Articol de Jean Tinder - Editor la Cercul Crimson Incercand sa intelegem cum ne cream realitatea este un subiect obisnuit printre shaumbra in aceste zile. Am invatat sa
nu-i blamam pe altii pentru experientele noastre si sa ne asumam mai bine responsabilitatea pentru propriile noastre creatii, dar
prea adesea nu stim "cum" sa facem. In timp ce exista multe cai de a ne crea realitatea - alegere constienta, respiratia,
acceptarea, a ne spune o poveste ( favorita mea personala) ,etc - exista o alta cale speciala efectiva pe care ar trebui sa o
examinam. De fapt aceasta este "metoda" originala creativa de unde a pornit totul si aceasta se numeste : a pune intrebari !
(amintiti-va prima intrebare :" Cine sant eu?"). In "Descoperirea pasiunii voastre" , Tobias a vorbit in mod special despre cum
intrebarile creaza realitatea, explicand diferitele tipuri de intrebari , de unde vin acestea si cum lucreaza. Dar cu mult inainte de
aceasta, am realizat ca punand o intrebare a fost mult mai efectiv pentru rezolvarea problemelor decat a ne invarti in jurul
intrebarii :" ce este?". De exemplu, daca nu gasesti un obiect sau mai rau, a fost ascuns de cineva, in loc sa te plangi :" Oh, nu-mi
gasesc portofelul, acum voi intarzia", am invatat sa spun :" Acum, unde imi este portofelul?". Cumva am descoperit ca punand
intrebarea, aceasta imi asigura raspunsul si de obicei foarte repede. Avem tendinta, in general, sa vorbim despre "ce este", in
special daca este ceva care nu ne place. "Uite ce rau imi merge ! Nu am suficienti bani ! Corpul meu cedeaza. Nimeni nu ma
intelege. Mi-am pierdut pasiunea", etc. Dar in loc sa intarim aceste lucruri , ce ar fi daca punem intrebarile care ne-ar aduce
raspunsurile si solutiile? Suficient de des exista adesea o rezistenta cand vin cu aceasta optiune in fata oamenilor si cred ca este
asa deoarece, in profunzimea lor , le place sa aiba lucruri de care sa se planga sau pentru ca ei stiu instinctiv ca intrebarea
deschide usile catre necunoscut. Si desigur, mintea nu doreste sa lase controlul iluzoriu. Noua ne place actualmente sa intelegem
lucrurile pentru ca este productiv , dar cand logica este singurul sens de a gasi solutii, avem acces catre un spectru foarte limitat
de potentiale. De fapt, adevaratele solutii ar lasa mintea fara slujba, deci aceasta permite suficienta claritate si noi idei incat sa ne
mentina speranta , fara a ne aduce nici o schimbare reala. Am observat de asemenea ca avem tendinta de a ne limita la intrebari
nefericite, cum ar fi:" De ce mi se intampla asta tocmai mie? De ce sant lucrurile atat de rele? De ce nu merg lucrurile in viata
mea?" Dar apoi aceste intrebari incep sa dea raspunsuri, chiar cuvant cu cuvant, ceea ce ne conduce mai mult spre ceea ce nu
ne dorim. Deci, pentru ca intotdeauna intrebarile genereaza un raspuns , de ce sa nu folosim acest lucru in avantajul nostru? Ce
doriti cu adevarat sa stiti? " De ce este viata mea atat de grea?" sau " Cum ma pot iubi acum?" sau " De ce nu am nici o
pasiune?" sau " Ce mi-ar face placere sa fac chiar acum?" sau "Ce m-ar ajuta sa experimentez iluminarea?" sau "De ce sant
oamenii atat de aspri cu mine?"sau " De ce am creat aceasta mizerie?" sau " Sant pregatit sa renunt la aceasta situatie?" " Ce
este in neregula cu mine?" sau "Ce doreste corpul meu chiar acum?" Eu simt cu adevarat ca punand intrebari constiintei este o
mina de aur a creatiei , o lege uitata a manifestarii, deoarece exista un lucru in legatura cu intrebarea care comanda un raspuns,
chiar si in cele mai practice moduri. Acum cativa ani am fost in Austria si am petrecut cateva zile cu pretenii mei dragi :
Amir,Gerhard si Einat. Am iesit intr-un parc unde era un mic pod care trecea peste un parau destul de mare care cobora in jos
spre munte si se varsa intr-un lac . Vederea de pe pod era magica, deci am luat camera din poseta pentru a face o poza si
dezastrul s-a produs. Am privit cu groaza cum , atunci cand am scos camera, cheile masinii inchiriate au alunecat in curentul de
apa. Am intrat in panica, deoarece cheile au disparut in curentul involburat. Nici urma de ele nicaieri. Amintindu-mi de o piesa de
plastic care era atasata de acestea, m-am gandit ca cheile ar fi putut pluti si le-as putea gasi mai jos, de-a lungul curentului. Apoi
am decis sa mergem cateva sute de metri mai jos prin parc si sa vedem daca le gasim in lac. Am cautat prin tufisuri, ne-am uitat
pe suprafata apei, am cautat in orice colt si firida.Dupa 45 de minute in care ne-au inghetat picioarele si nu am gasit nimic, am
renuntat. Gerhard a dat telefon la compania de inchirieri explicand ce s-a intamplat si a fost pus pe ton de asteptare . Intre timp,
am simtit ca ma enervez ca trebuia sa accept acea stare. " Eu sant un creator, la dracu`! Aleg sa gasesc afurisitele alea de chei".
Am izbucnit. Cu furia crescand si speranta scazand, m-am intors spre apa si am continuat sa ma uit, stiind ca erau un milion de
locuri unde puteau disparea. Le-am comandat sa apara, comandandu-mi mie sa nu mai fac niciodata un lucru atat de stupid,
gandindu-ma cum sa ma descurc cu o masina incuiata si un birou de inchirieri aflat la cativa kilometri departare (nestiind un
cuvant in germana) , renuntand la a mai face rezervarea pentru pranz. TREBUIA SA EXISTE O SOLUTIE ! Apoi m-a lovit :"
Intreaba!". Stand in apa pe o piatra de sub pod, cu lacrimi de frustrare amenintandu-ma, am respirat adanc si am intrebat din toata
inima mea :" Daca eram in locul cheilor mele, unde m-as afla??" In acel moment ceva s-a schimbat cu adevarat. Corpul meu s-a
intors, ca si cum ar fi auzit o chemare tacuta. Ochii mei s-au miscat nu spre alta fisura , ci spre o arie clara langa un banc de nisip
de sub curentul apei. Si acolo, sub apa care curgea foarte repede, am vazut o sclipire de culoare portocalie:" Probabil este doar o
frunza", a spus mintea mea, " dar ma duc sa verific". Pasind mai aproape , am vazut ceva negru langa acea culoare portocalie si
inima mea a inceput sa bata mai repede. Bagand mana in apa pana la cot, am scos cheile ! Cu un strigat de bucurie am iesit din
apa simtindu-ma triumfatoare si incredibil de usurata. La sfarsitul zilei, acel moment a consolidat in mintea mea cat de efectiv pot
crea intrebarile.Va invit sa va jucati cu acest lucru. Cand data viitoare ceva nu este cum ati dori sa fie , respirati adanc si alegeti
constient intrebarea voastra. Acum, va sugerez sa evitati intrebarea :" De ce?", deoarece aceasta aduce mai putin rezultatele
dorite. In loc sa intrebati :" De ce?" ceva este cum este (doriti ceva mai mult din acelasi lucru?), incercati sa intrebati :" Cum" sa
faceti ceea ce doriti. Sinele vostru va asigura fericit raspunsul , deci fiti siguri ca este cel pe care il doriti ! Oh, si inca ceva :
amintiti-va sa va mentineti simtul umorului in legatura cu acel lucru ! M-am simtit foarte mandra de mine pentru rezolvarea acelei
situatii provocatoare pana acum cateva zile, pe durata Scolii Misterelor din Salzburg, cand Adamus a declarat :" Este ceva
incastrat in sinele uman. Acesta are nevoie de probleme , astfel incat trebuie sa caute solutii pentru a se pacali pe el insusi in
credinta ca este un creator. Cat de des oamenii creaza haos acolo unde haosul nu exista inainte, unde nu ar trebui sa existe nici o
problema? Si apoi o eticheteaza, o numesc problema sau provocare ,dar este vorba despre a deveni o victima. Deci, la un
moment dat ei o pot rezolva si apoi spun :" Vezi, eu sant un creator". Ah ! Nu am povestit nimanui despre acea escapada, dar
aparent Adamus a observat.Ei bine, cel putin cand va aflati in una din acele probleme pe care vi le creati singuri, amintiti-va ca
puteti intreba pur si simplu cum sa o rezolvati. Sursa" www.crimsoncircle.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu