Materialele lui Tobias Seria Întoarcerii - SHOUD 8: "Nu contează" – Tobias transmis prin Geoffrey Hoppe
Prezentat Cercului Crimson la 7 martie 2009 http://materialelecerculuicrimson.blogspot.com/www.crimsoncircle.comTraducerea în limba română: Georgiana Ii mulțumim!!! Trimis de CostinGet http://materialelecerculuicrimson.blogspot.com/www.iamthatiam.ro Şi aşa este, dragi Shaumbra. Sunt cele mai bune timpuri şi cele mai rele timpuri. (râsete) Este vârsta înţelepciunii şi vârsta neghiobiei. Haideţi să respirăm adânc. (pauză) Este epopeea credinţelor şi a necredinţelor epopeice. Este timpul luminii şi este timpul întunericului. Este primăvară, dragi Shaumbra, este primăvara speranţei şi este iarna disperării. În faţa noastră se află toate şi nimic nu e în faţa noastră. Cu toţii suntem în conştiinţa ascensiunii şi toţi pierduţi suntem de tot în veşnicii. Cuvintele lui Charles Dickens, cu sprijinul lui Adamus Saint-Germain (râsete), scrise în 1859, acum 150 de ani – “Povestea a două oraşe”. Dar este foarte potrivit astăzi, în epoca în care trăim, ca, poate, titlul să fie schimbat în „Povestea unei conştiinţe multiple”. Oh, dragi Shaumbra, ce vremuri trăim! Spun „noi” pentru că mare parte din mine se află acum cu voi, pe Pământ. Acesta este unul dintre ultimele mele mesaje către grupul Shaumbra, aşa cum le facem acum – cu mine într-o dimensiune non-fizică, iar voi pe Pământ. Dar, oh, mă simt atras atât ce repede către Pământ, în corpul celui pe care îl numesc Sam, înapoi în această realitate şi în iluzia în care cu toţii trăim. Sunt, într-adevăr, cele mai bune timpuri şi, într-adevăr, sunt cele mai provocatoare timpuri care au fost vreodată pe Pământ. Haideţi ca noi toţi, uman şi spirit, să respirăm adânc întru celebrarea acestui paradox, întru celebrarea etapei în care ne aflăm acum, pentru că, aşa cum aţi mai auzit de atât de mute ori înainte, pentru asta aţi ales să veniţi pe Pământ. Aşa cum ştiţi atât de bine, este dificil şi provocator şi nimic nu mai pare să funcţioneze. Trucurile vechi şi instrumentele vechi au fost aruncate afară, dar ce le înlocuieşte? Avem totul în faţa noastră, aşa cum a spus Dickens. Avem fiecare instrument, fiecare resursă, fiecare soluţie şi fiecare răspuns în faţa noastră, pentru că noi le-am pus acolo, într-un mod multidimensional. Noi le-am pus acolo demult, dar nu ştiam cum va arăta prezentul. Dar am avut înţelepciunea de a plasa instrumentele Noii Energii fără ca măcar să ştim ce sunt ele, fără să ştim exact ce trebuie facut, ci doar ştiind că trebuie făcut, fără a trebui să manipulăm sau să fabricăm un anumit instrument sau o anumită structură, ci ştiind că, la momentul în care vom ajunge la acest punct de pe cale, acele instrumente vor apărea şi vor fi adecvate şi vor fi ale Noii Energii, nu ale celei vechi. Nu avem nimic în faţa noastră. Nu avem nimic pe masă, pentru că avem tendinţa de a ne întoarce în istorie şi în timp pentru a extrage ceea ce am învăţat înainte şi să punem asta pe masă în vremuri de disperare şi provocare. Dar nu mai funcţionează. Nu mai are validitate. Şi, aşa cum ne-a spus Kuthumi luna trecută, nimeni nu ştie cu adevărat. Aşa că nu avem nimic pe masă, cel puţin nu din trecutul nostru. Tot ce se află pe masă acum – toate darurile, abundenţa, înţelepciunea şi speranţa – vin de la nou, vin de la noi înşine prin potenţialele pe care le creăm în viitor. Totul se află aici. Uneori este greu de văzut, pentru că nu arată precum trecutul. Nu lucrează precum trecutul. Nu are logica trecutului – slavă domnului. Este total diferit, dar este aici. Conştiinţa după Saltul Cuantic În septembrie 2007 omenirea a depăşit un indicator foarte important. Noi îl numim Saltul Cuantic. Priviţi un moment în urmă. Priviţi la modul în care s-a schimbat viaţa voastră. Priviţi cum lumea s-a schimbat în mai puţin de doi ani. Priviţi pieţele, guvernele, bisericile. Priviţi conştiinţa omenirii. Nu mai este ceea ce obişnuia să fie. Iar asta în numai câteva luni de la Saltul Cuantic. Voi stiaţi că vine. Noi ştiam că vine. De pe partea noastră putem măsura şi putem monitoriza conştiinţa omenirii. Vedem cum merge înapoi şi cum merge înainte. Vedem cum se expansionează. Am văzut cum totul accelera – mergea foarte repede, puteţi privi în urmă din punct de vedere istoric ca să vedeţi cât de repede se mişcau lucrurile –, iar apoi a făcut un salt cuantic. Cei mai mulţi oameni de pe Pământ nici măcar nu au fost conştienţi de data aceea din septembrie 2007. Nu erau conştienţi de lucrul numit Saltul Cuantic, dar astăzi îl trăiesc. Aţi fost conştienţi că vine. Eraţi conştienţi cu mult înainte ca noi să spunem cuvintele „Salt Cuantic” sau înainte de a da vreo dată pentru acest salt în conştiinţă. Eraţi conştienţi de asta de mii şi mii de ani. Ştiaţi că vine şi aţi făcut o alegere foarte conştientă de a fi aici, de a vă întrupa pe Pământ în aceste timpuri. Sunt cele mai grozave vremuri, dragi Shaumbra, altfel eu, Tobias, nu m-aş întoarce în celebrare şi bucurie şi, fireşte, în provocare şi uneori în confuzie, aşa cum le este foarte uşor oamenilor. Dar nu m-aş întoarce acum dacă nu aş avea aceleaşi fel de vise ca şi voi, aceeaşi speranţă pentru omenire pe care o aveţi şi voi şi aceleaşi percepţii ca şi voi asupra a ceea ce urmează. Oh, deseori vă păcăliţi singuri.... deseori. Vă spuneţi vouă înşivă că sunteţi pierduţi în veşnicie. Uneori vă spuneţi singuri că îi aşteptaţi pe mititeii din navele spaţiale metalice să se arate, să vă arate calea. Ştiu... ştiu. Uneori, în cele mai vulnerabile momente, unii dintre voi se gândesc: “O să aşteptăm ca fiinţe inteligente şi măreţe să vină de departe şi să ne salveze”. Dar, dragi Shaumbra, vă spun încă o dată, voi sunteţi fiinţele măreţe de departe. Voi din viitorul potenţial, voi care deja aţi ajuns oriunde aţi ales să mergeţi, voi sunteţi cei care se întorc în acest Acum, aducând înţelepciunea lor pe masă, aducând pe masă cunoaşterea că totul este deja făcut, aducând pe masă înţelepciunea profundă că nu contează. Nu contează. Unii dintre voi – puţini, nu mulţi – câţiva dintre voi aşteaptă ca fiinţele care trăiesc sub Pământ să apară din solul în care au trăit zeci de mii de ani ca să scoată la iveală înţelepciunea