fel de usor cu a face o alegere, dar, viata voastra se va schimba apoi. Majoritatea oamenilor, nu vor asta, cu adevarat. Nu critic, doar sunt observator. Nu va place asta? Nu judec, doar observ! (rasete, iar Adamus chicoteste)
Asadar, ei traiesc o viata de destin, daca au sisteme de credinta foarte puternice, in special, sisteme de credinta religioase, spirituale. Acestea creaza destinul. Ei cred ca asta este calea care duce spre rai si iad, si ca are doua directii. Acesta este destinul. Este destinul cu doua alegeri, dar acestea sunt toate alegerile pe care si le dau.
Prin urmare, majoritatea oamenilor traiesc prin destin si de fapt, majoritatea lor cred in destin. Ei cred in acel Dumnezeu foarte rau, care le alege destinul si le spune ce se va intampla. Nu s-au plicitisit… stiti, oricat de limitata este mintea, nu este necesara o minte foarte puternica, pentru a se opri si a gandi, „Ei bine, de ce nu-i pasa Spiritului? De ce ar vrea Spiritul ca sa fac toate aceste lucruri? Ce anume si cui sa-i demonstrez? Cui?” Oricat de mult s-ar schimba logica, acest lucru nu este logic. Nu are sens, deloc. Dar, programarile, hipnoza, straturile sunt atat de puternice, incat determina femeile si barbatii, de altfel iscusiti, sa fie stupizi, foarte stupizi.
Asadar… majoritatea oamenilor traiesc la mana destinului, dar nu ar trebui. Nu ar trebui. Sunt ca pestele pe uscat. Oh, voi stiti cum este – fara destin. Ati trecut prin experienta din trecut in care s-a spus, „Ghizii au plecat. Nu mai exista reguli. Contractele voastre s-au sfarsit.” Nu este acesta destinul? Nu a fost distractiv intr-un fel, pentru a scurta perioada de timp, iar apoi nu s-a invechit? Este vorba despre un destin auto-impus. Dar, in ultima instanta, acesta nu exista, cu adevarat. Dar, daca ati trait sub acoperisul destinului, a devenit confortabil dupa un timp. Este mai usor dupa un timp si cand nu exista destin, va simtiti goi, expusi si vulnerabili, foarte vulnerabili. Dar, nu exista nici un destin. Cu adevarat, nu exista niciunul.
Asadar, ce exista in viitor, unde vom calatori in doar o clipa. De fapt, vom calatori cu adevarat acolo. Si nu vom calatori! (rasete) Nimic nu mai este un fapt. Este foarte fluid – foarte, foarte fluid - si este un lucru bun.
Potentiale
Asadar, ce exista acolo? (audienta raspunde „Energie… potentiale) Potentiale! Potentiale! In mod absolut.
Exista un camp de potentiale care se afla inaintea voastra, care este foarte limitat. De fapt, acel camp de potentiale a fost determinat sau creat de ceea ce a existat inainte. De fiecare data cand are loc o actiune aici, ea creaza un potential acolo. Tot ce experimentati astazi, va crea un nou balon potential, in viitorul vostru. Asta este calea a ce urma sa fie.
Potentialele va permit o serie de alegeri pe care le puteti face si apoi sa treceti prin viata alegand dintre potentiale. In general, veti alege pe cel care are cel mai putenric efect energetic asupra voastra – nu este, neaparat, cel mai bun pentru voi, ci cel care este cel mai seductiv. Cele mai seductive potentiale sunt cele pe care le veti prelua. Adesea, lipseste logica. Adesea, acestea actioneaza in alte taramuri ale voastre. Ele sunt foarte, foarte seductive si apoi va determina sa ganditi ca reprezinta o alegere buna. Este doar seductie.
