duminică, iulie 18, 2010

GRUPUL ESPAVO - ACTUL CREDINTEI - DUMNEZEU VIZITEAZA EMITEREA LUMINII VIRTUALE




Transmis de Steve Rother - 16 iulie 2010
Salutari de Acasa !
LIBERUL ARBITRU AL PLANETEI SE IVESTE
Aceasta data marcheaza o zi foarte importanta din istoria planetei, pentru ca aceasta zi speciala reprezinta inceputul
restului noului joc. Voi ati completat un joc total al liberului arbitru. Voi ati fost singurii din univers care nu ati interferenta, nici o
ghidare definitiva pe umerii vostrii, asa cum au avut altii. Exista multe locuri in univers care au avut ancore petru a mentine
evolutia locuitorilor lor pe cale, totusi umanitatea nu a avut nici una din aceste ancore. Voi ati atins acum nivele ale jocului, care
nu au fost posibile niciodata inainte . Acesta a inceput in mod serios, deoarece toti umanii de pretutindeni fac un pas spre noul
nivel. Corpurile voastre s-au schimbat si deja au inceput acest proces de evolutie, de a face loc pentru puterea si energia pe care
o puteti detine in corpurile voastre fizice. Voi vedeti schimbari in structurile voastre economice , sociale, in societatile si colectivele
voastre , toate acestea pentru a face loc pentru evolutia voastra si acum, veti incepe sa vedeti schimbari in ciclurile Pamantului
insusi. Voi traiti pe o planeta noua, vibranta si multe straturi care au fost ascunse de voi de ani si ani, incep sa iasa la iveala.
CONECTII PUTERNICE
Voi veti incepe sa intelegeti ca pamantul este o parte din voi . Este la fel ca si cum cele doua maini ale voastre nu stiu
ca ele fac parte din acelasi corp. Noi vedem aceasta conditie , ca si cum doi oameni pretind ca sant separati, nu-ai amintesc ca ei
fac parte unul din altul. Pamantul este un corp fizic el insusi si un punct de comectare. Acum, voi veti simti ca propria voastra
conectie cu pamantul a crescut mult, ca rezultat direct al evolutiei fizice pe care umanii o experimenteaza acum. Asa cum
colectivul umanitatii continua sa se inalte, voi veti deveni mai constienti de aceasta conectie cu Pamantul , ca sursa a puterii,
armoniei si echilibrului. Acum veti incepe sa deveniti constienti de conectia voastra si exista mai multe elemente ale acesteia
decat putem impartasi cu voi. De multe ori am dori sa va daruim putina ghidare sau un ghiont bland in aceasta directie sau in
cealalta, similara cu structura de ghidare care exista pe alte planete. Problema aici a fost ca fara o directionare, rasa umana ar fi
cazut intr-un ciclu fara de sfarsit , existand, dar neevoluand. Asta s-a intamplat inainte, totusi acest timp este diferit.
ALINIAMENTUL T- PATRAT ADUCE NOUA LUMINA
Dragii nostri, exista foarte putin de care sa aveti nevoie din ceea ce exista in exterior, daca invatati sa va accesati
intriorul. Acum Pamantul incepe un nou tipar in aceasta zi si in ceea ce se numeste Aliniamentul T-Patrat ( De fapt, a fost un
aliniament in forma de T, format din : Saturn, Pluto si Uranus in ziua acestui channel.Asa cum a observat si Jim Self ,
aliniamentul T-Patrat a fost urmat in mod traditional de destabilizari politice si socio-economice , tensiuni si adesea precipitate
valuri uriase de schimbare). Aceasta zi reprezinta un portal in timp si voi aveti o alegere : puteti plasa aceasta in propria voastra
energie si sa faceti ceva pozitiv , in locul negativitatii care a fost adusa anterior. Este un timp in care umanii sa isi ia puterea
inapoi, sa o mentina ferm , sa se joace cu ea si sa o foloseasca. Multi dintre voi santeti atat de sensibili, incat va este frica sa va
folositi puterea in diferite domenii, datorita efectului pe care il are asupra oamenilor. Noi va spunem ca voi santeti Dumnezeu si
aveti toata puterea pe care o percepeti in aceasta fiinta numita Dumnezeu. De altfel, asta nu parea sa se potriveasca in lumea
voastra inainte, acum se va potrivi. Mult din ceea ce v-am spus noi despre asta inainte va deveni in curand foarte evident, pentru
ca este dificil penmtru umani sa inteleaga conceptul ca voi santeti creatorul. Punctul de echilibrare este simplu : fiecare creator
trebuie sa inteleaga ca el nu este singurul care are putere. De fapt, calea pe care voi faceti loc in vietile voastre pentru ca alti
creatori sa aiba propria lor putere , va avea foarte mult de a face cu ritmul rapid in care evoluati voi. Acum este timpul nu numai de
a detine propria voastra putere, ci si sa ajutati sa o aduceti in exterior, in fiecare persoana pe care o atingeti. De fiecare data cand
treceti pe langa cineva pe strada, de fiecare data cand salutati pe cineva, cand ii strangeti mana, cand il imbratisati, acesta este
momentul, dragii nostri. Aceasta nu este o practica. Este un lucru real si se intampla chiar in felul in care l-ati prezis voi.
DUMNEZEU VIZITEAZA EMITEREA LUMINII VIRTUALE
Noi santem atat de entuziasmati sa privim aceasta reusita foarte inalta al planetei , fara predeterminare. Nu numai ca a
ti evoluat dincolo de cele mai inalte potentiale ale voastre, ci acum voi deschideti usa pentru ca toti sa va urmeze. Sant miliarde si
miliarde de fiinte care va privesc fiecare miscare. Ca parinti mandri, noi privim si spunem : " Da, ei au facut-o. Da, s-a intamplat".
Deci, imaginati-va, noi toti mergem intr-o camera, ne imbratisam si celebram minunata experienta de pe Pamant pe care o avem.
Chiar atunci usa se deschide si intra Dumnezeu. Se lasa imediat o tacere si Dumnezeu spune pur si simplu :" Ce mai faceti?
Aratati bine. Ma bucur sa va vad, prieteni. A trecut ceva timp. Voi nu ati fost capabili sa ma vedeti , dar eu va priveam. EU doar
am dorit sa ma opresc si sa va spun ca ati facut o treaba minunata. Vreau sa impartasesc ceva cu voi , deoarece a existat o parte
reflectata pe planeta voastra inca de la inceputul timpului , numita credinta. Credinta a fost folosita pe planeta Pamant de multe
ori. Aceasta a fost folosita pentru control, evitare, motivare si frica. A fost folosita in multe domenii, deci Eu voi explica cum arata
aceasta pentru mine. Acum Dumnezeu a atras atentia tuturor si incepe sa ne spuna povestea credintei :" Fiecare dintre voi incepe
sa-si vada puterea cand are credinta. Credinta este o oglinda care a fost adesea folosita pentru a reflecta puterea. De-a lungul
anilor , umanii au gasit multe lucruri in care sa-si aseze credinta si cu fiecare dintre ele, ei au vazut credinta. Vi s-a spus de multe
ori iar si iar :" Doar trebuie sa aveti credinta". Deci, ce vor ei sa spuna mai exact? Ei spun ca atunci cand aveti credinta , il puteti
vedea pe propriul Sine-Dumnezeu. Voi priviti la acea parte din mine care exista in fiecare dintre voi. Voi toti aveti o parte din mine
in voi. Cand santeti calmi, linistiti si cand va puteti elibera de dramele zilei, puteti simti acea parte din mine si puteti intra in ea.
Acestea sant cele mai mari oportunitati pe care le veti avea, impreuna cu credinta, de-a lungul intregii voastre istorii. Eu va spun
ca toate religiile au inceput ca o incercare de a reflecta propria voastra putere. Ati privit vreodata la fiecare dintre religiile pe care
le aveti pe Pamant ? Toate acestea au cateva elemente in comun. Toate sant o reflectie pentru a va ajuta sa va reamintiti cine
santeti voi. Reflectia este sa va ajute sa va intelegeti natura de a merge in aceasta sfera fizica de biologie si sa realizati de ce va
simtiti singuri atat de mult timp. Acestea sant uneltele pe care le-ati folosit si le-ati creatr de multe ori, pentru a va permite sa va
vedeti propria voastra putere. Acum voi intrati in acest timp, unde Pamantul incepe sa se schimbe. Propriile lui tipare eliptice se
vor schimba, asa cum baza care a imputernicit umanii , va sustine acum mai mult imputernicirea voastra. Timpurile in care traiti
acum sant timpurile cand voi ati incercat sa realizati cel mai mult , de cand ati venit in aceasta viata. Multi dintre voi au asteptat o
intreaga generatie pentru a fi aici, la timpul potrivit. Voi ati facut-o, deci acum ce veti face cu aceasta realizare? Exista un motiv
pentru care santeti aici si voi simtiti aceasta profund in interior. Acesta este si acesta este cel mai bun loc in care sa va asezati
credinta". Si cu asta, Dumnezeu spune :" La revedere" tuturor si ii imbratiseaza pe fiecare dintre ei. El se indreapta spre usa si
toata lumea are lacrimi in ochi. Ei intreaba :" Dumnezeule, te mai intorci? Ne vei ajuta cand vom pasi in aceasta lume noua? "
Dumnezeu se intoarce si spune :" Nu este nevoie sa ma intorc , pentru ca eu am credinta in voi". Aceasta este reflectia pe care
fiecare dintre voi incercati sa o vedeti in voi insiva. LAsati-l pe Dumnezeu sa aiba credinta in voi. Fiti acea reflectie. Aratati-va
puterea si frumusetea aici, pe planeta Pamant . Este timpul. Si mai presus de toate, bucurati-va de aceasta calatorie. Este menita
pentru amuzamentul vostru. Este un joc pe care il jucati. Voi deja ati castigat jocul si acum il incepeti din nou. Noi ne bucuram atat
de mult si va iubim foarte mult ! Voi ati ajuns mai aproape de Acasa, fiecare dintre voi. Noi santem aici pentru a zambi si a va
saluta, asa cum voi alungati somnul de pe ochii vostri, asa cum va treziti din acest vis. Noi santem aici pentru a va ajuta sa va
reamintiti cine santeti voi cu adevarat. Mergeti mandri in aceasta energie. Credeti si cunoasteti ca Dumnezeu crede in voi. Este
cea mai mare onoare ca va putem saluta in acest fel. Noi plecam si va lasam cu trei ultime reamintiri. tratati-va unul pe altul cu cel
mai mare respect. Hraniti-va unul pe altul cu fiecare sansa pe care o aveti si jucati acest nou joc bine impreuna. ESPAVO,
GRUPUL.
Sursa :www.lightworker.com/beacons











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu