marți, iunie 28, 2011

CONFERINTA DE VARA DIN SEDONA - CHANEL Nr.2 - SAINT GERMAIN






Transmis de Geoffrey Hoppe
St. Germain : Multmesc Gaia pentru un mesaj atat de induiosator.
Eu nu sant Kuthumi. Eu nu sant Adamus. Eu Sant Cel Ce Sant, preaiubitul St. Germain.
De peste un secol, noi am lucrat cu Flacara Violet si cu Raza Violet. Incepand cu energiile lui Madame Blavatsky,
Kuthumi Lal Singh, El Morya , ale mele si ale voastre , chemati datorita acestui timp al transformarii de pe cea mai grandioasa
planeta din toata creatia. Chemati pentru transmutare, schimband energia de la o forma la alta, schimband echilibrul energiei si
constiintei pe aceasta planeta, schimband o era a mentalului si fizicului, intr-o era a constiintei, trezirii si acceptarii. Eu sant un
inger al trezirii, lucrand cu cei ca Gaia, Kryon, cu preaiubitul meu prieten Tobias si cu voi toti ; venind la cei care se aflau in timpul
individual si personal al trezirii, venind in vise, venin pe durata celor mai intunecate momente, dar si al celor mai luminoase, dar
venind la fiecare uman trezit pentru a-l reasigura ca, intr-adevar, acesta este un proces natural. Oh, evolutia este naturala. Noi am
lucrat de peste un secol cu Flacara Violet si cu procesul de transmutare si am salvat aceasta zi cu voi, cu preaiubitele mele entitati,
cu toti cei cu care am lucrat, cu invatatorii, pentru o ultima spirala a Flacarii Violet, chiar aici. Sa facem un Dream Walk
(CALATORIE IN VIS ) impreuna. Un Dream Walk este acolo unde incepem in momentul de acum, in Prezenta Eu Sant si ne
permitem sa spiralam, sa ne deschidem sa ne expandam. Si cu fiecare ciclu al spiralei, devenind mai larga si mai larga ,
transmutarea energiilor, credintelor, sentimentelor si a perceptiilor trecutului este permisa sa evolueze in cea mai inalta forma.
Deci, sa facem saltul. Faceti saltul peste aceasta ultima calatorie a Flacarii Violet. Sa facem o spirala impreuna. Oh, este timpul,
deoarece munca pe care noi si voi toti ati facut-o , a ajuns la un nou nivel, a ajuns intr-un loc nou. Dragii mei prieteni, iubitele mele
entitati, voi ati schimbat creatia. Sa respiram adanc si sa incepem transmutarea noastra in Flacara Violet. Acest lucru este foarte
personal pentru fiecare dintre voi, dar pentru ca voi creati un nou potential, acesta poate schimba lumea - daca lumea asa alege.
Sa incepem cu transmutarea sau eliberarea iluziilor trecutului, pentru ca trecutul nu este ceea ce a fost scris. Trecutul nu este
ceea ce pare a fi. Trecutul este plin cu comori si pietre pretioase. El are intelepciune. Are constiinta. Prea adesea umanii si alte
fiinte vad doar o fateta a trecutului, inchizandu-l, uitand toate darurile care au fost in trecut. Sa sarim pe spirala din nou si sa
incepem transmutarea, pentru ca trecutul nu este ceea ce pare a fi. Trecutul vostru, zilele voastre pe aceasta planeta , noptile,
visele voastre sant atat de pline si de bogate, mult mai mult decat isi poate imagina mintea voastra. Lasati spirala Flacarii Violet
sa-l transmute in cel mai inalt, cel mai inalt potential al sau. Respirati adanc si eliberati...eliberati tot ce nu va mai serveste. Si asa
cum eliberati vechile energii, acestea se intorc la voi proaspete, clare, gata sa servesca noua voastra constiinta. (pauza).
Asa cum continuam spirala transmutarii, respirati adanc...si eliberati sau transmutati conceptul umanitatii voastre,
pentru ca voi santeti mult mai mult. Voi ati fost in aceste corpuri pentru o mie de vieti si mai mult, mergand pe acest Pamant ,
crezand ca santeti intr-adevar umani, uneori crezand chiar ca ati facut ceva gresit. Respirati profund si permiteti Flacarii Violet a
transmutarii sa va aduca reamintirea ingerului care santeti, a entitatii care santeti. (pauza). Asa cum continuam cu Dream Walk-ul
nostru, respirati adanc. Amintiti-va ca nimic nu este pierdut niciodata. Nimic. Nici o parte din voi, nici o bucatica din voi si niciodata
totalitatea voastra. Niciodata nu se pierde nimic. Totul este chiar aici. Si intotdeauna a fost. Deci, sa eliberam iluziile, distorsiunile.
Sa le transmutam inapoi in claritate. Respirati profund. Ah, doar lasati ca procesul de transmutare, alchimia sufletului, sa isi faca
treaba. (pauza). Asa cum continuam cu aceasta spirala a transmutarii este timpul sa transmutam iluzia dualitatii, a fortelor opuse.
Ati petrecut vieti intregi tragand si impingand, fiind impinsi, trebuind sa trageti, luptandu-va , facand efort, toate acestea din cauza
dualitatii. In aceasta ultima spirala a Flacarii Violet, respirati profund. Sa transmutam dualitatea...in Noua Energie, in energia
expansionala. Nu mai este nevoie sa va opuneti acesteia pentru a crea realitatea. Respirati adanc...si sa eliberam acea dualitate.
(pauza). Asa cum continuam cu spirala, exista ceva aici care conteaza atat de mult pentru mine - daca santeti capabili sa eliberati
aceasta - INDOIALA. Indoiala. Indoiala fata de voi insiva , acea sacaiala constanta - indoiala fara de sfarsit. Sa o transmutam
chiar acum. Sa transmutam aceasta intr-o cutezatoare imputernicire a sinelui , acceptare a sinelui , vazand frumusetea voastra.
Indoielile au cauzat atat de multa durere si atat de multa limitare. Sa respiram profund chiar acum. Ahh, sa transmutam cu
adevarat acea indoiala...sa respiram cu adevarat adanc. Aceasta nu mai arata bine la nici unul dintre voi. Nu mai arata bine pe
fata voasta si nici in inimile voastre. Lasati ca acea indoiala din voi sa fie transmutata in claritatea frumusetii voastre si in claritatea
sufletului vostru, claritatea a cine santeti voi cu adevarat. Lasati ca acest ultim drum al Flacarii Violet sa transmute acea indoiala.
(pauza). Si acum, in acest spatiu minunat al sigurantei pe care il impartasim impreuna, in acest ultim drum , ultima calatorie
minunata a Flacarii Violet , sa intram in tacere, chiar si fara muzica. Muzica se opreste incet. (pauza).
Si aici santem. Ce a mai ramas? Ce a ramas este constiinta si lumina - constiinta voastra si lumina creatiei. Constiinta
voastra minunata, clara , care cheama lumina, care aduce creatia. Si in aceasta tacere, in acest moment linistit, frumos, Flacara
Violeta este transmutata in Flacara de Cristal sau flacara clara. Raza Violet devine raza clara sau raza de cristal. Transmutarea
vechiului a fost facuta si acum va mutati in nou. In nou, nu exista nici macar nevoia de transmutare , deoarece toata lumina
raspunde constiintei voastre, creaza rezonanta perfecta, creaza armonia absoluta. Nu este nevoie de transformare. Nu mai este
nevoie de Flacara Violet. Sa respiram profund...in acest moment de Acum, cu claritate. EU SANT CEL CE SANT , Preaiubitul ,
St. Germain. SI ASA ESTE !
Sursa :www. crimsoncircle.com