Prin urmare, voi nu alegeti intotdeauna ce vreti, cu adevarat. Stiu ca pare a fi o contradictie, dar nu alegeti intotdeauna ceea ce va doriti; voi alegeti ceea ce va seduce. Voi spuneti, „Ei bine, nu este asta ceea ce vreau?” Ei bine, da, este intr-un mod denaturat, distorsionat al micutei fiinte umane. Dar acum, suntem ingeri mari. (rasete) Trecem peste asta. (Linda face o grimasa nostima si Adamus i se adeseaza, razand) Tu ai ajutat la crearea acestui mesaj, nu te uita la mine in acest fel! (hohote de ras) Am lucrat la asta toata saptamana, asa ca… intotdeauna ma consult cu Cauldre si cu Linda inainte, in modul meu propriu, sa ma asigur ca niciodata nu ii voi scoate din zona lor de confort.
LINDA: Aproape de margine.
ADAMUS: Ii imping pana la margine, insa niciodata nu trec peste. (rasete)
Asadar, in viitor, acolo unde vom merge intr-o clipa, vom vizita potentiale. Le vom simti. Nu ne vom gandi la ele. Nu le vom pune intr-un tabel Excel, asa cum sunteti inclinati unii sa faceti. Le vom simti energia.
Dar, pana acum, potentialele pe care le-ati simtit, potentialele de care ati fost constienti ca exista acolo, sunt cele care au fost create de trecut, in cea mai mare parte, de experientele trecute. Acele potentiale implica o varietate mare de alegeri. Cu alte cuvinte, nu sunteti limitati la alegerea acelor potentiale, caci dinamica lor a fost Energie Veche si s-au bazat pe trecut. Astfel, uneori simtiti ca sunteti blocati. Simtiti ca va aflati sub vraja destinului cuiva, fie ca este al vostru, al sufletului vostru sau al altcuiva si va simtiti frustrati, deoarece toate s-au bazat pe trecut.
Asadar, in acest moment, putem trece dincolo de acelea, deoarece exista altele; doar ca nu le-ati vazut. Reteaua de comunicatii nu le-a adus aici. Sunt potentialele care se afla dincolo de efectul trecutului vostru.
Respirati profund si nu va ganditi la acestea, insa cugetati asupra lor. Simtiti-le. Potentialele voastre – cele de care ati fost constienti – s-au bazat pe trecutul vostru si al aspectelor.
Cele pe care le vom deschide noi nu au cu nimic de-a face cu trecutul vostru, nici cu karma voastra, nici cu cine ati fost cu zece minute in urma, cu cine ati fost cu o viata in urma. Acestea sunt proaspete. La inceput nu le veti simti ca fiind voi, deoarece nu contin esenta starii voastre umane, a cine ati fost, a celui cu care v-ati identiifcat. Ele sunt atat de noi, incat ati putea simti pentru un moment, ca gresiti, ca o veti pati. Voi spuneti, „Ei bine, ce sa presupun ca voi simti?” Sunteti obisnuiti sa simtiti seductia. Sunteti obisnuiti sa simtiti puterea. Sunteti obisnuiti sa simtiti energii opuse. Aceste potentiale noi nu contin nimic din aceste lucruri. Ele au cea mai profunda esenta a voastra in ele, dar nerestrictionata si nelimitata, nebazata pe trecut.
Dragi Shaumbra, aceasta este Energia Noua. Voi spuneti, „Nu au fost intotdeauna acolo?” Absolut. Au existat in stare dormanta. Ele dormeau. Chiar si inainte de ziua de azi, daca ati fi putut merge, sa le priviti, nu le-ati fi gasit niciodata, deoarece ati fi cautat altceva. Voi ati fi cautat ceva cu alte atribute si voi ati fost mereu atrasi de seductie – de propria seductie.
Vizitand Viitorul
Asadar, astazi, fie alegeti sa stati cu ochii deschisi, fie inchisi, sa respiram impreuna…
(pauza)
Sa calatorim in viitor. Viitorul nu s-a manifestat inca. Potentialele sale exista acolo. Viitorul nu a fost scris. De aceea, fizicenii, vazatorii si profetii gresesc de cel mai multe ori. De ce? De ce? Deoarece sunt sedusi, inainte de a ajunge vreodata la adevar. Ei bine, seductia este o forma a adevarului, dar ei sunt deviati.
Sa mergem acum. Sa facem aceasta calatorie. Sa mergem prin coridor impreuna, asa cum am facut la ultima intanire. Sa ne indreptam spre viitor trecand prin acest coridor minunat. Dar in timp ce trecem prin acest coridor, sa permitem ca realitatea coridorului sa se dizolve. Podeaua se dizolva, peretii se dizolva, usile se dizolva.
Sa mergem coboram pe aici, acolo unde acesta nu exista doar in lumina sau doar in intuneric; sa calatorim in noi. Mergeti in voi. Mergeti in toate potentialele care au existat acolo – potentiale care au fost create de trecut. Ele inca exista, sa trecem prin acestea.
Acesta este un holograf multidimensional prin care mergem. Acesta contine totul; contine nimicul. El contine tot ce poate fi, cat si nimicul insusi.
Permiteti-va sa mergeti si eliberati chiar si mersul. Nu trebuie sa mergeti. Eu Sunt Cel Ce Sunt este chiar acolo.
(pauza)
Sa trecem peste potentialele evidente, care au fost create din evenimentele de ieri si sa intram in potentialele care reprezinta mai mult sinele vostru total, mai mult din adevaratul vostru sine, mai mult din sinele vostru divin…
Sunt potentiale care pana acum au fost neobservate, necunoscute si n-au fost simtite, insa iata-ne aici…
Potentiale ale viitorului care pot fi considerabil de diferite sau atat de simple…
Potentiale care dizolva toate credintele, logica, toate faptele…
Eliberarea structurii energetice pentru a trece inapoi intr-o energie care sa va serveasca constiinta, sa serveasca orice ar fi, dar nu o constiinta bazata pe ieri.
In timp ce intram in aceste potentiale – aceste potentiale sunt dincolo de vechea retea si de vechile sisteme de credinta – acolo nu mai exista seductie. In potentielele voastre din Energia Noua nu mai exista baza pentru seductie.
Nu exista vreun lucru, precum moartea. Nu exista vreun lucru, ca nevoia de a trai. Doar este.
Aceste potentiale nu trebuie sa rezolve nici o problema sau sa repare ceva sau sa schimbe ceva, deoarece aceste potentiale noi nu au vechile dezechilibre. Sunt marci noi. Ele sunt noul fruct al bucuriei si pasiunii voastre si se afla aici.
Ce vom face acum, nu vom alege, nu vom incerca sa le tragem inapoi. Doar stabilim o conexiune. O comunicare.
Ne expansionam constiinta, in prezent. Nu este un moment pentru a intra in activitatea mentala, nu este un moment pentru a zice, „Iata cum vreu sa fie structurata viata mea.” Este un moment sa simtiti in voi, sa simtiti in nerestrictionat, in neechilibrat - cu alte cuvinte in potentialele care nu au un echilibru anterior sau o forma in ele, ci sunt pure – sunt potentiale pure, pure.
Nu este necesar sa faceti nimic altceva, decat sa le simtiti.
Le puteti simti prin miros. Le puteti simti prin senzatii, chiar le puteti auzi si gusta. Dar, mai mult decat orice, doar fiind acolo, avand incredere in voi insiva.
(pauza)
Lucrati cu Pakauwah uneori, lucrati in acest fel alteori, mergeti la potentialele voastre. Acestea nu constituie o retea sau un camp pentru omenire sau intreaga creatie; va partin. Sunt potentialele voastre. Ele se afla acolo, afara.
In prezent, prin expansiunea constiintei, noi deblocam, activam, deschidem aceste potentiale in viata voastra.
(pauza)
In cel mai frumos si curgator mod, acestea incep sa vina inapoi, in prezent, in aceasta realitate, in Punctul vostru de Prezenta, in Punctul Alegerii voastre, in Punctul vostru de Activare.
Respirati profund. Simtiti-va in camera.
La sfarsitul discutiei de astazi, o voi ruga pe Aandrah sa conduca o sesiune extinsa de respiratie si voi cere putina muzica vesela, pentru a va impamanta inapoi, cu adevarat. Cand ne expansionam in acest fel, deschidem unele sisteme, unele retele si unele parti din voi care aveau nevoie de asta.
Inainte de a pleca, va voi cere sa continuati sa lucrati cu Pakauwah. Este o cale de a intelege cum sa va administrati energia. Reamintiti-va, ea nu trebuie sa se comporte prin tiparul pe care l-ar gandi mintea. Ea se schimba, progreseaza, se transforma, se simte diferit. Modul in care v-ati simtit Pakawah ieri, poate sa nu fie modul de a o simti astazi. Ea se schimba.
Cand sunteti confruntati cu problema faptelor si cand faptele par sa se schimbe, este momentul sa reveniti la increderea in voi. Va fi o parte din voi – si vor fi multi oameni – care vor incerca sa va aduca inapoi, la structura sau la tipar. Dar, acesta este un moment in care sa aveti incredere in voi, deoarece faptele nu mai constituie singura realitate. Ele devin foarte multidimensionale.
Va fi foarte usor sa vreti sa fugiti inapoi, la confortul faptelor stabilite – la a trai definit. Dar, aveti incredere in voi. Aveti incredere in voi sa pasiti in aceste teritorii noi. De aceea ne gasim aici. De aceea sunt atat de mandru atunci cand le vorbesc contrapartilor mele si asociatilor mei din alte taramuri. Acesta este un grup care este dornic sa incerce, este dornic sa intre in teritorii noi.
O Experienta de Grup
Un alt lucru inainte de a pleca. As dori sa lucrez cu voi toti. Am lucrat intens cu grupuri mici, uneori cu grupuri mai mari, pe timpul starii de vis. Starea de vis este o stare reala. Unii ati experimentat asta inante. V-ati trezit si visul era mult mai real, decat dormitorul vostru. Visul are mai multa viata. Poate parea putin deprimant uneori, deoarece voi spuneti, „As dori sa ma intorc in starea de vis.” Dar, noi le aducem pe toate acestea la un loc.
Am lucrat impreuna in grupuri mici, grupuri medii, dar acum as dori sa lucrez cu toti Shaumbra, intr-un eveniment unic si in vis. Acesta va fi primul din ceea ce sper sa fi mai multe – mult mai multe evenimente pe care le-ati putea organiza si le-ati putea realiza pe cont propriu.
In noaptea de – si reamintiti-va faptul nu mai este un fapt, dar puteti intotdeauna alege o fateta pe care sa o experimentati – in noaptea de, sa spunem de 11 noiembrie, deoarece voi credeti ca este o data misterioasa. 11-11… 11-11. Nu exista nimic… acolo… da exista… trebuie sa ma opresc. Exista unele lucruri semnificative, interesante legate de aceasta data, datorita alinierii numerelor. Ce reprezinta asta, este ca energia se misca printre numere si matematica intr-un mod diferit, decat daca nu ar fi aliniate. Dar, in ultima instanta, nici numerele nu mai reprezinta fapte.
Stiti voi ca pentru fiecare numar exista contraparti multiple a aceluias numar? Doi – nu este doar doi. Are dimensiuni deasupra si dedesubt, iar unii dintre mistici si antici au inteles asta si au ras, chiar si astazi cand vad ca oamenii il definesc pe doi ca doi. Este o parte din doi, dar doi are un doi negativ, un doi pozitiv, un doi lateral, un doi infinit, un doi limitat si continua mereu cu toate potentialele. Vedeti voi, nimic nu este asa cum s-a crezut ca este. Este mai mult, mult mai mult.
Asadar, pe 11-11, datorita faptului ca va suna bine pentru oricine – toti prietenii vostri metaficieni vor spune, „Vom face un experiment pe 11-11.”Uau, uau… Audienta raspunde cu ooh si aah; ei rad) Apoi veti scrie o carte si o veti numi Experimentul 11-11. Si se va vinde foarte bine, apropo!
Prin urmare, iata ce vom face, daca sunteti dornici sa participati – si tot ce trebuie sa faceti este sa faceti o alegere in interior; noi o vom auzi. Ne vom aduna in acea noapte, nu conteaza timpul zonei in care va aflati, nu conteaza ce ora va fi. Dar, cand veti dormi in acea noapte, vom aduna un grup in vis.
Nu vreau sa spun multe lucruri despre asta, dar ne vom aduna la un loc. Vom avea aceeasi experienta si vom avea multe experiente diferite. Va fi o tema de baza. Va avea un inceput, o parte de mijloc si un final. Va fi o poveste in visul nostru si povesti in povesti. Veti fi un participant si veti avea propria experienta, dar veti avea si experienta de grup, simultan. Vom avea doua vise, in ceea ce va parea sa fie unul si de fapt, vor fi mult mai mult decat doua, dar sa nu intram in asta acum. Veti avea partea de grup din acel vis si partea individuala.
Va rog, va rog sa puneti o hartie si un creion sau un aparat electronic – mica voastra tastatura – langa pat. Si puneti-o in noaptea asta sau in noaptea urmatoare. Nu asteptati pana in ultimul minut, deoarece veti adormi si veti uita. Puneti-l langa pat si cand va veti trezi in mijlocul noptii sau cand veti vrea sa faceti primul lucru dimineata, opriti-va, respirati profund; inainte de a face altceva, incepeti sa scrieti. Poate veti simti ca vreti sa faceti pipi urgent, insa rezistati. (rasete) Rezistati sau faceti orice, ca sa improvizati, insa scrieti. Scrieti. Scrieti-va visul.
Nu urmarim sa fie sute de pagini umplute cu notitele voastre. Notati-va sentimentele importante, vizualizarile importante si mai mult decat orice altceva – voi spune, raspunsul pe care il dati la intrebarea care a fost pusa.
LINDA: Hmm, va fi o intrebare.
ADAMUS: Nu am spus ca va fi pusa o intrebare. (rasete) Am spus sa scrieti raspunsul la intrebare. Ar putea sau nu sa fie pusa, dar voi veti avea un raspuns. Nimic nu mai este cum a fost.
Apoi, vom cere staff-ului Cercului Crimson stralucit, iubitor si care lucreaza din greu sa creeze un loc comun, in care sa fie puse acestea – sa va puneti scrierile voastre. Nu trebui sa fie elaborate. Nu este vorba despre o competitie de redactare. Vom arata unele lucruri foarte speciale prin asta. Contribuiti. Poate fi un forum care sa fie creat doar pentru asta. Poate fi un alt instrument de colectat aceste informatii.
Apoi vom vorbi mereu despre asta. In mod sigur, la urmatoarea noastra intalnire va vom oferi unele perspective si informatii. Asta va va ajuta sa intelegeti ce se intampla. Va va ajuta sa integrati putin mai multe despre intelegerea Energiei Noi din vis. Nu vreau sa spun simbolismul din vis, deoarece acesta s-a sfarsit, apropo. Acum visele sunt foarte diferite pentru voi.
Asadar, veti observa lucruri comune, lucruri diferite. Veti avea o parte de grup a intelegerii si una individuala. 11-11. Marele Experiment 11-11din Vis al Shaumbrei este pe cale. Asadar, va rog sa participati. Asta ne va ajuta pe toti sa intelegem cu adevarat, ce se intampla, aici si acum.
Sa respiram profund. A fost o onoare si o incantatre sa fiu aici cu voi. Vom continua cu putina respiratie, in doar un moment. Apreciez energia voastra, ingaduinta voastra, faptul de a face parte din aceasta experienta fenomenala, in timp ce ne vom aventura in Energia Noua.
Fiti atenti, apropo, la afirmatia, „Oh, draga Adamus…” sau „Adamus nu prea indragit. Fiti atenti cand spuneti, „Sa inaintam cu adevarat, cu adevarat, cu adevarat mai repede!” Dar, noi nu avem nevoie de coliziuni. Nu avem nevoie de lucruri care sa sara in aer. Noi inaintam repede.
Va stiu pe unii dintre voi, uneori este vorba despre, „Da-mi mie greul. Da-mi mie partea neplacuta. Da-mi mie partea exploziva.” Nu mai aveti nevoie din toate acestea.
Asadar, cu acestea dragilor, iata o reamintire – o reamintire pentru toti: Totul este bine in universul vostru si astfel eu pot fi Adamus.
Bucurati-va!