lor. Dacă ar fi fost atât de deştepţi ar fi deja aici! (râsete) Ceea ce aşteptaţi voi de fapt este ca o parte din voi să iasă de unde a fost îngropată, partea din voi care ştie foarte bine cine sunteţi, partea din voi care ştie că şi voi sunteţi dumnezeu, de asemenea, dar care a fost pusă sub pământ, care a fost îngropată şi ascunsă şi a aşteptat. Deci voi ieşiţi de sub pământ. Nu vă aşteptaţi ca hoarde de milioane de fiinţe care au trăit sub pământ, fără duşuri sau săpun ori altele din aceeaşi categorie, să apară ca să salveze omenirea. O parte din voi vine în faţă acum, pentru că într-adevăr sunt cele mai bune timpuri şi, cu adevărat, pentru unii cele mai rele timpuri. Pământul trece prin schimbările sale, iar omenirea trece prin procesul său de ascensiune, iar asta pare ca a fi haos şi dificultate. Şi este foarte uşor să vă prindeţi în acestea, iar când rămâneţi prinşi este foarte uşor să mergeţi în locul vechi, în acel loc mai degrabă întunecos, neinspirat, numit mintea, în căutarea răspunsurilor, în căutarea trecutului şi a istoriei voastre, spunând: “Ce să fac acum? Ce şmecherii să mai fac? Ce a funcţionat acum 10 vieţi? Ce a mers acum o viaţă?” Nu va mai funcţiona, dragi Shaumbra. Trăim în timpuri diferite. Şi, aşa cum Cauldre şi Linda v-au spus astăzi, nu vă veţi întoarce niciodată. Nu vă veţi întoarce niciodată. Pământul nu o să mai fie acelaşi niciodată. Dar nu cumva asta aţi cerut? Nu pentru asta v-aţi rugat pe vremurile în care încă vă mai rugaţi? Nu asta v-aţi imaginat? Ce urmează Dragi Shaumbra, aşa cum a spus Saint-Germain într-o discuţie recentă cu voi, următorii ani vor fi plini de provocări şi dificultăţi pentru unii, iar pentru alţii uşori, sacri şi binecuvântaţi. Veţi avea zile... veţi avea zile în care va fi o speranţă uriaşă şi veţi avea zile de disperare. Veţi avea zile de lumină şi zile de întuneric. Vor fi momente în următorii ani în care cei care v-au fost cei mai apropiaţi şi mai dragi vor fi cei care vă vor trăda. Şi nu contează. Vor fi momente în viaţa voastră în care veţi avea o abundenţă minunată şi în care totul va părea să curgă, iar darurile vor veni într-un ritm mai rapid decât le puteţi voi accepta. Şi vor fi momente în care unii dintre voi, nu toţi, dar unii dintre voi vor pierde tot ceea ce au crezut că au. Şi nu contează. Mulţi dintre voi vor trece prin cea mai profundă, mai provocatoare şi mai întunecată criză spirituală pe care aţi avut-o vreodată în oricare dintre vieţile de pe Pământ şi veţi face asta în acest corp. Am vorbit despre asta în iunie 2008, la evenimentul cu Kryon de la Sedona, iar câţiva dintre voi ştiu exact despre ce vorbesc – o criză spirituală fără seamăn. Oh, aţi învăţat să vă descurcaţi cu unele crize din viaţa voastră. Aţi învăţat cum să vă descurcaţi, în cea mai mare parte, cu crizele de sănătate şi cu crizele emoţionale. Şi vă spuneţi vouă înşivă: “Ştiu cum să trec peste asta. Ştiu cum să trec prin ea dacă respir şi mă las foarte, foarte jos. Pot să trec”. Dar această criză spirituală despre care am mai vorbit este diferită de oricare alta, mai întunecată ca oricare alta şi mai înspăimântătoare ca oricare alta. În acelaşi timp veţi avea iluminare spirituală. Nici nu-mi mai place cuvântul “spiritual”. Are conotaţii vechi. Veţi avea iluminarea voastră, a conştiinţei, a voastră, aşa cum nu aţi mai experimentat vreodată. Şi nu contează. Veţi avea percepţii, cumva aşa cum Cauldre, Linda, Aandrah şi On au spus mai devreme, de a fi multidimensionali, iar asta vă va scoate din echilibru. Vă va scoate din echilibru, pentru că vechile sisteme de măsurare umane încă mai încearcă să vă ţină – cum să spun – foarte liniari şi foarte singulari. Vechile sisteme de măsură şi monitorizare ale corpului, minţii şi spiritului încearcă să vă ţină în echilibru în această realitate/iluzie tridimensională. Dar pe măsură ce veţi deveni multidimensionali în timp ce sunteţi întrupaţi în corp, cu minte şi spirit, vă va dezechilibra. Vă va dezorienta, pentru că dintr-odată aveţi energii ce vin din locuri pe care nu le-aţi mai experimentat niciodată, nici măcar în vieţile non-fizice dintre vieţi. Veţi experimenta Noua Energie şi este foarte diferită. Nici nu este cuantificabilă ca în Vechea Energie. Nu există în prezent nicio descriere a ei, în afara clişeului „Noua Energie”, pentru că este foarte diferită. Veţi avea în viaţa voastră experienţe în care zilele voastre par întunecate şi altele par strălucitoare şi ştiţi despre ce vorbesc, nu-i aşa? Treceţi prin ele chiar acum. Voi experimentaţi cele mai bune timpuri şi cele mai rele timpuri în timp ce vă aflaţi în acest corp. Şi nu contează. Vor fi momente, dragi prieteni, în care vă veţi afla în crize de sănătate, iar asta vă va îngrozi, pentru că veţi simţi că moartea se apropie de voi. Vă întrebaţi ce nu este în regulă cu voi, de ce vă trădează corpul? De ce renunţă? O forţă mai mare ca voi – chiar parte din voi, dar mai mare – vă cheamă acasă? Este corpul cu adevărat puterea, controlul şi dumnezeul vieţii? Este corpul cel care decide cum, când şi unde vă duceţi? Aşa că vor veni peste voi crize de sănătate, care vă vor face să priviţi la viaţa voastră, vă vor face să vă întrebaţi ce faceţi. Şi aceste crize de sănătate vor precipita, din nou, o criză emoţională şi spirituală, pentru că, ei bine, se presupune că sunteţi o fiinţă spirituală evoluată. Cum este cu putinţă să vă îmbolnăviţi? Cum este posibil să vă apară în cale ceva precum cancerul, diabetul, chiar o răceală sau o gripă, dacă sunteţi atât de perfecţi? Şi vor fi şi alte momente în aceste timpuri excepţionale pe care le trăiţi în care veţi fi diagnosticaţi cu ceva care pare a vă ameninţa viaţa, dar într-o clipită, cu iubirea de sine şi cu alegerea asupra corpului propriu, această presupusă boală sau dezechilibru va fi pur şi simplu eliminată din sistemul vostru. Şi îi va uimi pe doctori, într-atât încât nici nu vor vrea să vă mai vorbească despre asta, pentru că sunteţi o anomalie. Nu vă încadraţi în cărţile lor, în reţetele lor şi în structurile lor, căci s-a petrecut ceva diferit, aşa că vă vor trimite acasă. Dar se vor întoarce în locurile lor de linişte, în casele lor, şi se vor întreba ce s-a petrecut. Sunt cele mai bune timpuri, sunt cele mai rele timpuri şi, mai presus de toate, nu contează. Nu contează Acum mai puţin de două săptămâni am stat cu un extraordinar grup Shaumbra din întreaga lume într-un vortex – un vortex real – numit Marea Piramidă. Nu doar pentru că este un vortex aliniat cu reţelele, cu liniile de aliniere şi alte lucruri similare, ci pentru că a devenit un vortex pentru omenire. Conştiinţa a ajutat la crearea ei ca vortex atât de puternic. Este imprimată în amintirea şi în conştiinţa oamenilor din întreaga lume. Este imprimată pe unele din bancnotele voastre. Este o viziune şi o imagine pe care cea mai mare parte a omenirii a văzut-o şi o cunoaşte. Iar cu acest grup Shaumbra am stat în camera interioară, vorbind despre misterele vieţii, intrând în adevăratele secrete ale vieţii. Am spus acelui grup că nu contează deloc şi am putut simţi la ei regret, tristeţe şi lipsă de încredere – “Ce vrei să spui, Tobias?” îi puteam auzi spunând pe unii dintre ei. “Ce vrei să spui prin „nu contează”? Se presupune că sunt pe Pământ acum deoarece contează. Se presupune că sunt un Standard al Noii Energii deoarece contează. Sunt în misiune. Nu înţelegi, Tobias? Sunt în misiune. Deşi m-am pierdut ca naiba, sunt în misiune”. (râsete) “Am pierdut totul pe drum, nu ştiu ce fac, nu ştiu nici măcar cine sunt, dar este o misiune dată naibii, Tobias. Este o misiune dată naibii. Ce vrei să spui prin „nu contează”?” Era ca şi cum le luam eu ceva – pasiunea, simţirea scopului. Nu contează, am spus acelui grup. Chiar nu contează. De ce? Pentru că deja sunteţi acolo. Am vorbit despre asta înainte. Deja aţi ajuns în orice loc aţi fi vrut să ajungeţi. Unii dintre voi i-au spus lui Saint-Germain că aleg ascensiunea. Prin urmare, aţi ascensionat. Sunteţi acolo! Acum doar experimentaţi cum a fost să ajungeţi acolo. Nu contează, dragi Shaumbra, este atât de natural şi atât de mult parte din voi – acest proces de expansiune sau evoluţie ori cum aţi vrea să-i spuneţi. Sunteţi deja acolo. Aţi fost acolo atunci când aţi trecut prin Zidul de Foc şi aţi experimentat toate potenţialele fiecărei vieţi, fizică sau non-fizică, a tot ceea ce aţi putea gândi vreodată, a tot ce aţi putea face vreodată şi toate subpotenţialele şi subpotenţialele lor. Deja aţi ajuns. Aşa că nu contează. Nu contează deloc. Oh, asta doare. “Ei bine, atunci de ce să mă mai scol dimineaţa? De ce ar mai trebui să mai încerc?” Aveţi absolută dreptate – de ce? (râsete) De ce ar mai trebui să vă luptaţi? Nu ar mai trebui, cu adevărat nu contează. Nu contează. “De ce ar trebui să mai port Pământul pe umeri, să car poverile şi energia omenirii?” Nu ar trebui. Ar trebui să renunţaţi. Nu contează. Or să se descurce foarte bine. Nu toţi au ales ceea ce aţi ales voi. Nu toţi au ales ascensiunea ori măcar iluminarea sau măcar să aibă şi ei fie şi o singură zi bună. (râsete) Dar nu contează, pentru că mai devreme sau mai târziu vor face asta – sau poate că nu. Nu contează. Ei trec printr-un proces sacru şi foarte personal. Dacă se pierd, dacă se pierd la modul absolut, nu contează, pentru că se vor găsi pe sine. În starea de a fi pierduţi se vor găsi pe ei înşişi. Nu contează dacă ei sunt captivi în propria lor conştiinţă – sau dacă voi sunteţi. Nu contează, pentru că, mai devreme sau mai târziu, precum infamul, ilustrul şi măreţul Adamus Saint-Germain, captiv în cristalul său, cu cea mai mare simplitate pe care v-aţi putea-o imagina vreodată, Saint-Germain a înţeles: “Dacă eu m-am băgat aici, tot eu pot să mă şi eliberez. Dacă eu am creat iluzia închisorii, pot crea şi iluzia libertăţii.” Nu contează, Shaumbra. Ce lucru mai măreţ am fi putut să spunem grupului din Marea Piramidă – că nu contează? Ce vid de tristeţe ar putea fi mai mare decât cel pe care l-am simţit noi la unii din acel grup, cei are se află aici în misiune, cei care se luptă împotriva curentului şi cei care trec prin jocurile lor, trec prin procesele lor? Nu contează. Treceţi prin jocuri şi treceţi prin procese pentru că veţi ieşi din ele foarte bine. Eu pot spune asta. Am mers ceva drum în sandalele voastre. Ştiu cum este să ajungi la punctul de unire absolută cu Sinele, absoluta iubire de sine, să te îndrăgosteşti de tine însuţi, în care înţelegi dintr-o dată: “Nu contează. Eu sunt cel ce sunt. Mereu am fost, mereu voi fi. Nu contează”. Îmi amintesc cum m-am gândit la mine în călătoria mea, realizarea finală a ascensiunii mele, mi-am dorit să mă pot întoarce în timp şi să-mi spun că nu contează, iar apoi m-aş fi bucurat de toată călătoria ajungerii acolo. Şi ştiţi ceva? Eu m-am întors. M-am întors absolut spre mine, către tot ceea ce am făcut sau am experimentat vreodată şi mi-am spus – de la suflet către întruparea umană – mi-am spus: “Nu contează”. Acum, nu am ascultat întotdeauna. Nu am vrut să ascult. Nu-mă interesa să ascult, pentru că în întruparea mea umană eram foarte prins în cu dileme şi drame, eram atât de implicat în jocurile mele, în reflecţiile mele, dar şi în creaţiile şi relaţiile mele, nu am vrut să aud vocea care spunea: “Nu contează. Eşti deja acolo.” De ce sunteţi aici? Trăiţi în cele mai bune timpuri şi în cele mai rele timpuri. Trăiţi în timpurile înţelepciunii şi în timpurile neghiobiei şi nu contează. Trăiţi în vremuri de mare schimbare şi trăiţi într-un timp ce nu are nevoie de nicio schimbare, pentru că ea este deja acolo. Aşa că vă întreb pe fiecare dintre astăzi, vă întreb pe toţi, din întreaga lume: de ce sunteţi aici? Ce alegeţi? Dacă sunteţi deja aici, dacă sunteţi deja în ascensiune, ceea ce v-am spus în al doilea an al Seriiilor noastre, ale Shoudurilor noastre, atunci pentru ce sunteţi aici? Chiar trebuie să aveţi o misiune şi un obiectiv? Chiar este nevoie să fiţi necesar altcuiva sau pentru altceva? Mai trebuie să fiţi cruciat? Mai trebuie să vă urcaţi pe cal şi să treceţi peste ţinuturi întinse ca să spuneţi altor oameni cum să trăiască şi în ce să creadă? Sau puteţi fi aici, pe Pământ, doar ca voi înşivă – pur şi simplu? Este un motiv suficient de bun, eu l-am descoperit – pur şi simplu. De ce sunteţi pe Pământ? „Pur şi simplu, la naiba, fiindcă sunt cele mai bune vremuri şi sunt cele mai rele vremuri. N-aş fi vrut să le pierd pentru nimic în lume!” (râsete) De ce sunteţi aici? „Doar pentru că pot să fiu aici, pentru că pot fi în corp şi ce lucru luxos este! Doar pentru că pot simţi emoţiile umane, că pot gusta mâncarea umană. Pot să simt, de fapt, şi durerea umană şi lupta umană – este un motiv în sine. Pentru că pot simţi lucrul numit iubirea între oameni. Pot să mângâi un câine. Pot să cânt tare şi să mă aud pe mine”. Pur şi simplu. Ce lucru măreţ şi minunat este pentru un creator să facă asta, pur şi simplu – pentru nimic altceva decât pentru experienţă. Nu marcaţi puncte pe partea noastră pentru numărul total de experienţe pe care le-aţi avut, pentru dificultatea sau provocarea experienţei. Sunteţi doar admiraţi pentru profunzimea şi pentru compasiunea experienţei cu voi înşivă. Asta este tot ce contează. Sunt fiinţe pe cealaltă parte – fiinţe angelice, cum le-aţi spune voi, care nu au fost niciodată în formă umană – şi ele sunt cu totul intrigate de orice înger care a fost pe Pământ. Se vede în culorile noastre. Se vede în culorile voastre. Acum, culori – aţi putea spune un fel de vibraţie sau lumină. (Tobias ia o înghiţitură de Pepsi). Ajung dependent de aceste lucruri umane... (râsete) Şi trebuie să spun că una din cerinţele mele finale, pe lângă, fireşte, barba lui Cauldre şi... oh da, lui i-ar plăcea ca, după ce îi creşte barba pentru mesajul meu de la revedere, să o tundă şi, poate, să vândă sfintele relicve... (multe râsete, Linda spune: „Te-a luat valul!”) Dar, într-adevăr, în ultimul meu channel, în ultimul minut aş vrea un pahar din cel mai bun vin pe care vi-l puteţi permite. (multe râsete, Linda spune: “Ai grijă ce-ţi doreşti!”) Oh, într-adevăr, nu doar cer, eu visez şi creez. Aşa va fi. Acum, unde rămăsesem? (râsete) Astfel că în alte tărâmuri, atunci când un înger care nu a mai fost vreodată în formă umană întâlneşte pe cineva care a fost om, vă venerează pentru ceea ce aţi putut experimenta. Vor şi ei o bucăţică. Sunt în veneraţie pentru profunzimile sufletului vostru, pentru culorile magnifice şi pentru cântecele inimii voastre. “De unde ai toate acestea?” spun ei. „Unde ai devenit o fiinţă atât de mare şi de glorioasă – rege, faraon şi dumnezeu prin tine însuţi? Cum să ajung şi eu ca tine?” Şi voi respiraţi adânc: “Trebuie să mergeţi pe Pământ pentru asta”. (Tobias râde) “Dar daţi-mi voie să vă previn înainte de a vă duce acolo. S-ar putea să vă pierdeţi calea”. Iar ei spun: “Dar uită-te la tine, e clar că tu ţi-ai găsit calea”. “Da. Dar acolo există iluzia pierderii căii care este atât de reală, încât este cea mai mare experienţă pe care o veţi avea vreodată. Iluzia de a fi pierdut, de a fi umil, de a fi insignifiant sau de a nu fi decât un nimic printre ceilalţi – ce experienţă!” Iar ei spun: “Dar uită-te la tine, fiinţă magnifică. Te-ai dus pe Pământ. Te-ai jucat. Te-ai distrat. Ai iubit. Ai devenit solid. Ai putut simţi lucruri aşa cum noi nu o putem face”. Şi voi clătinaţi din cap – sau eu clatin din cap – şi spuneţi: “Dar o să urâţi tot”. (râsete) “O să detestaţi. Dar în acea ură, în acea disperare de a ieşi de acolo, ah, se află experienţa”. Ce lucru măreţ să o priviţi din altă perspectivă, să vă simţiţi atât de oprimaţi şi de disperaţi încât să urâţi totul. Ce experienţă! “Şi ştiţi ceva, apropo?” le spuneţi voi unora dintre aceştia noi. “Când vă duceţi pe Pământ, faceţi-mi o favoare. Mai presus de toate, când vă duceţi pe Pământ şi sunteţi acolo disperaţi, în plină provocare, vă întrebaţi dacă o să aveţi ce mânca a doua zi, soţul sau soţia tocmai a divorţat de voi, copiii nu pot să vă suporte şi sunteţi bolnavi – vă doare spatele şi aveţi şi gripă în acelaşi timp – şi blestemaţi, şi înjuraţi, spunând: ‘La ce m-oi fi gândit?’ doar amintiţi-vă asta: nu contează!” (râsete) “Nu contează pentru că nu vă puteţi pierde. Nu puteţi pierde. Nu este un test. Nu este nici măcar un experiment, este o experienţă. Nu contează. “Acum, dacă vă puteţi duce acolo şi vă mai amintiţi aceste cuvinte” – vedeţi, asta le spuneţi voi, le spun şi eu asta, dar ei nu ascultă – “dacă vă duceţi acolo şi vă amintiţi aceste cuvinte, „nu contează”, o să aveţi o experienţă dată dracului. O să preţuiţi cu adevărat fiecare moment trăit în corpul fizic. Iar dacă vă veţi duce acolo în timpul marii schimbări de pe Pământ numită Saltul Cuantic, numit evoluţia conştiinţei şi vă amintiţi că nu contează, de fapt o să vă bucuraţi de tot. Pe care aţi vrea mai degrabă să o experimentaţi – bucuria sau teama? A fi un creator sau un jucător de jocuri? “Dacă vă amintiţi atunci când vă duceţi pe Pământ în aceste timpuri noi”, le spuneţi voi acestor îngeri proaspeţi (neexperimentaţi), “când vă duceţi pe Pământ, dacă vă spuneţi singuri noaptea, când vă duceţi la culcare, ‘nu contează, nu contează,’ un lucru interesant şi straniu se petrece cu oamenii. Ei nu vor neapărat să creadă că nu contează şi sunt, de fapt, îndoctrinaţi sau, uneori, hipnotizaţi că ar conta. Li se spune că, dacă nu contează, veţi face ceva ce îi va răni pe alţii. Dacă nu contează, o să jefuiţi, o să înşelaţi sau chiar o să omorâţi pe cineva. Aşa li se spune, aşa sunt învăţaţi, „mai bine să conteze”. “Dar, ştiţi, dacă vă veţi aminti mereu că sunteţi un înger, sunteţi în experienţă, sunteţi în experienţă, - voi sunteţi creatorul acelei experienţe şi sunteţi şi de-creatorul ei – dacă vă amintiţi asta, niciodată nu va trebui să vă îngrijoraţi că veţi face ceva ce aţi numi „rău”. Voi aţi transcens binele şi răul. Nici măcar nu mai aveţi nevoie să furaţi energie de la nimeni altcineva. Ca urmare, nu veţi fi implicaţi în unele din jocurile pe care le joacă oamenii. Nu veţi fi prinşi în karma. Nu veţi intra în această capcană dacă vă amintiţi că nu contează. Eu Sunt Cel Ce Sunt, eu sunt creatorul şi de-creatorul. Nu contează”. Sfârşitul dualităţii Aşa că, Shaumbra, trăiţi vremuri incredibile şi veţi experimenta – oamenii vor experimenta acest paradox incredibil. Într-o zi vor şti totul, în următoarea zi nimic. Într-o zi vor fi cu cea mai mare iubire a vieţii lor, iar în următoarea vor fi trădaţi chiar de cei care îi iubesc. Nu contează. Chiar nu contează. Oh, condiţiei umane i-ar plăcea să conteze, i-ar plăcea să ţipe şi să se plângă, i-ar plăcea să acuze pe altcineva şi i-ar plăcea – ar adora – să fie victima, să joace jocul. Dar nu contează. Voi trăiţi în timpuri de un paradox incredibil, în care nimic nu mai este aşa cum era înainte. Am vorbit despre vreme într-un Shoud recent – vremea care merge în toate direcţiile – un paradox incredibil. Într-o clipă furtună, în următorul moment paradis. Acum omenirea suferă, în următorul moment se bucură. De ce tot acest paradox? De ce atâta confuzie acum? Pentru că, dragi prieteni, lucru pe care l-aţi cunoscut de când trăiţi vieţi pe Pământ – lucrul numit dualitate, forţe opuse – conştiinţa dualităţii vine la desăvârşire, vine la completitudine. Astfel că acele forţe pe care le vedeţi, cele care aparent sau perceptibil s-au luptat una cu alta, vin acum la un loc. Vin la un loc, astfel că nu mai sunteţi bărbat sau femeie. Dar pe măsură ce vin la un loc, există percepţia iluziei că este un mare paradox între partea masculină şi cea feminină din voi, dar, de fapt, ele vin la desăvârşire. Despre aceasta este vorba, cu adevărat, în transformarea în Noua Energie. Într-un fel este sfârşitul vremurilor. Este sfârşitul dualităţii. Dar dualitatea se face pe sine tot mai vizibilă, mai vizibilă ca oricând. Contradicţiile vor fi mai vizibile şi mai mari ca oricând – însemnând că le veţi simţi mai puternic ca oricând – şi nu este, de fapt, o contradicţie şi, de fapt, nu mai sunt forţe opuse, pentru că ele vin la desăvârşire. Prin ceea ce pare a fi haos, contradicţie şi conflict, ele vin la un loc din nou. Vedeţi voi, nu contează. Se petrece natural. Şi, de fapt, se petrece într-un mod foarte frumos. Vi se arată doar o latură a procesului frumos de pe Pământ. Toţi se concentrează pe ceea ce este groaznic. Ei se concentrează pe sistemele care se prăbuşesc. Treceţi pe partea cealaltă, acolo unde nu este nimeni. Păşiţi pe partea cealaltă a creaţiei, a acestei iluzii, şi veţi vedea frumuseţea a ceea ce se petrece. Nu staţi aici, cu masele de oameni care se holbează la imaginea la mărime naturală a realităţii şi spun: „Ce naiba se petrece pe Pământ? Unde ne ducem mai departe? Ce o să facem? De ce sunt eu aici?” Treceţi pe cealaltă parte. Păşiţi acolo unde nu stă nimeni, Shaumbra din întreaga lume, şi priviţi la ceea ce pe petrece cu adevărat. Este frumos şi, în acelaşi timp, se destramă. Este reunirea elementelor care au fost mult, mult timp separate şi este un proces foarte frumos. Fiţi cel care vede frumuseţea din asta. Fiţi cel care duce asta în interior, care simte absolut ce se petrece aici. Daţi la o parte îngrijorările umane legate de slujba voastră, de bani şi de, oh, valorile de pe piaţa acţiunilor. Nu contează. Există pentru voi ceea ce aţi numi bogăţii sau abundenţă, dar nu arată ca vechea abundenţă. Nu se comportă precum vechea abundenţă. Încetaţi a vă mai îngrijora de unde o să vă vină următorul cec. Acum, aţi vrea să mă combateţi aici şi deja îmi scrieţi dovezile. Vă pot auzi. “O să-i scriu un email lui Tobias şi o să-i spun: ‘Tobias, habar nu ai despre ce vorbeşti, pentru că eu nu am nimic, nimic nu vine la mine şi sunt la sfârşit.’” Absolut, aşa sunteţi. Păşiţi pe cealaltă parte şi priviţi de ce sunteţi la sfârşit. Priviţi la frumuseţea de a elibera totul. Oh, uitaţi de micile dureri umane şi de... majoritatea sunt doar frici. Majoritatea sunt doar iluzii. Ce aţi pierdut cu adevărat? Nimic. Nu contează. Voi câştigaţi totul, dar nu vreţi să vedeţi asta. Sunteţi prea ocupaţi să vă uitaţi la ceea ce se prăbuşeşte. Sunteţi prea ocupaţi cu jocul. Sunteţi prea ocupaţi să pretindeţi că sunteţi victimă. Sunteţi prea ocupaţi să daţi vina pe mine, pe părinţii voştri, pe copii, pe soţi şi parteneri, pe vieţile trecute, pe lume, pe politicieni şi pe toţi ceilalţi, inclusiv pe mititeii din navele spaţiale şi pe cei din interiorul Pământului. Sunteţi prea ocupaţi ca să-i acuzaţi pe toţi. Nu contează. Cu adevărat nu contează. Şi o să ne luptăm puţin până când, în cele din urmă, în cele din urmă, într-o bună zi o să râdeţi şi o să spuneţi: “Oh, Tobias, aş fi vrut să îmi fi spus demult, pe când eram pe culmile disperării şi în adâncurile agoniei, aş fi vrut să-mi fi spus, Tobias, „nu contează”. Iar atunci aş fi dat drumul micului joc pe care îl jucam şi aş fi încetat să îi mai acuz pe toţi. Aş fi avut un zâmbet larg şi aş fi spus: Ce experienţă măreaţă am pe Pământ acum – iluzia că lucrurile se prăbuşesc, când, de fapt, vin la un loc”. Nu-i aşa că este o contradicţie sau un paradox în sine – iluzia că totul se prăbuşeşte? Imaginaţi-vă acum că staţi pe un deal, împreună cu milioane de alţi oameni, iar aici se află o frescă uriaşă, o frescă uriaşă şi se numeşte “Fresca Pământului în 2009,” iar ea pare a se prăbuşi. Zugrăveala se scurge, cadrul din jurul său se crapă şi se sparge, iar el susţine... este dumnezeul, dumnezeul modern, este iluzia vieţii. Iar toată lumea priveşte şi spune: „Se distruge. Ceea ce adorăm noi – dumnezeul modern, Horus din New Age, pe Isis şi toţi ceilalţi – lucrurile moderne pe care le venerăm, iluzia vieţii, se prăbuşesc. Se sfărâmă în faţa noastră şi nu este nimeni care să ne salveze, ştiu asta”, spun oamenii. “Ştiu că nu este nimeni care să ne salveze pentru că am strigat către dumnezeu şi nu a venit niciun dumnezeu. Am urlat spre îngeri, iar ei mi-au dat numai nişte RH . Aşa că ştiu că nu este nimic şi...” Fresca, iluzia, se sfărâmă. De asta spun, Shaumbra, că nu contează. Absolut şi, apropo, voi aţi cerut să se prăbuşească. Voi aţi vrut schimbarea. Acum treceţi pe partea celaltă a dealului, acolo unde nu este nimeni, şi priviţi la ceea ce se petrece cu adevărat. Totul vine la un loc. Iluzia prăbuşirii trebuie să fie aici,,pentru că altfel doar aţi intensifica elementele vechi ale dualităţii. Voi doar faceţi masculinul mai masculin şi femininul mai feminin. Doar faceţi lumina mai luminoasă şi întunericul mai întunecat, iar asta doar îmbogăţeşte jocul. Şi nu asta aţi ales voi. Nu asta aţi cerut. Nu asta vreţi voi să experimentaţi cu adevărat. Păşiţi de cealaltă parte a frescei, a acelei iluzii. Mai întâi veţi realiza că nu există nicio frescă! În al doilea rând, veţi înţelege că totul vine la un loc, cu sau fără voi. Totul se petrece. Totul se află într-o progresie naturală. Este doar iluzia că s-a prăbuşi. De fapt nu poate. Nu poate. Acum, este ceva în ADN-ul vostru, ceva numit Atlantida, are spune: “Oh, Tobias, ba poate. Ohhhh, poate!” (râsete) “Eu am văzut asta, am simţit-o, iar flăcările ardeau straşnic!” (râsete) „Aşa că să nu-mi spui mie, Tobias, că nu se poate întâmpla aşa ceva”. Ei bine, hai să ne întoarcem la Atlantida pentru un moment. Hai să privim puţin la ceea ce s-a petrecut. A fost o evoluţie şi o tranziţie, de asemenea. Au fost timpuri de descoperire cu adevărat a Sinelui şi de descoperire a esenţei Spiritului, a lui dumnezeu. Mai întâi a fost iluzia că trebuia să fie vreun dumnezeu în ceruri şi, în cele din urmă... în cele din urmă câţiva oameni au început să înţeleagă că dumnezeu era în interior. Dar într-un fel, în Atlantida, cumva naivi cum eram, copii ai spiritului ce eram cu toţii, jucând marele joc pe care îl jucam, noi am spus: „Hai să luăm asta şi să o aruncăm în aer”. Nu aţi făcut asta când eraţi mici? Nu v-aţi luat camioanele de jucărie şi alte jucării şi le-aţi distrus? A fost o mare distracţie! A fost grozav! Buum – distruge! Şi ce s-a întâmplat? Ei bine, aţi primit o jucărie şi mai mare, şi mai bună. Aţi primit un joc şi mai mare. Atlantida nu a foat o greşeală. Nu a fost mânia lui dumnezeu. Atlantida nu a fost o eroare a omenirii. Şi, apropo, Atlantida nu a fost modelul societăţii perfecte. Avea multe lucruri grozave, dar nu a fost societatea perfectă. Noi am învăţat. Am experimentat. Am vrut să experimentăm cum este şi să avem un mare haos şi o mare distrugere. Dar nu a contat. După mult timp v-aţi întors pentru o altă viaţă, fie pe Pământ, fie sub el. Nu a contat. Încă sunteţi aici. Noi, noi toţi, incluzându-mă şi pe mine, trăim în cele mai bune timpuri şi în cele mai rele timpuri. Trăim în cele mai grozave timpuri... cele mai grozave timpuri care au fost vreodată. Înţelegeţi că sunteţi aici doar pentru că puteţi, doar pentru că doriţi să fiţi, doar pentru că este distracţie absolută. Nu luaţi totul aşa de în serios. Nu preluaţi poverile lumii pe umerii voştri. Când intraţi în frică, simţiţi frica. Absolut, simţiţi frica. Nu încercaţi să fugiţi de fricile voastre – deja sunt înaintea voastră. Or să vă întâmpine pe cale chiar înainte de a ajunge acolo. Simţiţi frica, dar apoi simţiţi cu adevărat în adâncul ei, pentru că frica este o energie foarte interesantă în conştiinţă. Atunci când o priviţi doar din perspectiva fricii şi întunericului, vă va îngheţa. Vă va duce spre profunzimile terorii sau în iluziile iadului. Dar treceţi direct prin ea. Nu vă osteniţi să oocoliţi, treceţi direct prin ea. Priviţi la ce este pe partea cealaltă. Priviţi la perla care vă aşteaptă. Haideţi să respirăm adânc împreună. (pauză) Noua Energie Aveţi totul în faţa voastră, totul pe masa voastră şi nu aveţi nimic. Aveţi tot ceea ce provine de la voi venind din ceea ce aţi numi viitorul, dar cu adevărat vine din tot ce este mai bun în voi. Nici nu vreau să-l numesc viitor, pentru că nu vreau să-l leg de timp. Vine dintr-o parte a conştiinţei voastre pe care încă nu aţi experimentat-o încă, care se află deja aici. Asta este pe masa voastră. Pe masa voastră nu este nimic, pentru că ceea ce văd ochii şi ceea ce percep simţurile ei vor să vadă ceva asemănător vechiului, ceva ce aparţine vechiului – doar cuţite mai ascuţite, doar ustensile mai bune, poate mai multă mâncare excelentă –, dar nu se află aici, fiindcă, la acest moment din timp în care conştiinţa se schimbă, voi nu veţi mai aduce nimic vechi pe masă. Nimic. Pentru că ceea ce este vechi nu mai funcţionează. Noi am spus grupului Shaumbra care a călătorit în Egipt, care a mers la locurile sacre, că egiptenii, aceste fiinţe frumoase, nu au răspunsurile. Nu au vreun cod secret îngropat în hieroglifele lor care să explice ce o să se întâmple în continuare. Ei nu ştiu. Au aşteptat ca voi să veniţi, astfel încât să vă poată preda ştafeta, iar ei să fie liberi să meargă pe drumul lor. Ei vă aşteptau pe voi, dar ei nu ştiu. Când Shaumbra au mers acolo, au întrebat, au spus: “Fiinţe măreţe din trecutul îndepărtat, ce secrete aveţi voi? Ce mistere veţi dezvălui?” Iar cei măreţi din trecut, cei care au fost zei, faraoni şi presupus divini, au cântărit pentru un moment şi au răspuns: “Nu ştim!” (râsete) “Habar nu avem. Distraţi-vă. Noi vă lăsăm pe voi. Noi ne vedem de drumul nostru”. Aşa că... dragi Shaumbra, alt lucru interesant despre vremurile pe care le trăiţi acum. Am spus că dualitatea vine la un loc. Se află în starea sa de desăvârşire. De fapt este deja desăvârşită, dar acum trece prin mişcările ajungerii acolo. Voi priviţi lucrurile foarte liniar, credeţi că trebuie să faceţi un pas după altul, tot timpul, ca să ajungeţi la destinaţie. Nu, absolut că nu. Deja sunteţi la destinaţie şi acum doar faceţi paşi înapoi pentru a o experimenta şi faceţi paşi înainte pentru a experimenta din nou, vedeţi voi. Nu încercaţi să rezolvaţi nimic, este deja rezolvat. Acum, vă rog, puteţi doar să experimentaţi şi să încetaţi a vă mai lupta? Un alt lucru interesant se mai petrece acum. Dualitatea vine la un loc. Se desăvârşeşte pe sine prin cel mai uimitor proces. Este un proces de foc şi trasmutare – un foc uriaş acum – şi folosesc cuvântul „foc” în sens simbolic. Are lor o transmutare enormă, o alchimie. Dar lucrul uimitor în această alchimie nu este doar că dualitatea vine la un loc. Nu doar simţiţi trecutul şi viitorul în acest Acum, el este multidimensional. Voi simţiţi elemente care nu sunt doar în faţa sau în spatele vostru, ci şi în lateral, dedesubt sau deasupra. Poate fi foarte, foarte confuz – şi trebuie să folosesc terminologie umană ca să vă ajut să înţelegeţi – nu mai există doar înapoi şi înainte la acest punct. Vine de pretutindeni, dintr-un tip de realitate sau, aş putea spune, o iluzie pe care nici nu v-o puteţi imagina, pentru că nici nu a existat pe radarul vostru. Nu era nici în aria vostră energetică de acţiune. Parte din asta este lucrul numit Noua Energie. Ea vine din locuri pe care nu le-aţi mai explorat înainte. Intrăm aici într-o fizică spirituală foarte interesantă, dar Noua Energie nu este singulară. Este multiplă, multidimensională. Aşa că voi spuneţi: „Da, vreau o bucată din acea Nouă Energie. Da, o voi aduce în realitatea mea dualistă, aşa că voi gusta puţin din ea”. Când gustaţi din ea şi o aduceţi în Acum, ea de fapt vine din spate, şi de acolo, şi de acolo, şi de aici către Acum – şi devine foarte, foarte confuz dacă sunteţi încă în mintea umană. Devine foarte confuz dacă aveţi aşteptări despre cum ar trebui să arate şi cum ar trebui să se simtă. Aşa că se ajunge la un punct în care intraţi într-un fel de copleşire. Intuitiv veţi şti că vechile căi ale percepţiei nu mai funcţionează, aşa că explodaţi voi înşivă sau vă sfărâmaţi pe voi înşivă, printr-un fel de alegere subconştientă, dar cumva conştientă. Voi vă sfărâmaţi în bucăţi. Voi zdruncinaţi iluzia pentru ca acum să vă puteţi bucura de experienţă fără straturile vechi. Voi pierdeţi totul ca să puteţi vedea totul. Voi permiteţi sinelui să se sfărâme, să îşi releveze iluziile şi erorile şi vechile căi ca să puteţi percepe şi experimenta multidimensional. Oh, şi este înspăimântător. Este terifiant. Este epuizant pentru o parte mică din voi, dar este partea care pare să primească toată atenţia, partea ce pare a fi roata care scârţâie, partea ce pare a se plânge şi a se văita – micul sine uman, sinele victimă, micul sine înspăimântat care nu crede în el însuşi, sinele care joacă jocul şi adoră jocul. Astfel că acest sine ţipă şi se plânge: “Ce naiba se întâmplă? De ce nu sunteţi aici? Tot ce ne-aţi spus voi, îngerilor, este o adunătură de rahat”. Aşa este. Aşa este. (râsete) Nu contează. Nu contează, pentru că veţi descoperi pentru voi înşivă. Acum, vă putem oferi un pic de călăuzire şi puţină mângâiere de-a lungul căii. Ne putem întoarce desori şi să vă spunem că nu contează. Vă putem spune dintr-un punct de vedere de ansamblu ce se petrece. Putem împărtăşi cu voi că este timpul să eliberaţi cu totul acea iluzie. Aţi făcut o alegere undeva. Undeva, adânc în voi, aţi făcut o alegere. Poate că nu a fost micul sine uman, micul urlător, micul tiran, aşa cum ne place să îl numim la căsuţa mea. (Tobias râde), micul sine tiran. Dar o parte sacră a sinelui a spus: „Hai să eliberăm iluzia, să eliberăm singularitatea sau dualitatea. Hai să eliberăm vechiul, ca să putem experimenta absolut ceva mult mai mare – pur şi simplu. Pur şi simplu. Nu ca să salvez lumea. Nu ca să salvez familiile angelice – or să se descurce foarte bine şi singure –, ci pur şi simplu. Nimic nu este mai bun decât pur şi simplu”. Întrebarea de luna trecută Luna trecută a venit Kuthumi în strălucirea sa – oh, dragul Kuthumi – şi a venit şi timpul întrebărilor şi răspunsurilor. Iar acolo a apărut o întrebare foarte sinceră şi reală, o întrebare care a adus multă energie pentru voi toţi şi un asemenea val de realism şi traumă, încât l-a dezechilibrat pe Cauldre şi, probabil, şi pe Kuthumi. V-a făcut pe unii dintre voi să râdeţi atunci când poate râsul nu se justifica, dar nu contează. V-a făcut pe unii foarte confuzi şi să fiţi în afara corpului. Nici nu aţi auzit întrebarea – o vom repeta imediat –, dar nu aţi auzit-o pentru că a fost prea percutantă şi prea reală. Nu contează, o să o citim din nou. Pe unii dintre voi v-a mâniat tare. Ştiţi că uneori ne place – absolut – să vă vedem furioşi. Saint-Germain vă provoacă furia, pentru că vă complaceţi. Vă complaceţi mult uneori şi lui îi place să vină să vă împungă, să vă înţepe şi să vă facă să fiţi furioşi pe el. Şi ştiţi ce se petrece? Mai târziu noi toţi, inclusiv voi, râdem împreună şi spunem: “Ştiţi ceva? Nu contează. A fost experienţa”. Dar am vrut ca să... Cauldre m-a rugat să răspund din nou acestei întrebări. Deci aţi auzit-o acum o lună – cei mai mulţi dintre voi. O veţi auzi din nou, acum, dar după o lună scurtă – o singură lună scurtă de când a fost adresată – vreau ca voi să auziţi diferenţa, atât în întrebare, cât şi în simţirea din spatele ei şi vreau ca voi să percepeţi înţelepciunea voastră, înţelepciunea voastră absolută, în răspuns. Pentru că, vedeţi voi, deja ştiţi. Voi deja ştiţi. Da. Nu contează.
Deja ştiţi. Dar deja ştiţi despre această persoană – pentru că scrie în numele multora – deja ştiţi prin ce trec ei. Deja cunoaşteţi disperarea în care se află. Voi deja ştiţi că ei se află în iarna disperării, că nu pot vedea primăvara speranţei. Ştiţi că în faţa lor nu se află nimic. Voi ştiţi că ei nu merg direct în ascensiune, ci experimentează cum este să fii pierdut pe vecie. Cunoaşteţi acel sentiment. Cunoaşteţi conflictul absolut. Aşa că, te rog, citeşte din nou întrebarea. Linda: Dragă Tobias, cum îndrăzneşti să ne spui că noi doar jucăm jocuri, ca şi cum tu nu ai nicio legătură cu jocurile noastre? Ai spus luna trecută: ‘În voi este ceva care alege asta, o preia şi o transformă în realitate’. De multe ori ne-ai spus că tot ce trebuie să facem este să facem o alegere clară, conştientă în momentul Acum şi ne vom crea realitatea proprie. Ăsta este un joc. Noi alegem să eliberăm credinţele vechi care nu ne mai servesc. Prin urmare ce este acel ceva din interiorul nostru? Întrucât se pare că noi nu avem control asupra sa şi cumva are puterea de a ne crea realitatea fără consimţământul nostru, îl voi numi sinele suflet. Jocul este că noi alegem să adoptăm noua credinţă că ne putem alege realitatea, dar sinele nostru suflet face alegerea oficială şi astfel ne creează realitatea. Sinele nostru suflet în mod evident alege să creeze din vechile credinţe că ar trebui să eliberăm. Saint-Germain spune că a ne finaliza procesul de ascensiune şi a merge în al Treilea Cerc este doar o alegere. Am făcut această alegere acum mai bine de un an şi acum pot vedea de ce nu sunt cu adevărat creatorul realităţii mele. Da, sunt obosit de acest joc şi aş vrea să mă întorc cu opt ani în urmă şi să uit tot ce ne-ai spus vreodată. În orice caz, eu voi elibera aceste noi credinţe şi voi permite realităţii mele să fie orice este. Dacă există vreun Cerc al Treilea, nu există alegerea de a merge acolo. Asta explică de ce ne-am blocat în procesul ascensiunii timp de peste 2.000 de ani. Noi ne creăm propria realitate, dar din acea parte a noastră care este conştiinţa. Este ceva din interior şi NOI nu avem de ales. Tobias, tu chiar nu ne înţelegi frustrarea?
Tobias: Într-adevăr. Şi, ştiţi, nu contează. Chiar nu contează. Exact asta spun, absolut – nu contează. Acum, cu tot respectul cuvenit şi cu mare iubire – oh, ştiţi că atunci când spun asta urmează ceva – este un joc, un joc absolut şi minunat şi nu contează. Dar jocul este: “Mă voi separa de sufletul meu. O să-mi plasez sufletul undeva în afară şi o să-mi dau voie să aibă el – cum aţi spune voi – putere. O să-l las pe el să fie creatorul şi o să joc jocul de a fi micul om. O să cer tot felul de lucruri lui dumnezeu, lui Tobias, lui Saint-Germain şi sufletului meu, dar o să joc jocul în care nimeni nu ascultă. O să joc jocul în care eu sunt păpuşa atârnată la capătul sforilor mânuite de păpuşar”. Şi este un joc genial. Este un joc frumos, de fapt, pentru că vă permite să vedeţi cum este să simţiţi că nu aveţi nicio alegere, că nu sunteţi o fiinţă suverană, că nu aveţi suveranitate asupra propriilor creaţii. Foarte mult precum povestea lui Saint-Germain ori a mea, Tobias, sau a lui Kuthumi, toţi blocaţi în diversele noastre tipuri de închisori. Ce joc minunat a fost să ne permitem nouă înşine să devenim blocaţi, să pretindem că nu avem niciun cuvânt de spus asupra realităţii noastre, să acordăm credit pentru acea realitate şi acea conştiinţă altor oameni, autorităţilor, zeilor şi cine mai ştie cui altcuiva. Cu toţii am jucat jocul.
Ştim cum este să te simţi captiv, până când, într-o bună zi, am spus: „Nu contează”. Până în ziua în care Saint-Germain a spus: “Stai o clipă. Sunt în cristalul ăsta de 100.000 de ani – cam prosteşte. Şi cam încet, de fapt”. Saint-Germain de fapt a luat autobuzul scund către ascensiune (râsete, căci Tobias se referă la autobuzul de dimensiuni speciale care îi duce la şcoală pe copii cu nevoi speciale – în SUA). Dar, dragilor, în cele din urmă i-a sclipit, după ce a încercat să iasă cumva şi după ce a încercat cu mânie să iasă, a spus în cele din urmă: “Nu contează. Eu m-am băgat aici, eu am să mă scot”. El a încetat de a mai juca jocul separării dintre sinele uman şi sinele său suflet. Şi pentru voi toţi acum, vă încurajez să încetaţi să mai jucaţi jocul conform căruia aveţi un suflet departe, pe undeva, şi care are toate răspunsurile. Voi sunteţi. Ştiţi care este definiţia divinităţii? Voi, în momentul Acum, experimentându-vă creaţiile, nu vreun înger măreţ care există undeva, în altă parte, cu excepţia cazului în care voi l-aţi pus acolo. Nu este acea stare complexă de perfecţiune care există în vreo dimensiune îndepărtată, până când voi meritaţi să o primiţi, cu excepţia cazului în care voi aţi plasat-o acolo. De fapt divinitatea sunteţi voi în acest moment. O parte din voi nu vrea să accepte asta, pentru că voi vreţi ca divinitatea să fie măreaţă. Nu este. Nu este. Asta este o iluzie. Divinitatea voastră este simplă. Divinitatea voastră este elegant de simplă. Cum ar putea fi măreaţă? Cum ar putea să fie mare sau complexă? Cum ar putea fi mai măreaţă decât voi? Divinitatea voastră este cea mai simplă şi uimitoare parte din voi. Şi este aici. Este parte din voi. Nu se află doar în interiorul vostru. Nu planează în jurul vostru. Este voi şi este aici pentru ca voi să simţiţi şi să o experimentaţi oricând vreţi. Cel care a adresat această întrebare a trecut printr-o mânie enormă, un sentimnet uriaş de aş fi victimă, joacă un joc extraordinar – „Eu nu am control şi, la naiba, nici nu vreau să am”. Cel care a pus întrebarea joacă jocul, dar tot aşa fac şi mulţi alţi Shaumbra, pentru că ştiu cum este. Ştiţi cum să vă raportaţi la această întrebare, cum puteţi avea compasiune pentru ea, pentru că şi voi aţi simţit asta. Puteţi juca jocul cât de mult timp vreţi, cât timp vreţi ca acesta să fie jocul.
Vă încurajez să faceţi asta. Întrebaţi-vă pe voi înşivă: „La ce ar trebui să renunţ dacă încetez a mai juca jocul? La ce trebuie să renunţ?” Fiindcă cei care joacă rolul de a fi victime, că sufletul lor şi dumnezeu există în altă parte, voi renunţaţi la lucrul numit slăbiciune – acuzând pe oricine altcineva, simţind că nu aveţi control – şi asta este, de fapt, un lucru foarte interesant de experimentat. Dintr-o dată, când renunţaţi la acel joc, trebuie să vă asumaţi responsabilitatea pentru alegerile voastre. Mulţi dintre voi sunteţi în conflict cu sufletul vostru şi sufletul vostru în conflict cu voi. Voi aţi organizat acest joc. Oh, într-adevăr, sufletul nu poate fi întinat. Nu poate fi distrus sau deformat. Nu poate fi poluat. Dar voi puteţi juca jocul că poate fi. Puteţi juca jocul în care el vă întoarce spatele, pentru că aşa vreţi voi. Puteţi juca jocul în care prăpastia dintre voi şi sufletul şi divinitatea voastră este atât de mare şi de largă încât nu le veţi putea atinge vreodată. Puteţi juca asta. Puteţi juca jocul “am făcut o alegere şi nu a mers”. Ei bine, fireşte că nu a mers, pentru că voi nu aţi vrut să meargă. Puteţi juca jocul ce spune: “O să ies, plec,” dar nu vreţi cu adevărat să plecaţi, vedeţi voi. Priviţi la contradicţiile pe care le-aţi pregătit pentru voi înşivă. Priviţi la experienţa pe care aţi organizat-o pentru voi. Puteţi da vina pe alţii, puteţi da vina pe noi, dar numai până când realizaţi că voi v-aţi băgat în asta, voi aţi creat-o şi numai voi o puteţi de-crea. Eu, Tobias, nu am cheia. Kuthumi nu cunoaşte parola secretă pentru iluziile voastre. Saint-Germain nu ştie niciun singur mister care să vă scoată din misterul vostru, din iluzia voastră. Doar voi puteţi. Atunci când puteţi respira adânc, atunci când puteţi spune: “Oh, nu mai contează. O să mă eliberez singur. O să de-creez ceea ce am creat,” atunci, dragilor, aveţi iluminarea. Atunci când puteţi spune: “Lucrul numit divinitatea, Eu Sunt, dumnezeul Sinelui nu este vreo creatură ilustră de departe, care trăieşte într-o altă dimensiune măreaţă, în timp ce eu sufăr aici, jos”, atunci când realizaţi că divinitatea este simplitate – atât de simplă încât este de neconceput de către mintea umană aşa cum o ştiţi acum, poate doar să fie simţită, poate fi doar experimentată – o asemenea simplitate încât voi încetaţi a mai juca jocul complexităţii. O asemenea claritate strălucitoare încât încetaţi a mai încerca să o înţelegeţi şi pur şi simplu o trăiţi. Aceste sunt într-adevăr cele mai bune timpuri şi cu adevărat cele mai rele timpuri. Şi, într-adevăr, nu contează. Şi aşa este. Publicat de CostinGet pe: http://materialelecerculuicrimson.blogspot.com/www.materialelecerculuicrimson.blogspot.com
Vă rugăm să-l postați doar în acest fel, (ca mai sus) pe blogurile sau site-urile proprii.
Vă mulțumim!