duminică, iunie 26, 2011

O ECLIPSA RAMASA SI NUMARATOAREA





Transmis de Lauren C.Gorgo - 23 iunie 2011
Deci, in ultima transmisie am spus ca :" Sper sa respirati profund , in timp ce capul vostru era deasupra apei, pentru ca
noi vom ajunge sub apa din nou...plonjand adanc in profunzimile miezului sinelui nostru, pentru a face cateva fuziuni necesare,
pentru a uni cele doua jumatati polare ale noastre ".
CUM VA MERGE?
Noi respiram mai usor dupa integrarea acestei eclipse lunare nocive, dar doar pentru o secunda , inainte ca valurile
energiei solstitiului sa inceapa sa ne bulverseze din nou. Aceasta eclipsa lunara a fost bizara pentru multi...in unele cazuri a
inlaturat cu succes blocaje si ne-a fortat sa privim serios la fundatiile noastre, inainte de a incepe sa le construim.daca fundatia
voastra a fost zdruncinata , mai mult ca sigur ca ati petrecut 7 zile pentru a o repara. Daca avaria a fost severa sau ireparabila,
puteti sa fiti fortati, dintr-odata sa incepeti din nou ...sa ridicati fundatia existenta si sa conturati una noua. Totul este intotdeauna
exact asa cum ar trebui sa fie.Pentru noi toti, eclipsa lunara a furnizat o masiva oportunitate de a elibera cateva sentimente
adaaaancide lipsa de valoare de sine...ni s-a dat sansa sa ne rasfatam acele parti neiubite din noi, care din nefericire a insemnat
sa revizitam cateva locuri intunecate din trecutul nostru, astfel incat le-am putut ilumina si reclama acele aspecte ale noastre pe
care , fara sa stim, le-am lasat in urma. In orice caz, acest pasaj al eclipsei serveste doua scopuri majore, divine, pentru noi :
fuziunea intre sinele nostru inalt si cel inferior, prin centrul inimii noastre si o disconectare de la trecutul nostru dificil. " Mai intai,
am dori sa spunem aceasta : Voi nu mai santeti trecutul vostru uman. Voi nu mai santeti un descendent al familiei voastre
biologice, nici un membru al familiei umane 3 dimensionale. Voi santeti co-creatori ai Noului Pamant , descendenti ai stelelor. Voi
santeti membrii familiei galactice 5 dimensionale , concentrati in acest timp si spatiu continuu , ca reprezentanti ai originii voastre
genetice adevarate. Rolul vostru acum este sa faceti pasul final in acest adevar.". Cele 7 Surori din Pleiade.
RETRAGEREA CONSTRUCTORILOR DE PODURI
Pentru ca Lucratorii in Lumina, semintele stelare si fiintele indigo sa functioneze decent in aceasta lume este necesar
sa fie atins un coeficient al frecventei, astfel incat activarea initiala pentru ascensiunea planetare sa poata fi realizata. Aceasta
inseamna ca majoritatea dintre noi nu am fost niciodata calibrati pentru pamantul 3 D...acesta fiind motivul pentru care ne simtim
torturati...dar multi dintre noi a trebuit sa se incarneze in dimensiunile joase, avand ca scop sa croiasca si sa ancoreze reteaua
unitatii (domeniul nostru de acasa) intr-un loc, pentru a asigura frecventele necesare ca noi sa putem prospera si sa furnizam o
aterizare fara efort, pentru noii copii treziti care ajung aici. Cei care paveaza calea sant,deasemenea, constructorii de poduri
...fiecare cu diferite roluri, dar toti cu acelasi scop : sa creeze portaluri de acces catre noua paradigma, astfel incat oportunitatea
de a ascensiona in constiinta dimensiunii a 5-a, sa existe pentru toti cei care o aleg. Cativa dintre noi au fost responsabili pentru
cautarea locatiilor geografice propice (vortexuri) , pentru a construi sau reinvia aceste poduri eterice...altii au fost responsabili de
desenele geometrice sacre, arhitectura si inginerie...cativa au fost scafandri, lucrand sub mari corpuri de apa, coborand adanc in
curentul subteran al constiintei colective, pentrru a asigura fundatiile podului...cativa au construit cadrul de timp si plaseaza calea
care conecteaza o lume cu urmatoarea...cativa au avut slujba de a redirectiona traficul mental si de a gasi rute alternative pentru
comutatorii constienti...cativa au lucrat in comunicatii, ridicand constiinta pe noile cai, raportand progresul catre public si tinand
toate partile interesate conectate si in cunostinta de cauza...cativa au fost manageri de proiect, supraveghind intreaga productie
cu o mana ferma asupra acesteia, in timp ce simultan, au ridicat moralulnecesar pentru a supravietui caracterului vag din jurul
completarii unui asemenea proiect maret.Indiferent ce rol ati avut pana la acest punct, daca ati fost unul din cei care paveaza
calea, ati fost fortati sa curatati spatiul masiv din viata voastra (cititi: sa renuntati la acesta) , astfel incat sa luati parte la aceasta
productie moumentala. Acum, ca acea rata a frecventei a fost atinsa si lumina s-a inclinat in favoarea noastra , aceste contracte
ale sufletului au expirat...ceea ce inseamna ca , pentru acest grup, munca pentru retea este completa, podirile au fost construite si
sant aproape gata pentru masele din 2012, fiind necesare doar cateva tuse finale. Aceasta inseamna deasemenea, ca putem
acum sa ne scuturam de acele atasamente de durata fata de vechiul pamant, pentru totdeauna si sa ne petrecem zilele ramase in
al 9-lea val si ultimul, al calendarului maias ( care se termina pe 28.10.2011) , recuperandu-ne din epuizarea unei munci atat de
intense si concentrarea exclusiva pe propriile noastre nevoi personale/biologice.
INALTI SI IMPUNATORI
Nevazutii mi-au spus de multe ori ca a 2-a jumatate a acestui an este " foarte concentrat pe fizic" si in timp ce nu sant
complet sigura ceea ce inseamna acest lucru, am spus ca solstitiul din 21 iunie a fost un punct pivotal , cu privire la "fizicalitatea"
noastra. In a 2-a jumatate a acestui an, ne vom alinia cu sinele si vietile noastre fizice , cu corpurile spirituale, mentale si
emotionale pe care le-am curatat in ultimii cativa ani ...ceea ce poate suna infricosator si dureros, prin filtrul stresului post
traumatic, de care sufera multi dintre noi...dar cele 7 Surori spun ca aceasta parte a procesului de ascensiune este acolo unde
incepe distractia (?), deoarece cream pe o panza clara , cu concentrarea numai in prezent, fara trecutul nostru cetos care ne
deraia continuu. Si acest lucru are sens, pentru ca ne-am impamantat atat de profund in constiinta momentului prezent, incat
trecutul devine un vis incetosat si necunoscutul viitorului devine mai putin descurajator. Acest spatiu "intre", poarta multe nume :
punctul zero, punctul de liniste, neutralitatea, prezenta, momentul de acum , spatiu dintre ganduri, etc. Eu il numesc :"
Numaiamdestulaenergiesamaisuport". Indiferent cum il numiti, cand ajungeti aici...santeti liberi. Acesta este spatiul unde doriti cu
adevarat sa lasati totul si sa fiti voi, cei autentici ce ati venit sa fiti...inalti si impunatori. Acum este timpul sa va intrebati : care este
lucrul de care imi pasa, totusi? Acum renuntati si la acesta. Pentru ca atunci cand nu va mai pasa deloc, va dati la o parte din
propria cale si lasati inima sa conduca...ceea ce este punctul principal. Acesta este proverbialul" vehicol gol" pe care Mama/Tatal
Dumnezeu cauta sa-l umple cu ceva din sucul acelei iubiri.
PICATURA DULCE SPIRITUALA
"Cand noi spunem: ganditi cu inima, dorim sa spunem aceasta intr-un sens foarte literal, la fel ca si cel metaforic". Cele
7 Surori. Surorile spun ca acest portal al eclipsei ne distribuie direct in spatiul cerut pentru a gandi complet cu inimile
noastre...ceea ce este total uimitor, deoarece acum cunosc, in sfarsit, ceea ce inseamna numele websiteu-lui meu. Procesul
fuzionarii masculin/feminin, adica " sacra uniune" este mariajul fortelor divine polarizate ale creatiei din corpul uman. Eu numesc
aceasta " picatura dulce spirituala" ...unde spiritul intalneste materia , unde capul intalneste mintea, unde ascensiunea are loc sau
, asa cum spune un vers:" Unde sufletul intalneste corpul". Acest proces de unificare reconecteaza inima pentru o noua activitate
neurala, care da posibilitatea inimii sa devina centrul de control primar pentru corpul uman. Da, inima chiar gandeste. Aparent,
numele domeniului meu nu este un cliseu pe care Debbie Gibson l-a adoptat in anii `90 ...este adevarat. Inima superioara este
literalmente conectata pentru a trimite si primi inteligenta, in acelasi fel in care creierul uman o face, asadar, centrul nervos care
este localizat in glanda timus , utilizeaza senzatii pentru comunicare, unde creierul foloseste mai intai gandul.O distinctie
importanta pentru tiparul noului uman : simtiti mai intai si apoi ganditi. Incercati...Pentru multi dintre noi, care santem in acest tren
de o vreme, inteligenta bazata pe sentimente este veche, deoarece a fost tot ceea ce puteam face...a fost numai sistemul nostru
de navigare ( ei bine, inafara faptului ca ati vorbi despre persoane decedate, cum fac eu ) si cand am ajuns aici conectati, am
putut sa ne ghidam prin intuneric...deci prin i-n-t-u-n-e-r-i-c...dar colectiv, aceasta este o noua directiva pentru umanitate si una
prin care testerii-beta ai prototipului noului uman , vor fi primii care se incorporeaza deplin. Schimbarea de la gandirea prin creier,
la gandirea prin inima, reprezinta baza pentru o noua specie umana...si una pe care biologii o vor descoperi in curand, spuneau
cele 7 Surori". Pentru cei care poarta ADN-ul activat, iubirea va conduce. Pentru cei care inca continua schimbarea, iubirea va fi
mai usor de atins. Pentru cei care trebuie inca sa se trezesca, frica va fi amplificata, pana cand apare o cale mai inalta". - Cele 7
Surori.
CREATIA - DE LA KARMA LA REZONANTA
Nevazutii spun ca la solstitiul sau la urmatoarea eclipsa...nu se stie sigur , caci acestea se amesteca oricum..." nu veti
mai opera dupa legea cauzei si a efectului". Cand ne ridicam deasupra polaritatii, prin vindecarea separarii dintre sinele inferior
(ego) si sinele inalt (divin) , ne schimbam participarea la legea atractiei. Cauza si efectul sant creatii karmice printr-o mentalitate
separata, care determina un proces al schimbului energiei polare ...unde rezonanta creatiei lucreaza direct cu Legea Unitatii si
dintr-o metalitate unificata. Diferenta consta in aplicare, mult din aceasta urmand sa invatam in lunile care sosesc. Cei care nu mai
opereaza dintr-o mentalitate separata ( cititi: cei care si-au curatat si recalibrat ego-urile) , invata acum sa creeze dintrun spatiu
vindecat al unitatii si aceasta va cere o noua intelegere, o noua aplicare si noi activari ale memoriei, care au loc acum in celulele
noastre. Celulele noastre au memoria de Acasa codificata in interiorul lor...acestea sant mini-computere ale inteligentei constiente
care poarta coeficientul frecventei matricei noastre originale divine si acestea comunica cu noi si una cu cealalta , pentru a incepe
procesul de armonizare cerut pentru creatia unitatii...un proces care asigura ca sinele nostru inferior lucreaza in armonie cu sinele
nostru inalt. Perceptia mea asupra acestui lucru: asteptati-va la distorsiuni. Sansele sant ca vom schimba cativa printi in broaste,
pana cand vom intelege toate acestea.
AVANTUL TEHNOLOGIC
" In zilele care urmeaza , descoperirile si tehnologiile care au legatura cu "noua stiinta" vor deveni cunoscute. Tineti
pasul cu aceste noi arii ale avansarii, acestea sant create de catre cei ce sant in legatura cu campurile inteligentei". - Cele 7
Surori. Dar, nevazutii ar dori sa ne dea o informatie, cum ca exista tehnologii noi si avansate , care se vor infiltra curand in planul
Pamantului, daruri tehnice care inca trebuie sa fie descoperite - Particolele Dumnezeu. Aparent, ceva trebuie sa explodeze si sa
distruga intreaga fundatie a intelegerii umane , asa cum exista aceasta in paradigma 3 D ...si din ce am auzit, acesta nu va fi un
semn bun pentru religiile organizate. M-as putea insela, dar sentimentul pe care il am este ca indiferent ce este "aceasta", va avea
un impact mult mai mare decat realizarea ca Maria Magdalena nu a fost femeia pierduta. " Va atentionam ca vor fi cei care vor
spune ca aceste tehnologii vin de la diavol, cei infricosati, fanaticii religiosi.Vocile acestor colective se vor ridica la suprafata
pentru a fi auzite de toti... cei care obiecteaza vehement , care resping orice tehnologie avansata care le ameninta intelegerea lor
asupra lui Dumnezeu. Aceste miscari sant asteptate, dar noi va siguram ca cei care sant in favoarea noilor tehnologii, vor depasi
cu mult pe cei furiosi". Cele 7 Surori.
IATA CA VINE !
" In sfarsit, noi am dori sa mentionam ca urmatoarea eclipsa solara din 1 iulie va reprezenta un timp benefic pentru a im
plementa noi idei colectivului.Este o noua energie care soseste , pentru a-i sustine pe cei care sant in linia timpului unitatii si deci,
noi repetam ca timpul este acum, pentru a va pune ideile in practica si a incepe sa actionati" - Cele 7 Surori". Am auzit ca in
urmatoarele 3 luni, vom fi infasurati in ceea ce Surorile din Pleiade numesc " un cocon protector al energiei care se misca foarte
repede inainte", care va sustine multe proiecte noi, concepte si idei de promovat aici, sustinere si suport ale existentei
noului-uman. Noi santem chemati, individual si colectiv , sa facem ca visele noastre sa devina fizice si a fost clar pentru mine ca
nu a mai ramas timp pentru indecizii. Cu alte cuvinte, ceea ce am venit sa realizam pana la acest punct, trebuie sa fie acceptat
acum total ca adevar. Exista un spatiu mic in apropierea si in jurul nostru , ca un tampon care ne protejeaza fata de dualitate , ca
si un camp al oportunitatii marete care trebuie sa fie folosit constient. " Lunile ramase ale acestui an sant desemnate sa va aseze
la controlul complet al destinelor voastre. Pentru a face acest lucru este nevoie de o lipsa a fricii , pe care doar voi stiti daca ati
atins-o. Daca gandul de a trai o viata imputernicita, auto-sutinatoare va provoaca frica de orice fel, acele frici se vor produce
continuu, pana cand vor fi rezolvate. Va puteti simti in siguranta pentru a elibera acele frici, stiind ca , in interiorul fiecaruia dintre
voi este o inteligenta mult mai mareata decat puteti intelege si aceasta inteligenta va ghideaza acasa". Cele 7 Surori. Tineti
aproape, vom fi pe partea cealalta in fara timp...literalmente. Lauren.
Sursa : www.thinkwithyourheart.net











vineri, iunie 24, 2011

NIMIC IN INTERIOR?





Articol scris de Jean Tinder - editor lunar al Cercului Crimson
Pe durata ultimului shoud din iunie, Adamus a mentionat ceva surprinzator. El a zis:" Nu este nimic in interior. Absolut
nimic si asa trebuie sa fie. Constiinta nu este energie, lucruri, nu este abundenta, aceasta este nimic. Si este totul. Constiinta este
totul, dar nu are nimic. Nu are nevoie sa posede nimic, inclusiv amintirile. Nu trebuie sa posede nimic, inclusiv pe voi. Noi am mai
auzit inainte ca totul este in interiorul nostru, deci acum, cum a putut Adamus sa spuna ca nu exista nimic in interior? Ei bine, cu
riscul de a intra in minte si de a atrage putin makyo, voi incerca sa impartasesc ce am "vazut", atunci cand el a vorbit despre acest
lucru. De fapt, acesta s-a incadrat perfect temei de a spune noi povesti si de a juca noi roluri. Imi place cand noi, umanii, ne
inconjuram cu reamintiri despre adevat, numai daca am sti cum sa le privim. Luati in considerare aceasta : noi toti santem cu
adevarat doar o multime de actori, jucand variate roluri in cariera noastra , adaugand o gramada de experiente si amintiri sufletului
nostru. Cateva din acest roluri dureaza o viata, altele cateva momente sau ani. Cateodata ne implicam atat de mult , incat ne ia
multe vieti sa recitam aceleasi lucruri vechi, sa trecem prin aceleasi experiente vechi, pana cand, eventual avem ceva nou pentru
noi insine. Acum, sa ducem metafora actoriei si scena de joc putin mai departe . Imaginati-va o sala de cinema, unde mergeti sa
vedeti ultimul film. Poate fi o comedie romantica, un film de groaza, de actiune, etc. Intrati in sala, luati loc si aveti o experienta.
Platiti bani pentru a fi infricosati, surprinsi, confuzi si amuzati. Interesant este ca, nu exista nimic din acea poveste in interiorul
salii. Armele, masinile, costumele, problemele si solutiile, nu exista cu adevarat, chiar daca ati intrat aici sa le experimentati. Deci
intr-un fel, totul este doar in sala - si totusi nimic nu exista. Experienta voastra este bazata in intregime pe iluzie si imaginatie.
Adamus a vorbit mai tarziu despre " Lumina noastra" , radianta care exista in noi, prin simplul fapt ca existam. In timp ce el
clarifica faptul ca nu vorbim despre " lumina versus intuneric" sau despre lumina lampii, voi face o comparatie intre lumina noastra
interioara si sfera de lumina care provine din proiectorului filmului. Acea sfera straluceste nelimitat si briliant ; si apoi, ceva este
plasat in jurul ei, pentru a reflecta si concentra lumina pe ecran. Poate am putea compara acest "ceva" cu cresterea noastra . Dar,
chiar daca lumina este concentrata si directionata spre ecran, inca nu este un film de vazut. Altceva trebuie adaugat : scenariul pe
care l-am ales ! Pixelii si tiparele oamenilor, evenimentele si povestile sant trecute prin farul de lumina si proiectate pe ecran,
pentru ca noi sa experimentam .Si asa cum stam, trecand prin diferitele sentimente ale povestii pe care am ales-o, totusi, totul
este doar imaginar ! De fapt, nu exista nimic in sala in afara de noi, martorii - observatorii. In acelasi mod, nu conteaza ce se
intampla in vietile noastre, noi experimentam pur si simplu scenariile pe care am decis sa le jucam, pe ecranul "realitatii" noastre
sau a constiintei si acestea toate sant iluminate de propria noastra Lumina , inauntrul propriului teatru al Sinelui. Nimeni altcineva
nu va poate impune scenariu sau in viata voastra. Da, poate ca ne uitam unii in ferestrele altora sa vedem ce se joaca, dar viata
noastra este in intregime a noastra, proprie, creata de povestile pe care le-am ales. O intrebare : care este numai partea REALA
a unui film? Experienta voastra ! Cand radeti sau plangeti, cand santeti extaziati sau inspirati, acestea sant experientele reale.
Daca simtiti libertatea bogatiei sau frustrarea saraciei , acele experiente sant reale , chiar daca nu exista bogatii sau lipsuri in
teatrul vostru. Acestea sant doar povesti plutind in aer, pana cand voi le iluminati in experienta voastra. Intr-o sala de cinema , nu
exista nimic in interior, cu exceptia audientei. Ati inteles? Nu exista nimic in interiorul vostru, cu exceptia VOASTRA ! - si
indiferent ce povesti ati ales sa spuneti. Si in spatele fiecarei sali, deasupra camerei de de proiectie este un semn care spune :"
Intrarea interzisa, doar conducerea". Este timpul sa va reamintiti ca voi santeti acea conducere. Nu este genetica, soarta,
Dumnezeu sau chiar un sine inalt care stie ce film ar trebui sa vedeti . Deci, de ce sa nu mergeti in camera de control, sa ardeti
aspectele care si-au ales favoritii, sa inlaturati vechile jocuri obosite si sa incercati cateva povesti noi. De fapt, cred ca este timpul
pentru niste Shaumbra explozivi ! Noi ne amintim, in sfarsit, ca santem cel care distribuie rolul, costumierul, scenograful, directorul
si producatorul a tot din experienta noastra. Deci, alegeti un scenariu pe care il doriti actualmente , asezati-va si bucurati-va de
spectacol. Nu-i puteti diminua forta, nu-l puteti rani, nu se poate intampla nimic rau - este doar o experienta fabuloasa ! Santem
gata sa incetam sa rejucam vechile noastre povesti? Poate am fost aprobati in partile bune si compatimiti pentru partile care nu
ne-au placut prea mult. Poate este timpul sa ne parasim locul nostru si sa plonjam din nou in priectorul vietii noastre. Si daca ati
scrie un intreg nou scenariu - o noua distributie, un nou scop , etc? Ce ati crea daca ati avea atat de multa libertate?
Sursa : www.crimsoncircle.com














joi, iunie 23, 2011

Conferinta de vara a lui Kryon din Sedona, Arizona:channel 1:Gaia prin Pepper Lewis


Va urez bine ati venit. Bine ati venit in acest moment, in acest moment al prezentei de Acum, un moment interior, un moment printre multe altele, un moment pretios si unul important. Va urez bine ati venit intr-o viata bine traita. In fiecare viata mareata, exista momente unice si marete, fara de precedent.Luati-va un moment acum si reflectati asupra unuia dintre acestea pe care deja poate le-ati trait. In fiecare viata mareata,
exista momente pretioase unice, importante, acesta fiind unul dintre ele. Acest moment in timp, aceasta viata. Reflectati asupra acestui lucru asa cum luam un moment pentru a privi la ultimele momente, ultimele vieti, la un moment din viitor, caci aceasta viata pe care o traiti acum, este pretioasa, importanta, necesara si vitala. Luati-va un moment pentru a reflecta asupra iluminarii pe care poate deja ati trait-o. Luati-va un moment pentru a reflecta asupra viitorului si priviti la acele momente cand ati prefera sa fiti ghidati, sa fiti adumbriti de iluminare, sa fiti sustinuti de o mama care nu ar putea iubi mai mult decat atat, nu poate iubi mai mult decat o face acum.Eu am venit pentru a va simti, am venit pentru a va sustine, pentru a va revitaliza, pentru a va inalta, pentru a va aduce dulceata pe care o poate oferi viata.Caci momentele care sunt traite acum pe pamant, si sunt multe, sunt considerate ca fiind dulci/amare de catre unii. Momente amare. Si totusi exista o dulceata.Fructul este copt si este aici pentru voi. Mai este viata de trait, creativitate si lumina de experimentat.Chemati acum si momentele care va vor distrage si va vor dezechilibra.Si este important sa le observam si pe acestea. Poate ca veti vedea ca vor exista dezechilibre. Exista unii care nu sunt aliniati in lume si veti avea mila si inima voastra va simti si se va rupe pentru ei. Si o parte din voi in continuare va fi recunoscatoare intr-un fel, ca asta are loc acolo si nu aici.Dar cunoasteti ca altii sunt nealiniati in alta parte si ca o parte din voi este deasemenea nealiniata. O parte din fiinta voastra in acel moment nu este aliniata. Exista distrageri acum in intreaga lume si veti vedea ca este foarte usor, foarte simplu sa te descentrezi, sa fii tentat sa te uiti in aceasta directie si nu in aceeea.Observati acest lucru. Luati-va momente marete pentru a va centra fiinta astfel incat momentele de nealiniere si distragere sa fie putine. Acum mult timp existau aceia care in multe privinte se pregateau in orice fel posibil pentru initiere, pentru purificari.Ei credeau ca nu pot pierde.Au studiat bine. Au fost.Au facut cursuri, au meditat. Dar intr-un moment de liniste, doar unul, cand respiratia i-a condus spre stanga si nu spre dreapta, au fost nealiniati si astfel si-au inceput calatoria din nou.Pentru ei nu au existat momente de celebrare.Asta cautam noi acum. Noi cautam celebrarile.Pamantul va sustine, Pamantul va sprijina toate visele, toate eforturile voastre creative pentru a le celebra, pentru a le recompensa.Dar eu va ofer o mica avertizare si anume ca vor veni si momente de nealiniere.Primiti-le cu atentie, cu intelepciunea pe care ati castigat-o si care este a voastra, primiti-le cautand in voi.Acele lucruri pe care le-ati studiat, legile universului pe care le numiti ca fiind ale voastre, cunoasterea care este a voastra, corpul intelepciunii care este al vostru, Pamantul care este al vostru, a fost intotdeauna al vostru.Si vor veni momente, cand multi vor uita acest lucru si vor deveni nealiniati, dezorientati.Este un timp care dezorienteaza, timpul care vine acum. Este foarte bine sa folositi umorul.Este bine sa celebrati cu rasete.Dar radeti din inima.Lasati-va inima sa zambeasca in propria intelepciune.Aveti grija de voi, caci vor fi unii care vor rade pe seama voastra; si voi veti fi tentati sa radeti pe seama altora.Lasati-va umorul sa va ghideze, adevaratul umor care vine din interior, care vede lumina cu o atingere usoara, cu un sentiment de usurare.Fiti aceasta pauza.Distragerile se vor accelera si va vor duce in momentul pe care noi il numim martie 2013. Si pana atunci este bine sa treceti prin aceasta perioada cu usurinta, pentru ca veti oberserva ca altii vor face asta cu trepidare, ca si cum si-ar tine respiratia. Si acest lucru este imposibil de facut.Caci daca cineva isi tine respiratia fara sa-si ajusteze corect coloana, asta nu duce decat la anxietate. Si veti observa ca eu voi usura bataile inimii, voi expanda capacitatea mintii de a vedea mai departe si foarte curand voi incepe sa va ofer viziuni ai noii lumi, a lumii viitoare.Pentru cei care aleg, va voi asista la scriere, veti cunoaste urmatorii pasi, urmatoarele alegeri.Lumea este a voastra, pamantul este al vostru.Faceti-l al vostru.Nu va ingrijorati pentru aceste cateva ultime zile in timp, nu va ingrijorati pentru ele. Alegeti-le, curatati-le.Daca ati invatat ceva, invatati si pe altii.Gasiti vocea, gasiti adevarul.Impartasiti cu altii ceea ce ati invatat, spuneti cum ati crescut.Faceti urmatorii pasi, nu asteptati sa fiti condusi de altii, lumea are atat de mare nevoie de lideri, de lideri adevarati.Caci in apropierea sfarsitului de timp, ei raman in urma.Pentru ei viziunile nu s-au revelat inca.Exista unii care inca nu vad si exista unii care isi inchid ochii la ceea ce vad.Deschideti-i pe ai vostri. Deschideti-va ochii fizici si veti vedea si cu ochii spirituali.Deschideti-va ochii spirituali si veti vedea mai mult si dincolo, cu ochii fizici.Calitatea fizica a luminii se schimba. Zilele solare se schimba. Calitatea fiecarui element de pe pamant se schimba si la fel si fiecare regat.Asta include fiecare parte din voi, fiecare atom, fiecare molecula, fiecare minerala care isi ofera compozitia corpului vostru fizic, se reorienteaza.Se ajusteaza la voi in noul timp, va incurajeaza sa va uitati in alta parte. Priviti. Priviti profund in interior si accelerati acele ganduri si apoi proiectati-le, in secial pe acelea care va iau prin surprindere, cele pe care le numim inspiratie. Inspirati adevarul din interior.Proiectati acest lucru asupra altora.Iluminati calea pentru ca altii sa o poata urma. Si va vor urma, dar s-ar putea sa nu o faca pe cont propriu. Voi, voi si aceste momente marete.Acestea sunt momentele pe care ati venit sa le traiti.Este prea devreme pentru voi sa priviti inapoi si sa reflectati asupra unei vieti bine traite. Este prea devreme pentru asta. Dar nu este prea devreme sa reflectati, sa reflectati lumina, inspiratie. Lumea se va reface foarte rapid.Cu putin efort si cu mai putina lupta decat va imaginati. Lupta este ceva cu care v-ati obisnuit. "Oh, trebuie sa muncesc pentru asta, trebuie sa muncesc foarte mult pentru asta.Am muncit atat de mult si atat de greu." Toate acestea se apropie de sfarsit. Fara efort, fara lupta, cu inspiratie vin noi momente si noi adevaruri.Dar nu trebuie sa existe un nou pamant pentru ca sa poata exista o noua lume.Lumile vin si pleaca, se schimba, se descopera si se redescopera pe ele insele.Si din acest lucru iese la suprafata viata, noua viata.Iese la suprafata creativitatea si oportunitatea, ghidarea si intelepciunea, ies la suprafata specii noi, elemente noi, o viata noua.Incepeti sa priviti si veti vedea o noua lume deja.Nu trebuie sa asteptati schimbarea din calendar pentru a vi se demonstra.Demonstrati-va voua acum.Chemati-i pe cei care va sunt ghizi, chemati-i pentru a-i vedea, pentru a va fi colegi adevarati in toate sensurile cuvantului. Spuneti "am nevoie de asistenta, cer acompaniament; eu sunt inspirat dar nu pot vedea decat pana aici si nu mai departe", chemati-i pentru a va fi alaturi. Si observati ca si ei vor face acelasi lucru, va vor chema pentru ca voi sa le fiti alaturi.Va vor cere sa le fiti alaturi pentru ceea ce ati invatat, pentru ceea ce ati castigat.Fiti dornici ca vointa sa va ghideze. Ati vorbit mult despre liberul arbitru. Cunoasteti-l.Este bine sa cititi despre liberul arbitru, despre suveranitate, dar acum cunoasteti. Cunoasteti aceste lucruri, deveniti aceste lucruri.O viata mareata cere momente marete. Acele momente marete vor veni. Sunt ale voastre.Sunt cele pentru care ati venit aici.Nu ati venit pentru a fi amuzat, ati venit pentru a va vedea reflectia voastra.Ati venit pentru a va vedea lumina voastra. Lumina asta o vedeti aici in fata voastra. Daca este lumina Gaiei, este lumina voastra, este lumina umanitatii. Umanitatea este unitate, este viziune, este viitorul pe care vi-l voi reflecta, cu care va voi inalta. Nu va exista un moment in care sa nu va sustin sau in care sa nu ofer.Pamantul nu cunoaste decat acest lucru, in aceasta era si in urmatoarea. Si ce va aduce urmatoarea era?Da, va doriti sa stiti asta, sa vedeti asta. Foarte curand veti observa ca va voi aduce aceste mesaje, acum timpul nu permite asta, dar voi aduce pentru voi viziuni marete, adevaruri marete, astfel incat sa stiti la ce sa va asteptati, astfel incat distractiile sa fie mai putine, vietile voastre sa fie mai bogate si sa se imbogateasca de la un moment la altul.Viata voastra sa fie ghidata de adevaruri subtile, de momente marete. In interiorul vostru exista deja ceva care bate, o inima care are un puls diferit, o minte care este mai deschisa, ganduri care sunt mai putin separate, polaritate care este mai centrata.Veti sti asta pentru ca veti observa cum o parte din istoria voastra vi se va explica. Ratacirea prin desert se aplica golirii mintilor.Cand mintile pot fi umplute de intelepciune, veti fi capabili sa vedeti si viitorul si trecutul.Veti incepe sa va amintiti anumite lucruri si veti uita altele.Si atunci, atunci vor veni noile viziuni.Ele va vor duce in anumite directii si va fi important sa le auziti, caci de mult timp ati cerut "dati-mi directii, aratati-mi calea, spuneti-mi care este calea corecta si cea gresita" si un timp asta vi s-a oferit si apoi nu.De ce? Un timp ati fost ghidati si apoi ati avut incredere in propria ghidare.Si asta se apropie de sfarsit, asa cum toate lucrurile o fac. Astfel incat urmatorul inceput sa va inspire. Ce fac liderii unei noi lumi? Ce cunosc ei? Ei stiu cum arata maretia. Stiu cum se simte pacea. Stiu cum sa incorporeze increderea. Stiu darul prieteniei. Stiu profunzimea fiintei, stiu o inima deschisa si un suflet care tanjeste dupa zbor. Voi sunteti acesta. Si acum este acel timp. Avertizarile pe care vi le ofer sunt putine. Da, distragerile si nealinierile. Dar ceva maret, o iluminare mareata cum nu ati mai cunoscut, deasemenea apare.Din pamant si de sub pamant si din cer deasemenea.Si din cer deasemenea.Daca va doriti sa va vedeti istoria, o veti vedea. Va veti vedea trecutul, dar intr-un mic flash, va trebui sa il cautati.Mintile voastre au fost prea mult antrenate cu o singura istorie si doar cateva parti mici din ea sunt adevarate si corecte, dar pentru a vedea adevarul, va trebui sa mai eliberati ateva credinte.Daca doriti sa credeti in ceva, atunci credeti in timpul de acum. Credeti in voi insiva, in pamant si in lumea care se face pe ea insasi.Credeti in cei care va ghideaza, caci si ei cred in voi deasemenea.Credeti in ceea ce cunoasteti, in ceea ce ati castigat, in ceea ce vedeti si dincolo de asta. Dincolo de asta.Si daca va veti indoi, indoielile sa fie mici. Daca va veti indoi, macar nu va indoiti de inima voastra. Nu va indoiti de faptul ca pamantului nu ii pasa de voi. Nu va indoiti, pentru ca resursele sunt multe, viata este lunga chiar cand pare ca e scurta. Nu va indoiti de lumina solara sau de cuvantul solar care va vorbeste clar.Lasati urmatoarele momente si adevaruri sa fie sub iluminarea unei nopti instelate si a puterii pamantului. Lasati ca acea putere sa fie a voastra deasemenea. Eu va ofer iubirea mea. Este nemuritoare si nesfarsita, si este a voastra.Eu va ofer gentiletea, grija, intelepciunea acestei lumi si a celeilalte, caci ambele sunt ale voastre. Va doresc o zi buna.sursa:www.kryon.com

marți, iunie 21, 2011

FATETELE MULTIPLE ALE LUI SAINT GERMAIN



Cand am inceput prima data sa lucrez cu Tobias in 1997, am mai "intalnit" deasemenea si alte trei entitati: Kryon, Ramtha si Saint Germain. Fiecare dintre ei aveau personalitatile lor distincte si propriile pareri despre iluminare si ascensiune. Am fost onorat sa primesc aceste vizite, aranjate de Tobias, pentru a-mi completa educatia spirituala.
L-am intalnit pe kryon intr-o stare de vis lucid pe care nu o voi uita niciodata. Kryon era foarte majestuos si magnetic. I-am simtit iubirea si compasiunea pentru umani, care se poate simti atat de clar atunci cand se exprima prin Lee Carroll, dar deasemenea am simtit si energiile lui foarte stiintifice si cele din celelalte lumi. L-am intalnit pe Ramtha, din toate locurile posibile, in timp de faceam jogging/ Ramtha a fost intr-adevar razboinicul, foarte puternic si prezent. Nu l-am auzit niciodata pe JZ Knight facand channel cu Ramtha, deci nu pot face comparatie cu el, dar imi amintesc ca nu a avut deloc rabdare cu "mamaliga" spirituala, nu a dorit sa ma opresc din jogging(desi eu chiar asta imi doream, pentru a experimenta total acel moment) si vocea sa era atat de rasunatoare incat abia mai puteam auzi zgomotul traficului din jurul meu. Deasemenea l-am intalnit si pe Saint Germain, cu mult timp inainte ca Tobias sa il aduca ca invitat in shoud, acum cativa ani, si a fost cea mai transformationala si emotionanta din cele trei entitati. La acel timp, nu stiam nimic despre Saint Germain si ma intrebam daca a fost cu adevarat un sfant, ma refer daca a fost canonizat de biserica catolica.(Am invatat mai tarziu ca nu era deloc un sfant!) Intalnirea noastra a avut loc intr-o noapte, cum stateam intins in pat, treaz, gandindu-ma(si probabil ingrijorandu-ma) cum sa gasesc o finantare pentru infiintarea unei companii aeriene. Dintr-o data m-am simtit transportat intr-o camera intr-o casa.Casa era una obisnuita si lumina din camera era estompata, alta decat o lumina frumoasa violet care venea de langa fereastra. Cum m-am intors catre lumina, am putut vedea o fata umana care radia iubire si acceptare. "EU SUNT PREAIUBITUL SAINT GERMAIN" a anuntat el. Nu m-am temut deloc si nu m-am ingrijorat in legatura cu aura sa majestuoasa. El mi-a spus sa nu ma mai agat de trecut, spunandu-mi ca energiile mele se epuizau cand eu incercam sa compensez trecutul, in loc sa aduc potentiale mai mari in constiinta mea. Saint Germain mi-a spus ca noi doi am mai fost impreuna in trecut, in ceea ce mai tarziu am aflat ca ii apartine, Scoala misterelor. Imi amintesc clar ca mi-a spus ca nu il voi mai vedea o perioada lunga de timp, dar ca ne vom intalni impreuna din nou, cand timpul va fi potrivit. Veneram prezenta lui si imi amintesc ca m-am gandit ca oricat de mult reusisem sa il cunosc si sa am incredere in Tobias, esenta lui Saint Germain era mult mai rafinata si plina de demnitate. El era un print spiritual, in timp ce Tobias era ca un prieten spiritual. Multi ani mai tarziu, cand Tobias l-a avut ca oaspete pe Saint Germain la un shoud lunar, mi-am adus aminte imediat de intalnirea mea frumoasa cu Flacara violet.Am fost incantat cand Tobias mi-a spus ca Saint Germain va prelua rolul sau in Cercul Crimson, dupa plecarea lui Tobias.
Dar lucrurile s-au schimbat cand Saint Germain a cerut sa fie prezentat ca si Adamus Saint Germain. In continuare ii puteam simti prezenta sa majestuoasa, dar acum exista si "teatrul" lui Adamus. Intr-o noapte l-am intrebat despre ce este vorba cu toate astea. Razand, el mi-a spus ca shaumbra are nevoie de un impuls extra "a la Adamus", spre deosebire de energia adormita si linistita a vechiului Saint Germain. El mi-a amintit ca entitatile in general raspund la dorinta grupului si ca shaumbra dorea discutii directe, un dialog provocator si bine plasat.El a explicat ca Adamus ar fi un amestec perfect intre Saint Germain, combinat cu channeler-ul, Linda si shaumbra.El a vrut ca nimeni sa nu il imite pe Adamus, pentru ca nu ar fi aceleasi ingrediente. De fapt nu e cu adevarat un "channel" a subliniat el, datorita implicarii totale a dinamicilor grupului.Dupa 2 ani am inceput sa il cunosc pe Adamus ca fiind: provocator si distractiv; plin de sarm si putin arogant; implicat si personal; angelic si uman, crud si licentios; plin de compasiune si de onoare; surprinzator si abrupt; plin de sensuri si relevant; controversat si polemic. Unii il iubesc, altii au parasit cercul crimson din cauza lui, inclusiv unii prieteni buni. Am vazut un val de tineri la workshop care au recunoscut ca nu au fost atrasi de Tobias, dar au fost inspirati de Adamus. Uneori in mijlocul unui shoud, imi vine sa ma tavalesc pe jos de ras, pentru ca face sau spune cate ceva si alteori, imi vine sa ma tarasc sub o masa si sa ma ascund. Toate astea mi-au venit in minte la recenta conferinta de vara a lui Kryon, din Sedona. Lee Carroll a avut cateva ingrijorari cu privire la a-l lasa pe Adamus sa vorbeasca liber cu publicul sau si pe buna dreptate.
Adamus a intrerupt complet o conferinta in Elvetia acum cativa ani, unde eram invitati sa vorbim. Nu am mai fost invitati acolo. Pana la urma, Lee a sugerat ca Adamus sa faca o sesiune de "evaluare", cu multe atentionari pentru public cum ca el este metafizic incorect si ca foloseste cuvinte indecente(care incep cu "f" si cu "c"), si ca Kuthumi sa faca celelalte sesiuni si channelul panou impreuna cu Kryon si Gaia prin Pepper Lewis. Adamus a venit pe scena la evenimentul Kryon, tarziu vineri dupa-amiaza. El a inceput cu o recunoastere frumoasa a lui Jan Tober, partenerul spiritual al lui Lee Carroll. Uffff! M-am simtit usurat ca era atat de calm si plin de compasiune. Cativa oameni s-au ridicat si au plecat, unii chiar si din echipa noastra au comentat ca acesta nu este cu adevarat Saint Germain. Cand vorbea si descria makyo, a reusit sa faca publicul sa spuna "cacat" inainte sa spuna el, probabil gandindu-se ca are o autorizatie daca ei vor tipa inainte cuvantul. A fost aspru, dar a onorat publicul. I-a facut pe multi sa rada, dar deasemenea as putea spune ca unii oameni au fost putin socati si poate consternati. Imediat dupa prezentarea sa de 75 de minute, am mers in spatele scenei si am stat in intuneric pentru a-l elibera pe Adamus si pentru a ma reintegra total cu sinele meu. Cum imi faceam respiratia mea constienta, dintr-o data am simtit doua maini care imi masau umerii. Era Lee Carroll. Nu eram sigur daca dorea sa ma stranga de gat sau daca avea compasiune pentru mine (pentru ca m-am aliat cu o entitate ca Adamus) sau daca i-a placut channel-ul. Dupa cateva momente, Lee a spus in soapta "Stralucitor! A fost stralucitor". Ultimul eveniment al conferintei trebuia sa fie un channel panou cu Kryon, Gaia si Kuthumi. Dar nu a venit Kuthumi. Channel-ul meu a inceput prin cuvintele "Eu nu sunt Kuthumi.Eu nu sunt Adamus. Eu sunt cel ce eu sunt, Preaiubitul Saint Germain". Am putut simti energia veche si familiara a lui Saint Germain, fara stratul de Adamus. Ochii mei s-au inchis si am ramas stand pe scaun, spre deosebire de Adamus.Cuvintele sale erau plasate lent si in ritm perfect cu aranjamentul muzical al lui Robert Coxon. Saint Germain a spus ca se afla acolo pentru a face o ultima spirala a flacarii violet si ca apoi va duce publicul intr-o profunda plimbare prin vis (dreamwalk)in constiinta lor pura. A fost un Saint Germain clasic, cel pe care imi amintesc ca l-am intalnit in acea camera acum cativa ani. Experienta de la conferinta Kryon mi-a oferit cateva noi intelegeri despre Adamus si a felului in care el este expresia specifica a lui Saint Germain, facuta la comanda pentru shaumbra.Saint Germain cunoaste faptul ca shaumbra doreste ceva mai mult decat mesaje metafizice. Ei vor informatii angajate, prezente si dinamice despre natura realitatii in noua energie. In urmatoarele doua zile am condus un workshop shaumbra in Sedona, numit "Alchimia noii energii: comandand energiei sa va serveasca". A fost un Adamus pur, cu tot rasul si provocarea pe care doar el le poate oferi. Am parasit Sedona cu un mare zambet pe fata mea si o noua apreciere pentru Saint Germain si Adamus.
sursa: www.crimsoncircle.com

luni, iunie 20, 2011

ARHANGHELUL MIHAIL - SCHIMBARILE CODULUI TIMPULUI SI RECALIBRAREA INIMII PLANETARE LA FRECVENTELE COSMICE ALE LUMINII





ENERGIILE NOULUI PAMANT PENTRU IUNIE 2011
Transmis de Celia Fenn
Preaiubita familie de lumina, ce calatorie palpitanta faceti la acest timp, asa cum voiajati cu nava-timp a Pamantului in
noua sa realitate si in noua sa linie a timpului. Da, atat de multi dintre voi au realizat ca ceea ce numiti "viata" pe Pamant este pur
si simplu o miscare prin timp si spatiu, care creaza o poveste continua a evolutiei. Voi santeti fiinte infinite si pe aceasta planeta,
santeti capabili sa experimentati timpul/spatiul , voiajand prin Portile Stelare si impreuna cu traiectoriile Luminii care manifesta
diferite nivele ale experientei, pe care noi le numim " Dimensiuni ale Luminii". In luna iunie voi intrati intr-o majora schimbare a
codului timpului, care va elibera si inlatura vechile coduri ale timpului si le va inlocui cu codurile timpului noii realitati si apoi le vor
aduce in echilibrul si va aduce recalibrarea Inimii Planetare cu frecventele cosmice de Lumina. Aceasta va avea loc inainte si pe
durata eclipsei totale de luna din 15 iunie si vor continua si dupa solstitiul de pe 21 iunie. Eclipsa totala de luna si recalibrarea
Locurilor Sacre si a Punctelor Nodale a retelelor inimii planetare , la solstitiul din decembrie 2010, Pamantul s-a schimbat catre
noua linie a timpului pentru dimnensiunea a 5-a. In perioada ultimelor 6 luni , pamantul s-a stabilizat in noile sale frecvente si in
noua sa traiectorie , aliniindu-se cu poarta timpului din 2012.Dar, acum, la acest timp si incepand cu eclipsa lunara, inima
planetei va fi recalibrata cu frecventele cosmice ale Luminii, prin intermediul schimbarii codului timpului, care va fi concentrata pe
doua puncte din retelele planetare ...complexul Stonehenge din Anglia si complexul Ghiza din Egipt. Locurile Sacre de pe Pamant
actioneaza ca puncte nodale in Corpul de Lumina al Pamantului. Multe din aceste locuri sacre au fost abuzate in realitatea 3
dimensionala in trecut, dar acestea au fost curatate si realiniate in anii recenti, in dimensiunile inalte, astfel incat sant gata sa
functioneze inca odata ca receptori ai Codurilor si Luminii cosmice in punctele cheie in care au fost situate pe planeta. Codurile
Lunare care sant eliberate la o eclipsa lunara totala, poarta Codurile Timpului sau instructiunile pentru calatoria Pamantului prin
timp si spatiu. Codurile lunare sant detinute adanc in subconstientul psihicului planetar si acestea alimenteaza matricea sau
tiparul pentru manifestarea in realitatea solara sau externa. In aceasta Schimbare cheie, vechile coduri pentru manifestarea 3
dimensionala vor fi complet inlocuite de catre noile coduri pentru realitatea Noului Pamant a pacii si luminii. Codurile vechiului
timp al dimensiunii a 3-a au codificat energiile separarii si ale egou-lui individual. Aceasta a fost o realitate finita bazata pe timpul
liniar si profund disconectata de ceea ce voi numiti natura. Acestea au codificat adanc energiile vinovatiei, ranirii, suferintei si a
nevoii de mantuire. Aceasta dorinta pentru mantuire a condus spre ivirea miturilor Salvatorilor si a lui Mesia, luandu-va puterea
voastra suverana de a crea si manifesta. Codurile noi ale timpului vor codifica energiile unitatii si ale conectarii la toate nivelele.
Acestea vor codifica puterea spiralata si ciclica a dezvoltarii spatiului si timpului, asa cum exista in dimensiunile inalte si vor
permite reconectarea cu natura si cu planeta, ca o fiinta de lumina. Acestea vor imputernici fiintele suverane individuale pentru a
se conecta in comunitatile de lumina, pentru a asista la re-conectarea Pamantului ca o casa multi dimensionala, pentru fiinta
angelica umana noua a luminii care deveniti. Toate locurile sacre au fost codificate original cu aceste matrici pentru
multidimensionalitate, dar acestea au fost pierdute dupa ce umanitatea a descins in dimenaiunea a 3-a si a inceput sa se
indeparteze de lumina pura a inimii cosmice. Acum, preaiubitilor, deoarece va intoarceti, aceste locuri sacre sant reconectate si
reactivate la scopul si Lumina lor originala. Va rugam sa intelegeti, preaiubitilor, ca nu este necesar sa distrugeti nici Pamantul,
nici locurile sale sacre pentru a curata si vindeca. Acest proces de curatare si vindecare are loc asa cum Pamantul se realiniaza
cu inima cosmica si se misca inainte in calatoria sa prin portile stelare ramase in 2011 si 2012. Voi ati fost recent introdusi in
Constelatia Ophicus si cea de a 13-a casa a Zodiacului stelar. Cand incepe eclipsa lunara, luna va rasari peste Stonehenge din
Constelatia/Casa Ophicus si aceasta va activa Codurile Timpului in acest complex, pentru a se alinia cu frecventele luminii
cosmice. In acelasi timp,complexul Ghiza va fi activat deasemenea si aliniat in procesul recalibrarii. Apoi, aceste noi coduri ale
timpului vor fi transmise prin sistemul retelei planetare care formeaza Corpul de Lumina al planetei si toate locurile sacre si
nodurile care sant pregatite , se vor activa si recalibra la aceste noi coduri ale timpului. Energia lui Ophicus poarta codurile
vindecarii si ale transformarii si sustinerii si aceasta energie va curge prin retele, deasemenea, aducand multa vindecare necesara
si sustinere pentru cei care isi deschid inimile pentru a primi energiile de vindecare ale lui Ophicus, asa cum sant initiati in
constiinta NouluiPamant 5 dimensional.
IUBIREA SI PACEA SANT FRECVENTE ALE LUMINII
Preaiubita familie de lumina, dupa eclipsa lunara totala, vor exista cateva momente foarte puternice de realiniere si
recalibrare, la solstitiul din 21 iunie. Cei care au permis recalibrarea Corpului lor de Lumina la noile coduri ale timpului, se vor gasi
mutandu-se in frecventele iubirii si pacii.Dar si opusul va fi adevarat pentru cei care inca se mai agata de realitatea 3
dimensionala , pentru ca versiunea spatiului/timpului lor nu mai este sustinuta de codurile profunde si prabusirea iluziilor va fi
accelerata si va deveni mai evidenta si mai clara. Intr-adevar, poate exista anxietate si panica printre cei care inca nu simt vibratia
noului, asa cum acesta se aliniaza cu Pamantul viitor manifestandu-se in acum. Intr-adevar, noi va spunem ca iubirea si pacea
sant frecventele luminii. Acestea nu sant emotii, nici macar sentimente, acestea sant aliniamente cu Codurile Luminii care poarta
informatia Vointei Creative Divine. Cei care intra in constiinta multidimensionala invata cum sa-si permita sa se abandoneze
Curgerii Luminii si Vointei Divine si sa intre in frecventele iubirii si ale pacii. Preaiubitilor, pentru a fi in frecventa iubirii , nu trebuie
sa dovediti ceva sau sa lucrati asupra voastra sau sa fiti altceva ce nu santeti inca, voi santeti iubire si exprimati acest adevar,
atunci cand pur si simplu va aliniati cu frecventa Vointei Divine si a Luminii Cosmice. Nu este nimic de invatat sau de realizat...pur
si simplu permiteti luminii sa curga prin voi , asa cum deveniti " Ochiul lui Dumnezeu". Inteligenta divina se experimenteaza pe ea
insasi ca iubire prin voi ! Acest lucru este simplu cand voi permiteti aceasta curgere si acest aliniament ! Preaiubitilor, a fi in
frecventa pacii nu este numai sfarsitul razboiului si al agresivitatii. Aceasta este schimbarea in vibratia pacii divine care, curge din
Inima Divinului. Cand voi permiteti ca aceasta vibratie sa curga prin voi...atunci deveniti pacea lui Dumnezeu tot timpul. In acest
Nou Pamant, va veti alinia cu pacea si veti deveni pacea. Codurile noului timp vor sustine acest proces al schimbarii in aceasta
curgere si frecventa a luminii. Este pur si simplu un moment al marii Bucurii si al luminii si iubirii, draga preaiubita familie a luminii
! Noi celebram cu voi ! Si asa, noi va dorim bucurie si aventura in aceasta noua calatorie. Noi credem ca poate in acest moment
am putea sa va numim " Conducatori ai timpului", la fel ca si Lucratori ai Luminii. Pentru ca, asa cum lucrati cu lumina si codurile
timpului, voi conduceti deasemenea portile galactice , in ceea ce priveste Pamantul nava-timp,in infinita sa calatorie a luminii !
Sursa : www.starchildglobal.com












sâmbătă, iunie 18, 2011

GRUPUL ESPAVO - OGLINDA OGLINDA - REFLECTIILE LUI DUMNEZEU





Transmis de Steve Rother - mai 2011
SALUTARI DE ACASA ! PUNCTUL FARA INTOARCERE
Toata umanitatea a atins un nivel de la care nu se mai poate intoarce. Nu
mai merge inapoi in status-ul vibrational si in aceasta zi, umanii au atins un nivel al masei critice. Stiati ca acest moment va veni.
Stiati ca aceasta va fi directia si noi v-am spus recent ca ati atins un alt nivel al masei critice , unde iubirea ar surclasa puterea pe
planeta voastra, in cadrul colectivului. Frica a fost unul din factorii motivanti care a fost folosit pe intreaga planeta pentru
auto-motivare. Acum, aceasta poate ajuta pentru o noua motivatie. Astazi, noi am dori sa facem un pas mai departe. Dorim sa va
impartasim cateva din perceptiile noastre in legatura cu calatoria voastra. La inceput au fost pasi mici si acum voi alergati cu
viteza maxima, facand aceste uriase salturi , pentru a face cat mai multi pasi dintr-o singura miscare. Potrivit acestor schimbari,
mult din confortul vostru incepe sa se schimbe. Nu este vorba ca va veti simti neconfortabil, ci faptul ca ceea ce odata v-a adus
confortul , nu va mai exista. Voi ati purificat un spatiu pentru a va utiliza energia la cel mai inalt potential. Ati creat o afacere sau o
slujba, clientele, prietenii si toata reteaua sustinatoare, totusi, veti afla in curand ca nu mai aveti nevoie de sustinere in acelasi
mod. Toata umanitatea a facut un pas tacut , dar foarte eficient si un pas urias in vibratie si acest lucru a avut loc foarte repede.
Aceasta va continua sa o faca, atat timp cat fiecare santeti in aceasta situatie impreuna si atata timp cat aveti cateva puncte de
demarcatie , unde puteti masura si vedea propria voastra crestere.
SCHIMBAREA JOCULUI
De ce este necesar sa va vedeti propria voastra crestere, pentru a continua sa mergeti inainte?
Acesta este un joc, dragii nostri. Este exact aceasta, un joc. Voi stiti cat de dificil este pentru noi sa dam informatiile lui Steve
direct de Acasa, incat el sa aduca si sa traduca mesajele care sant potrivite pentru lumea voastra. Exista cateva piese foarte
interesante care incep sa lucreze. Sa va punem cateva intrebari si apoi vom acoperi cateva raspunsuri sau posibile potentiale
care stau in fata voastra. Intrebati-va care sant sistemele de credinta pe care le aveti si care va imputernicesc? Noi am vorbit de
multe ori despre sistemele de credinta din lumea voastra, despre acelea care va stau in cale. De multe ori, voi aveti sisteme de
credinta ferme, consistente si inflexibile care trebuie sa se dizolve. Cateodata se dizolva cu mare dificultate si intr-o mare drama,
astfel incat va puteti muta spre urmatorul nivel. Noi va rugam sa luati in considerare sistemele de credinta flexibile, unde santeti
deschisi catre noi experiente si spre noi ganduri si perceptii, deoarece, de fiecare data voi faceti unul din aceste salturi uriase,
vedeti totul dintr-o perspectiva diferita si acest lucru este maret. De ce ?
OGLINDA OGLINDA
Dragii nostri, voi santeti creatori. Voi santeti cei care creati fiecare gand. Fiecare
emotie pe care o aveti este un declansator care straluceste gandul in univers, pentru manifestare. Acest lucru este facut magnetic
prin inima voastra. Este facut in conectie cu fiecare alt creator , totusi voi santeti un creator ascuns - Dumnezeu incarnat, intr-un
fel. Pentru a veni aici si a juca jocul si a pretinde ca santeti umani, a fost necesar sa intrati in iluzia timpului, deoarece fiind infinit
pe planeta Pamant, nu merge. Acesta este un joc al pretinderii ca santeti finiti si acum, voi ati invatat sa il jucati prea bine,
intru-cat natura voastra adevarata este infinita. Pentru a crea iluzia , fiecare dintre voi a creat un spatiu sacru, al vostru propriu.
Propria voastra realitate din interiorul micii voastre sfere si aceasta lucreaza foarte bine pana la un punct, unde incepeti sa
deveniti constienti ca nu santeti singurul creator de pe planeta. Iata unde apare provocarea si daca priviti societatile voastre,
afacerile, guvernele, toate vibratiile colective, fie ele religii, biserici, organizatii de orice fel, care vin impreuna pentru a va reflecta
magia, aceasta este ceea ce este. priviti toate lucrurile bune care deriva din acestea. Religiile au adus o forta puternica, unitate si
comunitate bazata pe constiinta iubirii. Acestea au consolidat concepte si idei pe care multi oameni le-au incercat si folosit efectiv.
De ce este atat de minunat sa aveti ceva de aceasta natura? Deoarece acesta este un sistem de credinta care poate reflecta
lumina voastra. Este ceva ca o oglinda. Voi aveti multe din aceste oglinzi aici pe Pamant, fara a fi limitate la religii. Fiecare
reflecta magia voastra unica intr-un fel si este destinata sa va ajute sa va re-amintiti cine santeti voi cu adevarat. In aceste spatii
va reintineriti spiritul din interior, Dumnezeul din interior. Deci, de ce aveti atat de multe religii pe planeta Pamant? Aceasta este o
intrebare recenta. Motivul acesteia este foarte simplu, caci voi aveti diferite rate vibrationale in lume si este nevoie de
reprezentarea fiecareia. Nu conteaza pe care o folositi, deoarece toate sant o reflectie a luminii voastre. Provocarea vine cand un
Dumnezeu nu vrea sa lase spatiu pentru alti Dumnezei. majoritatea religiilor au devenit exclusive si aceasta a cauzat multe
probleme si razboaie. Asadar noi va spunem ca voi cresteti si daca doriti sa va vedeti adevarata reflectie intr-o oglinda, gasiti una
care este flexibila suficient, incat sa cresca cu voi.
OGLINZILE LUMINII
Deci, ce este o oglinda a luminii? Daca va
daruim o piatra - o mica piatra - si va spunem: purtati-o cu voi in buzunar cand plecati de aici si totul va fi magic pentru voi de
acum inainte. Va merge? Daca voi credeti aceasta, va merge. Aceasta este o oglinda.cand mergeti la un doctor, acesta va spune
:" Acesta este un lucru comun, obisnuit. Te pot ajuta sa rezolvi aceasta problema, desi aceasta nu este o problema. Noi am ajutat
multi oameni . Pur si simplu iti dam aceasta pilula, vei dormi bine si te vei simti foarte bine". Va merge? Daca voi credeti ca da,
asa va fi. Daca aveti indoieli, daca va intrebati: medicina alopata va functiona in cazul meu? - nu va fi deloc acelasi lucru. Acestea
nu sant lucruri stricte care functioneaza pentru oricine. Fiecare individ este individual tocmai din acest motiv.Asa cum cresteti, rata
diversitatii va creste si mai mult. Ceea ce va spunem este ca acestea sant reflectii ale luminii voastre. Acestea sant moduri in care
micii Dumnezei trebuie sa-si foloseasca energia pe Pamant. Ei trebuie sa-si oglindeasca reflectia intr-un fel, pentru a se vedea pe
ei insisi. Deci, noi va rugam sa deveniti constient constienti de oglinzile voastre si sa colectati oglinzi, sa va luati o multime si sa le
asezati in casele voastre, sa determinati toate aceste potentiale, astfel incat, sa va vedeti pe voi. Nu, noi nu vorbim despre
oglinzile vizuale, deci va puteti relaxa. Asta nu inseamna ca trebuie sa va aranjati parul in fiecare moment cand va priviti in oglind.
Ceea ce inseamna este ca aveti multe sisteme de credinta flexibile, incat va puteti folosi puterea prin...ceea ce poate reflecta
lumina voastra. Exista multi vindecatori si invatatori care aud cuvintele noastre. Noi chemama multi vindecatori si invatatori,
pentru ca aceasta este energia cu care am lucrat pe pamant de multe, multe vieti si santem atat de bucurosi pentru ca voi va aflati
la punctul in care incepeti sa ridicati voalul. Incepeti sa auziti sunete, diferite lucruri de dincolo de voal, pe care nu le-ati mai auzit
inainte. Aceasta este cresterea voastra este schimbarea in fiinta voastra fizica care permite sa faceti acest lucru. Aceasta
ilustreaza ca incepeti sa deveniti constienti. Aceasta este iluzia ca exista doar un singur adevar si ca toate piesele sant meniote
sa reflecte adevarul vostru. De ce spunem asta? De ce spunem ca fiecare dintre voi are un adevar, cand, de fapt, santeti atat de
multi aici, pe Pamant? Am mai spus aceasta inainte. V-am mai spus ca trebuie sa va reamintiti doua lucruri importante. Unu, voi
santeti Dumnezeu si aveti o responsabilitate in a va folosi puterile creatoare. Doi, la fel de important: nu santeti singurul
Dumnezeu. Voi ,deasemenea,trebuie sa va folositi puterile in armonie cu alti creatori din jurul vostru. Aceasta este partea care
aduna impreuna intregul colectiv al cerului, pentru a fi creat pe pamant. Iata directia in care va indreptati - o societate imputernicita
- cum nu a existat niciodata inainte pe pamant. Voi aveti intotdeauna liber arbitru, dar ca o vibratie colectiva, nu ati ales niciodata
sa va revendicati deplin puterea. Ce inseamna aceasta? Daca voi santeti Dumnezeu, asta inseamna ca , ca si Dumnezeu, nu
trebuie sa mai jucati jocul? RESPONSABILITATEA =
ECHILIBRUL PUTERII
Ei bine,voi aveti acest concept si aceasta oportunitate, dar majoritatea dintre voi ati fost aici viata dupa viata ca invatatori sau vindecatori ,
lucrand pentru a aduce umanitatea si toata planeta, pana la punctul unde ati putut face acest pas care este acum inaintea voastra.
Acesta are loc acum. Voalurile cad si ceea ce vedeti este propria voastra reflectie. Este foarte important ca voi sa intelegeti
aceasta, deoarece, impreuna cu incredibila voastra putere, apare un nivel al responsabilitatii si puterea voastra poate fi echilibrata
doar atunci cand va asumati acel nivel. Putera voastra poate creste doar cand va cresteti acel nivel de responsabilitate. Aceasta
se afla inaintea fiecaruia dintre voi. Aceasta este aria pe care fiecare dintre voi va incepe sa o vada.
21 DE ZILE DE DE LUMINA REFLECTATA
Noi vom pretinde acum ca ne jucam in iluzia timpului vostru si va vom spune ca, din acest punct inainte si pentru 21 de zile de
acum inainte, va vom arata pe voi insiva. Va veti vedea propria voastra putere reflectata direct inapoi, in ceva ce aveti deja - o
idee, un concept care se manifesta chiar in fata voastra. Priviti miracolele din urmatoarele 21 de zile . Veti crea multe in viata
voastra, dar va exista cel putin unul care va fi de necontestat , incat veti intelege chiar din esenta miezului vostru, ca voi l-ati creat.
Noi facem aceasta din cand in cand, pentru a va da incredere, pentru a va lasa sa va cunoasteti adevarata voastra natura. Voi ati
construit un voal care va retine de la a va aminti de Acasa, de vietile trecute, de la avansarea voastra ca suflet si acum, ceea ce
are loc este ca incepeti sa dizolvati acel voal in intregime. Voi ati plasat voalul intre cei doi lobi ai creierului vostru. Acesta este
motivul pentru care aveti doua jumatati in creier. Considerati ca emisfera stanga mentine iluzia timpului si in cea dreapta, nu
exista timp. Deci, creierul drept reprezinta Acasa, cel stang reprezinta Pamantul. Acestea se amesteca acum impreuna, intr-un
mod care nu a mai avut loc vreodata. Spiritul evolueaza si fiinta fizica va evolua acum pentru a gazdui spiritul imputernicit. Ca
atare, multi dintre voi incep sa vorbeasca cu spiritul, intr-un fel. Voi toti incepeti sa gasiti parti din voi insiva, unde aveti conectii
directe cu Acasa. Daca aveti incredere, veti invata sa aduceti acea energie pentru a ancora lumina voastra. Va veti impamanta
lumina, ii veti da o noua cale pentru a calatori si veti chema lumina intr-un mod foarte puternic. Fiecare dintre voi incepe sa faca
aceasta in propriul vostru mod. Daca ar exista ceva ce am putea darui tuturor, pur si simplu prin a va atinge usor pe umarul vostru,
aceasta ar fi increderea.Aceasta ar fi increderea in sufletul vostru, deoarece acesta a calatorit pe acest Pamant de multe ori. Multi
dintre voi au strabatut multi kilometri si au facut mari sacrificii pentru ca Pamantul sa poata face acesti pasi urmatori...si iata-va
aici. Cativa dintre voi se trezesc din vis spunand : " Acum ca m-am trezit, ce trebuie sa fac?" Este o intreaga distractie in legatura
cu acest lucru, pentru ca acesta este voalul in actiune. Noi nu santem aici pentru a va invata ceva, noi santem aici pentru a va
ajuta sa va reamintiti. Santem aici pentru a va ajuta sa va revelati acea parte din voi , astfel incat, sa puteti vedea aceasta reflectie
pentru voi insiva. Nu este vorba sa aratati altcuiva sau sa va demonstrati abilitatile sau magia. Apoi, puteti sa mergeti inainte si sa
echilibrati reflectia cu responsabilitate , cu armonie cu alti Dumnezei din jurul vostru si invatati sa infuzati totul cu lumina. Aceasta
amplifica in mod natural lumina voastra. Aceasta este exact directia in care mergeti si exact ceea ce incepeti sa faceti chiar acum.
IMPRASTIIND LUMINA
Luati acele zambete pe care le daruiti din cand in cand si imprastiati-le imprejur. Luatia aceste daruri si fiecare dintre
voi trebuie si gaseste un folos pentru acestea, intr-un fel - chiar daca este doar o impamantare momentana a energiei - gasiti o
cale de a le folosi, oriunde vedeti cu ochii si oferiti abilitatile voastre proprii altor oameni. Da, acest lucru poate fi descurajator
uneori, deaorece traiti cu sistemele voastre de credinta. " Oh, aceasta persoana face asta aici si aceasta persona are aceasta
calificare. Daca voi face asta, atunci trebuie sa trec prin aceeasi pasi. Trebuie sa trec prin acelasi proces si imi va lua ani sa ajung
acolo". Noi a spunem ca nu este necesar sa faceti acest lucru, la acest punct. Energia voastra este chemata de fiecare fiinta si noi
va spunem ca, daca incepeti sa va mutati in energia voastra , in pasiunea voastra - acei dintre voi care au nevoie de antrenare,
care necesita alte elemente ale sale - vor fi directionati catre aceasta foarte repede. Nu trebuie sa planuiti aceasta, trebuie pur si
simplu sa va mutati in directia propriei voastre inimi si sa o lasati sa va arate calea. Lasati-l pe Dumnezeu sa vina prin voi.
Permiteti sa reflectati acea energie si indiferent ce este aceasta, o religie, o modalitate de vindecare, o carte, o statuie sau o
piatra, nu conteaza, daca voi credeti in ea, va merge. Voi santeti cu adevarat centrul propriului vostru univers si noi va rugam sa
incepeti sa luati in considerare aceasta cu fiecare actiune pe care o creati. Este foarte dificil pentru multi dintre voi, DEOARECE
ATI VENIT CU UN INCREDIBIL NIVEL DE SENSIBILITATE PENTRU A VA FACE MUNCA. Aceasta sensibilitate va face sa
simtiti totul si imediat santeti ezitanti pentru a va aseza energia acolo, deoarece spuneti :" Toti vor simti acest lucru. Nu am dreptul
sa imi asez energia inafara , pentru ca oricine mi-ar simti energia si va fi invaziva pentru alti oameni". Noi speram ca luati in
considerare si opusul acesteia. Energia voastra este purtata de voi, pentru ca numai voi santeti cei care pot aduce acea parte de
Acasa pe planeta. Voi santeti singura persoana care poate aduce acea piesa de puzzle de Acasa si aici va intrebati :" Sant
suficient de bun sa fac asta?" Toti cei de Acasa va spun sa mergeti inainte si sa scoateti piesa voastra pe tabla de joc si sa o
jucati, pentru ca aceasta este valoarea pe care ati castigat-o.
ENERGIA LIPSA DIN UNIVERS
Multi dintre voi nu fac lucruri pentru ca ganditi ca santeti invazivi fata de alti oameni sau ii afectati si noi va spunem ca
asa santeti, dar in sens contrar. Energia voastra este ceea ce lipseste in univers si daca o tineti in interior, cerul pe pamant nu
poate fi complet. Exista daruri pe care fiecare dintre voi le are , dar sentimentele voastre de inadecvare, de a nu fi suficient de
buni, sant elemente de moment prin care speram sa treceti si veti pasi inainte si va veti adapta, deoarece blocajele vor restrictiona
Pamantul de la miscare si de la a face acest urmator pas. Veti afla ca pasul se accelereaza si chiar in urmatorul an, se va
accelera si mai mult. Luati aceasta ca pe o provocare entuziasta. Luati-o ca pe o oportunitate. Noi va rugam sa va pictati energia
peste tot. Noi am dat lui Steve un exercitiu pe care sa il faca, deoarece voi santeti atat de senzitivi si ingrijorati in legatura cu
energia voastra care este in lucruri ; nu dorim ca aceasta sa fie agresiva, deci va rugam sa folositi spatele palmei, aproape ca si
cum ati imagina energia. Nu trebuie sa pictati energia voastra pe cineva, dar cand o faceti, imaginati-va ca o folositi cu spatele
palmei. Aceasta nu este o folosire agresiva , ci pur si simplu reprezinta faptul ca daruiti inapoi energia cu care ati fost incarcati din
interiorul universului. Daruiti inapoi acea aroma a lui Dumnezeu si aceasta este necesara acum. Nu este vorba doar despre un
Dumnezeu deschizandu-se si reamintindu-si puterea sa. Este vorba despre o planeta a fiintelor imputernicite, trezindu-se dintr-un
vis. Dragii nostri, voi ati cerut sa fiti aici si multi dintre voi nici macar nu au contracte care sa fi fost importante, ca voi sa fiti aici, in
aceasta viata, la acest moment, dar nu era sa lasati aceasta petrecere sa aiba loc, pana cand nu ati venit sa fiti aici, la acest
moment si iata ca santeti. Voi ati facut-o. Nu asteptati. Nu asteptati pana in 2012. Nu asteptati 11:11. Nu asteptati ziua de maine.
Incepeti acum. Actionati ca si cum ar fi acum si lasati oglinda sa reflecte magia noastra. Priviti la ceea ce are loc. Bucurati-va de
urmatoarele 21 de zile. Voi toti veti primi cel putin o reamintire si cativa dintre voi, multe reamintiri ale magiei voastre, ale darurilor
si abilitatilor voastre. Voi aveti o unica aroma a luminii. A venit un timp cand Steve a inceput channeling-ul, asa cum il numeste el.
El a citit o carte a energiei lui Kryon si ne-a intrebat :" Prieteni, voi il cunoasteti pe Kryon?" Si noi am ras si am gasit acest lucru
foarte amuzant , deoarece Acasa noi nu santem separati unul de altul, in felul in care voi pretindeti ca santeti separati unul de
altul. Noi am spus :" Credem ca acest lucru este minunat, dar trebuie sa impartasim cu voi, ca va veni un timp cand veti indeparta
voalul si veti afla ca toti ati vorbit cu aceleasi entitati. Veti afla ca ati vorbit cu o portiune din voi". Voi santeti bine ghidati prin
aceasta calatorie, atata timp cat invatati sa ascultati, cat invatati sa inlaturati acele limite. Faceti fiecare pas, treceti-l prin propriile
voastre filtre. Doar pentru ca noi spunem toate acestea, nu este un motiv adecvat ca voi sa le si faceti. Ca si noile haine, noile idei
ar trebui incercate mai intai, sa vedeti daca vi se potrivesc. Noi speram sa va jucati cu ele si sa ajustati acele elemente care vi se
potrivesc si sa aruncati restul, deoarece nu exista mesaje transmise care sa atinga fiecare inima. Voi faceti aceasta cu ganduri,
sisteme de credinta si idei. Veti incepe acum sa discerneti lumina. Lumina de pe planeta voastra se schimba. Nu este de fapt o
scimbare - voi va schimbati si incepeti sa percepeti o parte a luminii pe care nu ati mai vazut-o inainte. Voi credeti ca lumina este
formata din particole ale protonilor pe care le primiti de la soare sau de la dispozitivele voastre, dar noi va spunem : lumina in
corpul uman este simtita ca iubire si veti simti acest val incredibil si atunci cand o faceti, intindeti mainile si atingeti mainile altor
umani. Iata cum impamantati aceasta energie. Iata cum va uitati unul in lumina celuilalt si vedeti propria voastra reflectie, ca o
fiinta creatoare. Fiti mandri, dragii nostri. Noi santetm incredibil de mandri de voi. Voi santeti fii si fiicele regelui si nu va amintiti de
mostenirea voastra regala, dar noi o facem si voi santeti in locul potrivit, la timpul potrivit. Dansati cu aceasta lumina. Jucati-va cu
ea. Reflectati-o mai intai, pentru a o vedea, apoi, ajutati alti Dumnezei sa se trezeasca din vis. Aceasta se numeste o societate
imputernicita si voi va mutati in acea directie , cu viteza iubirii, chiar acum. Bucurati-va de calatorie. Cu cea mai mare onoare , noi
va rugam sa va tratati unul pe altul cu respect. Va uitati in ochii lui Dumnezeu, atunci cand o faceti. Hraniti-va unul pe altul si
deschideti fiecare usa pe care o puteti deschide pentru semenii vostri , pentru ca voi ajutati colectivul sa faca urmatorul pas.
Intelegeti ca jucati un joc si jucati-l bine impreuna. ESPAVO.
Sursa : www.lightworker.com/beacons
















miercuri, iunie 15, 2011

ECKHART TOLLE - DESPRE PREZENTA IN CONVERSATIE





Intrebare : Cum imi mentin un sens al prezentei cand sant in compania altei persoane? Cum aduc prezenta intr-o
conversatie?
Eckhart : Nu este usor. In momentul in care incepi sa vorbesti, doua minti se intalnesc si deci, acestea se
imputernicesc una pe alta. Incepe o curgere, un curent al gandului. Acum un moment ai fost prezent si apoi cineva incepe sa
vorbeasca. Ceea ce se aplica aici este pierderea spatiului pe durata conversatiei. Ambii participanti ai conversatiei au pierdut
orice sens al spatiului. Exista numai cuvinte, verbalizare, curentul gandirii care devine sunet. Ei sant absorbiti de acestea. Situatia
are propriul ei moment - e aproape o mica entitate, un curent care nu doreste sa se sfarseasca. Adesea, aceasta genereaza
emotii in corp. Imputerniceste, amplifica. Daca curentul mental declanseaza emotii, ceea ce adesea se intampla, in special cand
vorbim despre alti oameni, ceea ce au facut ei, ce v-au facut voua, ce au facut altora, criticismul, tot felul de emotii (lucruri), apare
ego-ul. Cand puteti critica pe altcineva, ego-ul se simte putin mai puternic. Prin diminuarea celuilalt, in sistemul deziluzional al
egou-lui, voi v-ati influentat propria voastra imagine de sine mai mult. orice critica a altuia este o parte din acel curent al energiei.
Si apoi emotiile apar si acestea amplifica gandurile. Aceasta reprezinta pierderea spatiului. Pentru ca sa va recastigati spatiul ,
fara a spune :" Nu mai vorbesc deloc" , un lucru este necesar : realizarea ca ati pierdut spatiul. Fara aceasta, nu este nimic ce
puteti face - cand santeti atat de dominati de un curent al gandului, incat nici macar nu stiti ca ati fost dominati de acesta - nu este
nimic ce puteti face. "Iertati-i ca nu stiu ce fac". Ei sant inconstienti. Ei sant curentul gandului. Si ca si curent al gandului, nu doriti
sa se termine - deoarece, nu va doriti propriul sfarsit. Fiecare entitate doreste sa ramana in forma cat de mult este posibil. Daca
exista cea mai mica realizare ca ati pierdut spatiul, in acel moment aveti o alegere. Care este alegerea voastra? Alegerea voastra
este sa aduceti ceva din prezenta, ceva spatiu in curentul gandului. Dar cum faceti acest lucru? Vine spre voi, nu numai din
interiorul propriei voastre minti, ci si din a altei persoane, deasemenea. Constiinta este acolo sio aceasta poate dura doar 3
secunde si apoi dispare din nou. Deci, trebuie sa folositi cele 2 sau 3 secunde , unde realizati ca spatiul lipseste si faceti ceva in
acel spatiu, unde aveti libertatea de a actiona. Printr-o alegere constienta, va mutati atentia inafara gandirii - dar trebuie sa o
ancorati altundeva, altfel nu functioneaza. Deci, alegeti respiratia voastra sau corpul sau alta perceptie a simturilor din jurul vostru,
incat sa deveniti constienti. Cand vorbiti cu o alta persoana este probabil cel mai usor, fie sa folositi respiratia sau corpul vostru
interior. Practicati aceasta anticipat, cand conditiile sant mai usoare, astfel incat o puteti face odata cand este necesar. Mergeti in
corpul vostru interior , simtiti ca, campul vostru vostru energetic este viu. Si veti observa ca nu veti mai gandi deloc. Voi puteti
asculta linistiti. Lucru uimitor este ca puteti asculta o alta persoana fara a gandi, usor, minunat. Voi ascultati, dar o parte din
atentia voastra este pe propriul camp energetic - astfel inlaturati atentia de la ganduri. Exista un sens al trairii in fundal. Aceasta
este , in cele din urma, lipsa formei : este deja usa catre lipsa formei. Simtiti ca in timp ce voi stati acolo si ascultati , ati pasit
inafara curentului gandirii. Apoi, calitatea interactionarii se schimba imediat. Cealalta persoana poate nu observa constient ce se
intampla si poate continua pentru un timp. Asta nu inseamna ca nu mai raspundeti deloc. Dar cum raspundeti si calitatea
raspunsului se schimba, deasemenea. Nu mai contribuiti la natura negativa , care exista adesea in conversatii. O anumita
cantitate de liniste , apoi, veti fi o parte a cuvintelor pe care le rostiti. Acest lucru este atat de subtil, incat cealalta persoana
probabil nu-l va observa in mod constient. Deci, mentineti-va atentia pe corpul interior, lasati-l sa fie ancora voastra si apoi,
deveniti prezenti. Daca va pierdeti din nou, daca cealalta persoana va spune ceva provocator, apoi, dupa putin timp, va amintiti -
si mergeti inapoi la corpul interior. Acesta este o ancora puternica si apoi totul se schimba pornind de acolo. Aceasta inseamna o
practica continua.
Sursa : www.eckharttolle.com














duminică, iunie 12, 2011

ECKHART TOLLE - DESPRE GASIREA ECHILIBRULUI






Transmis pe 10 iunie 2011
Intrebare : Cum gasim echilibrul intre dorinta noastra individuala si curgerea naturala a vietii?
Eckhart Tolle : Prin a trai aliniat cu momentul prezent, voi va aliniati deasemenea vointa voastra cu vointa universala,
pe care ati putea-o numi " Vointa lui Dumnezeu". Voi nu aveti o vointa separata. Vointa separata va dori sa influenteze sau sa
imputerniceasca sensul sinelui cuiva. Vointa separata este ingrijorata de " eu", ego-ul. Dar exista o constiinta divina, singura
constiinta, acolo este impulsul evolutionar. Ceea ce facem noi aici in fiecare moment este sa ne aliniem cu aceasta.
Non-rezistenta este vitala, deoarece, atata timp cat voi opuneti rezistenta momentului prezent, veti fi prinsi in mica vointa egoista.
Vointa egoica va trebui sa scada - aceasta este abandonarea catre momentul prezent si sa se predea la ceea ce este. Cand va
aliniati cu ceea ce este in interior, aceasta arata la inceput ca o pozitie de slabiciune si poate fi gresit interpretata ,ca ceva ce va
retine de la a face o actiune efectiva. Dar acceptarea a ceea ce este este total compatibila cu raspunderea la indiferent ce
pretinde momentul prezent. Indiferent ce se doreste a fi creat, manifestat, facut la acest moment - pentru a fi aliniat cu acel lucru,
trebuie sa acceptati, mai intai, orice forma ia acest moment. Alegeti doar acest moment. De exemplu, cand santeti bolnavi, nu
spuneti :" Trebuie sa accept aceasta boala, faptul ca sant bolnav, ca sufar din aceasta cauza", deoarece aceasta este o intreaga
poveste conceptuala. Tot ce trebuie sa acceptati este acest moment, asa cum este. Nu exista niciodata , cu adevarat, o boala in
acest moment, exista doar o conditie fizica. Poate fi o durere, pot fi slabiciuni, dizabilitati, disconfort. Acele lucruri pot fi acolo si
acesta este singurul lucru pe care il acceptati. Acest moment este asa cum este el acum. Daca santeti prinsi in noroi undeva, nu
spuneti :" Ei bine,sant in noroi, trebuie sa accept asta si aici sant - nu voi face nici o actiune, pentru ca trebuie sa accept ceea ce
este". Acest moment este deja intotdeauna asa cum este si nu puteti face nimic in legatura cu acesta. Aceasta trebuie sa
acceptati. Apoi, actiunea care rasare are o energie diferita. Dorinta care curge in ceea ce faceti nu mai este egoista. Cand nu ati
acceptat acest moment, dorinta merge impotriva universului - asta face egoul. El este negativ, se lupta cu ceva ce nu ar trebui sa
fie acolo. Daca folositi negativitatea, santeti prinsi in ego. "Mica vointa" trebuie sa cedeze in fata unei vointe mai puternice pentru
a curge si a se adresa situatiei. Aceasta creaza, nu este izolata fata de totalitate. Este una cu totalitatea. Cand aceasta opereaza,
un alt cuvant pentru acea vointa universala este inteligenta. Este doar atunci cand priviti o situatie, acceptarea completa este
fiintarea acestui momentsi apoi, desigur, actiunea poate fi facuta. Odata ce deschiderea se afla acolo, prin acceptare, pasul
urmator pe care il faceti este mult mai puternic. Exista un termen buddhist " actiunea potrivita" , care poate rasari doar din starea
potrivita a constiintei. Trebuie sa iesiti afara din ego, mai intai, inainte ca sa puteti realiza actiunea potrivita. Buddha a vorbit
despre ceea ce curge din starea treaza a constiintei. A preda mica vointa inseamna sa spui "da" momentului prezent. Nu este
mare lucru, doar sa spui da la ceea ce este - deoarece deja este, oricum. De ce sa ne plangem despre ceva care este? Este
nebunesc, dar normal. Pentru a renunta la vointa egoista , tot ceea ce aveti de facut este sa nu va plangeti in legatura cu ceea ce
este. Fiti aliniati cu fiintarea - oameni, situatii, orice - acestea sant deja cum sant. Aceasta este inevitabilitatea lui este. Deveniti
prietenosi cu ceea ce este si deveniti inteligenti pentru prima data. Impreuna cu simplul act al abandonarii catre inevitabilitatea
momentului prezent , o alta energie soseste. Ati putea denumi acest lucru vointa universala, ati putea-o numi inteligenta, ati
putea-o numi solutie creativa la orice fel de asa-zisa "problema" care exista. Ati putea-o numi putere care soseste, care este mai
mareata decat puterea limitata a mintii voastre. Sau aceasta poate folosi mintea voastra si dintr-odata sa spuneti lucrul potrivit,
daca asta este ceea ce cere situatia. Dintr-odata cuvintele vin - de unde vin cuvintele? Voi nu stiti ceea ce urmeaza sa spuneti .
Acestea vin dintr-un nivel mai profund, deoarece acea inteligenta foloseste mintea. Voi si universul deveniti una si ca atare,
acesta creaza prin voi, ca aceasta forma. Aceasta este frumusetea sa. Cand nemanifestatul curge in aceasta lume, acesta isi
asuma forma. Majoritatea gandurilor pe care oamenii le au in starea netrezita sant ganduri vechi, repetitive, gandire conditionata,
conditionata de trecut. Va bizuiti doar pe ceea ce ati acumulat in trecut, luati in considerare lucrurile prin gandire conditionata.
Cand simplul act al abandonarii deschide mintea voastra, acesta poate fi folosit apoi ca un instrument. Apoi, un gand poate sosi ,
care este original si proaspat si nou. Aceasta este nasterea formei.Nasterea gandului creaza nasterea formei. Universul va
utilizeaza ca pe un vehicol sau un canal prin care creaza. Voi santeti una . Acesta va poate folosi mintea si devine gand, cuvant,
lucruri fizice. Acesta este modul in care mintea poate fi actualmente o unealta ajutatoare - aliniamentul cu mareata Inteligenta,
Constiinta lui Unu. Totul incepe cu momentul prezent si cu relatia voastra cu momentul prezent. Prieteni sau dusmani? Ii permiteti
sau va luptati impotriva lui, opunandu-i rezistenta? Acesta este sfarsitul egou-lui - deoarece ego-ul necesita rezistenta. Ego-ul
supravietuieste prin a va plange, el supravietuieste prin negare sau prin a dori altceva. Momentul prezent este invatatorul. Lucrati
cu aceasta - este tot ce trebuie sa faceti, cu adevarat. Acesta este sfarsitul " micii vointe", care nu reprezinta toata acea putere,
oricum. Indiferent ce creaza aceasta, creaza mai multe probleme. Pare atat de simplu si chiar este simplu. Si totusi, datorita
multor mii de ani de tipare ale obisnuintei , oamenii imi spun :" Este atat de dificil sa fii in momentul prezent si sa ii permiti sa fie".
Desigur, contrariul este adevarat. Viata devine dificila daca nu o faceti. Ceea ce acceptati este forma acestui moment.Nu mai
mult. Apoi, vedeti ce este necesar. Nu santeti cu adevarat inteligenti, pana cand aceasta nu se intampla. Cateodata, mentinerea
acelui spatiu al simplei Prezente activeaza alti factori care vin din exterior, pentru a schimba situatia. Voi ati activat inteligenta
totalitatii. Nu este neaparat necesar sa apara prin aceasta forma. De aceea oamenii vorbesc despre sincronicitatea lucrurilor care
are loc, caci dintr-odata, un factor ajutator soseste, dintr-odata apare persoana potrivita, lucrul potrivit se intampla. Aproape
miraculos, cand voi nu stiti ca acesta este un lucru natural, el para ca un miracol mai intai, pentru ca majoritatea umanilor nu sant
obisnuiti cu acesta. Cand voi mentineti Prezenta, cateodata schimbarea poate nu se intampla prin actiunea voastra. Exista multe
situatii cand actiunea , la acest moment, nu este posibila. Cateodata, nu puteti face nimic, asadar, puteti continua sa fiti prezenti.
Apoi, o mareata inteligenta este activata. Foarte adesea veti gasi ca schimbarea are loc in situatie. Aceasta inteligenta mareata
nu este inteligenta conceptuala prin care puteti masura IQ-ul. Aceasta este o inteligenta non-conceptuala. Inteligenta conceptuala
este abilitatea de a retine informatii, de a analiza, compara , etc. Aceasta este un micut fragment a ceea ce este inteligenta. Exista
o vasta inteligenta non-conceptuala. Destinul nostru este sa traim in acest mod, astfel incat, intreaga noastra viata sa devina o
lucrare de arta. Nu doar sa fiti limitati la acea stare de constiinta cand faceti munca voastra creativa. Orice lucru creativ are o
scanteie, o calitate, o noutate, o prospetime este plin de viata.Voi va conectati cu inteligenta non-conceptuala in tacerea alerta din
interior. Fiecare o detine, ca fiind esenta sa. Aceasta este adevarata inteligenta. Extinzand aceasta, voi santeti conectati cu ceea
ce nu poate fi masurat prin nici un test de IQ. In sfarsit, voi nu puteti masura creativitatea. Foarte adesea, forma momentului
prezentpare ca o limitare in viata voastra, ceva ce afecteaza libertatea voastra. Corpul se poate imbolnavi si poate va miscati cu
greutate. Cand ceva drastic se intampla , daca puteti invata sa acceptati aceasta, putina spatialitate intra in viata voastra. Voi
spuneti :" Aceasta este ceea ce este". Putin spatiu acordat si nu veti mai fi doar o entitate care opune rezistenta. Apoi, realizati ca
santeti esentialmente un spatiu fara forma. Cu alte cuvinte, voi gasiti pacea interioara. Mai intai, aceasta este foarte gentila in
fundal, in mijlocul oricarei situatii. Acea pace este puternica. Ea poate deveni atat de puternica, incat sterge aproape tot. Pacea
exista fara forma in voi. Prin acceptarea formei , lipsa de forma din voi se deschide. Iata cum ceva care pare sa fie rau - o limitare
- devine o deschidere pentru realizarea a cine santeti voi cu adevarat.
Sursa : www.spiritlibrary.com












sâmbătă, iunie 11, 2011

PARADIGMA JOCULUI CONSECVENT





Transmis de Lauren C. Gorgo - 7 iunie 2011
BOMBE DEZAMORSATE
A trecut aproape o saptamana de la prima eclipsa solara a sandwichiu-luil celestial al verii si asta inseamna ca oficial
ca santem liberi si ca fugim ...in cercuri. Mai degraba in spirale.Pentru urmatoarele cateva saptamani noi vom accelera treptele
evolutiei ADNu-lui la o rata fara precedent grabind incorporarea sinelui nostru sufletesc. Si ca si orice supraefort, ne putem simti
epuizati pe durata acestor calatorii ale sufletului , deci este important sa temperam acea balanta intre ceea ce dorim sa facem si
ce ne simtim capabili actualmente, pana corpurile noastre inteleg.Sper ca ati respirat adanc cat capul a fost inca deasupra apei ,
deoarece noi mergem din nou sub apa...plonjand adanc in profunzimea miezului sinelui nostru , pentru a face cateva legaturi
(sudari) necesare pentrru fuzionarea celor doua parti polare ale noastre. Si in legatura cu eclipsele, va reamintesc sa zdruncinarile
dramei, frica si groaza nu mai sant necesare pentru a imbratisa schimbarea...caci eclipsele sant daruri puternice ale transformarii
si aceasta, in special, ne poate asigura o eliberare de trecut, daca utilizam disciplina noastra detasata de a vedea totul dintr-o
perspectiva multidimensionala, largita si neutra. Si efortul va fi bine venit, deoarece nevazutii spun ca aceasta sustinere
solara/lunara este motorul din spatele eliberarii corpului fricii/durerii, prima faza a incorporarii mentionata in ultima transmisie. In
realitate, cei deja concentrati pe o cale 5 dimensionala, au dezamorsat atat de multe bombe interne (karmice), incat chiar daca
butoanele pot ramane, majoritatea sant inutile. Si daca un buton mai este activ, veti sti inainte ca noi sa ne completam aceasta
calatorie, deoarece vor fi toate testate...unul cate unul...pana cand reactionam din ce in ce mai putin la ranile trecutului.
NAVIGAND PRIN SANDWICH
" Voi va reclamati fiecare parte din voi care a fost separata sau fragmentata si acum santeti capabili sa incorporati si sa
reflectati toata acea radianta interioara , inafara, in lumea exterioara...in fiecare sens al cuvantului" - Consiliul Inalt Pleiedian.
Sandwich-ul eclipselor solare ( cu cea lunara in mijloc) ne inzestreaza cu ceea ce Consiliul Inalt Pleiedian s-a referit a fi :" o
fuziune a corpului inferiro si constiinta corpului inalt"...ei mi-au oferit, deasemenea, niste imagini animate in ochiul mintii mele ale
chakrelor noastre inferioare (1,2,3) , fuxzionand cu chakrele inalte (4,5,6) , in chakra inimii (4) , unde castigam acces catre toate
cele 13 chakre ale noului sistem galactic-uman. Prin acest portal puternic al transformarii , noi exploram/purificam polaritatea
ramasa in vietile noastre, astfel incat, putem efectiv utiliza fortele masculine si feminine pentru reunificarea materiei pamantului cu
materia eterica, asa cum au mentinat Pleiedienii data trecuta. Aceasta fuziune a spiritualului cu materialul...trezirea constiintei
unitatii...se intampla prin centrii inimii noastre, la fel ca si prin glandele pituitara si pineala, astfel incat, daca ati experimentat
intense greturi/arsuri in zona inimii (deschiderea inimii ), activari ale glandelor pituitara si pineala ( mariajul sacru), simptome de
vertij, lipsa somnului, OBOSEALA, dezorientare, insomnie, somn adanc, probleme ale sinusurilor,dureri de cap, mancarimi/dureri
de scalp, ochi: inrositi, arsuri, mancarimi, aposi, schimbari in vederea periferica, etc...si/sau indigestii ( detoxifierea celulara
impamantarea/purificarea chakrei radacinii ) toate au legatura cu acea fuziune. Ei ne-au impartasit deasemenea ca nivelul
integrarii noastre personale a celor 2 corpuri ne va fi reflectata in lumea exterioara, prin capacitatea noastra interioara de a
ramane intacti pe durata acestui pasaj...cu alte cuvinte, noi vom sti cat de integrati santem, prin abilitatea noastra de a renunta la
orice iluzie trecatoare in schimbul iubirii eterne. Cateva lucruri care pot iesi la suprafata pe durata acestui tranzit...in special in jurul
eclipsei lunare(emotie) din 15 iunie...aceasta va fi legata de sentimente adanci de lipsa de valoare de sine... fie provenind din
ranile trecutului, din copilarie sau din experientele colective al suprasufletului nostru : " Noi am dori sa va facem cunoscut ca parti
din voi care se simt fara valoare vor rasari la suprafata pentru a fi eliberate...nu luati aceste momente ca replici ale adevarului, ci
ca pe un contrast care va serveste, o masura a cat de departe ati ajuns in reconectarea cu sinele vostru Dumnezeu. Aceste
momente vor fi scurte, dar va vor reflecta locul unde va simtiti fara valoare, neiubiti, neacceptati, neimpliniti, neapreciati etc..."
Inaltul Consiliu Pleiedian. Pentru a utiliza aceasta perioada a eclipsei intr-un mod eficient, ar fi indicat sa imbratisati si sa iubiti
toate partile voastre neiubite...deoarece daca o facem, daca putem accepta si iubi cu adevarat toate urateniile noastre, noi avem
abilitatea de a lasa in urma cu adevarat aceste parti...de a ne elibera de auto-judecata si criticism care ne fac inferiori, astfel incat
putem trai si crea cu adevarata libertate emotionala. Consiliul a mentionat deasemenea, ca rezistenta fata de fricile puterii noastre
pot rasari la suprafata in aceasta luna. In trecut, expresia maretiei noastre a fost, fie abuzata, fie in detrimentul starii de bine
colective, intr-un anumit fel...si chiar daca aceasta nu mai este o realitate, trebuie mai intai sa exprimam aceste frici reprimate ,
astfel incat, le putem vindeca (iubi) si elibera , ceea ce, in final, ne va face capabili sa ne imbratisam total puterea noastra ca si
co-creatori, in a 2-a jumatate a acestui an. " Acum este timpul sa incorporati maretia , dar , mai intai, va trebui sa eliberati acele
parti din voi din cauza carora va simtiti dispretuiti...acele parti din voi din trecut, care au fost ingropate de catre focul vostru
pasional, care au fost orbite de lumina voastra interioara"- Inaltul Consiliu Pleiedian.
SCOPUL MAI INALT
Exista deasemenea o liniste in aer, o lipsa de pasiune , in special cu privire la "scopul" nostru sau contributia noastra la
aceasta sfera oceanica pe care o numim pamant. Proeictele vechi pot parea rasuflate si fara rost , cele noi stupide si neinspirate ,
desi totul este perfect este uluitor, intru-cat cea mai inalta parte a noastra (sinele nostru viitor) simte efortul de a fi pregatit...simte
spatiul/timpul potrivit pentru a contribui cu ceva tangibil...dar sinele noastre mai joase sant inca tintuite pe canapea. In marea
pictura, noi chiar fuzionam cu expresia mai mareata a scopului. Nevazutii observa ca aspectul major al acestui sandwich...si
motivul pentru care va simtiti atat de disconectati ...este sa ne aduca in aliniament cu extensia totala a planului sufletului nostru,
care, desigur, inseamna ca trebuie sa abandonam orice dorinte ale egou-lui , astfel incat acest plan sa poata fi pus in practica fara
interferenta noastra ( mintea inferioara). Asta nu inseamna neaparat necesar ca trebuie sa aruncam sau sa ne despartim de acele
lucruri pe care le foloseam, ci doar trebuie sa dam suficient spatiu pentru ca totul sa se aseze in locul potrivit. Trebuie sa dorim
mult sa lasam ideile din jurul scopului sa respire, astfel incat acesta sa infloresca in deplinatatea potentialului sau, fie ca acesta

este un scop care se aliniaza cu cariera sau nu. Flexibilitatea este intelesul acestui sandwich. Consiliul Pleiedian spune clar ca
noile oportunitati sosesc si/sau se solidifica in dimensinile fizice acum...multe inca inoata in planul mental sub forma de idei, dar
incep sa se formeze in colective, asa cum santem atrasi unii spre altii pentru a co-crea. Aceste oportunitati nu sant numai pilonii
pentru sistemele noii lumi...acele structuri ale noii realitati care solidifica fundatia reconstructiei pamantului...ci acestea vor servi
deasemenea ca portaluri ale abundentei, incat multi dintre noi cer sa se mute spre urmatorul nivel. Cheia catre aceste
oportunitati,spun ei , sta in dorinta noastra de a le recunoaste ca pe niste daruri ce sant, ceea ce inseamna a renunta la ce ne
gandeam ca am face, pentru a permite sa facem, cu adevarat, lucrurile pentru care am venit aici. (Sugestie: aceste oportunitati pot
fi mascate ca ceva care pare sa fie fara prea mult efort, prea simple, prea distractive pentru a fi valoroase...deci, mentineti-va
mintea si optiunile deschise ! ).
PARADIGMA JOCULUI CONSECVENT
" Ce am dori sa realizati prin acest eveniment spectaculos din aceasta vara este ca singurul vostru scop este sa
multiplicati bucuria. Misiunea voastra a fost intotdeauna, mai intai sa intalniti bucuria, sa o incorporati si in final , sa gasiti moduri
de a imbratisa si angrena acele lucruri care va aduc, in final, bucurie". Consiliul Inalt Pleiedian. Este important sa intelegeti
perspectiva schimbarii prin care noi trebuie sa trecem, pentru a utiliza cu adevarat energiile 5D si tehnologiile iluminate care ne
sant acum disponibile. Majoritatea dintre noi (Semintele Stelare) vin in acest plan 3 dimensional al pamantului din alte lumi, alte
dimensiuni, alte constelatii si galaxii , fiecare cu "slujbe" diferite de efectuat pentru planeta , in timp ce ne realizam inaltarea
noastra personala si dureroasa uneori prin dimensiunile dense ale lumii formei, pentru a ajunge la vibratia destinatiei noastre.
ceea ce doreste Consiliul Pleiedian este sa realizam acum ca nu mai servim planul maret din acest concept 3 D. Noi incepem sa
operam cu o paradigma integrata cap/inima , care cere o schimbare in perspectiva, in legatura cu cata valoare consideram ca
avem pentru noi insine. Acest mod de a fi 5 dimensional ne cere sa raspundem la o foarte importanta intrebare, una care
determina abilitatea noastra de a conduce:
ESTE CINE SANTETI VOI SUFICIENT?
Noi ne mutam acum dincolo de frecventa campului 3 D, ceea ce inseamna ca ni se cere sa parasim nevoia de a
"FACE", pentru a ne simti valorosi. Noi intram in starea armonioasa a existentei, unde toate actiunile vin dintr-un loc al "DORESC
SA FAC " si nu "TREBUIE SA FAC". O schimbare subtila, dar profunda. Cum venim acum in pozitia de a ne aprecia pe noi si a
elibera constient greutatea obligatiilor si a sentimentelor lipsei valorii de sine ( cu ajutorul urmatoarei eclipse lunare) , vom deveni
mult mai luminosi si vom intra mai mult in ceea ce imi place sa numesc" paradigma JOCULUI consecvent"...unde pasiunea,
scopul si potentialul nostru vor fi o reflectie directa a adevaratei noastre Luminozitati a fiintei...deorece, in sfarsit, daca nu ne
bucuram pe noi insine, nu contribuim cu intrega inima la noua linie a timpului, unde "munca" nu exista. Valoarea scopului , cu
toate ca uneori noi "FACEM" este o constructie necesara intr-un concept separat (dualitatea), deoarece aceasta ne
aprovizioneaza cu abilitatea de a proiecta valoarea noastra intr-un "lucru" exterior, pentru a o cunoaste, pentru a o simti, pentru a
o vedea. In dimensiunile joase este folositor sa proiectezi valoarea noastra perceputa pe o panza a vietii noastre , astfel incat o
putem recunoaste si reabsorbi sau integra...dar acum ca devenim infuzati de suflet, co-creatia inseamna JOC, inseamna
exprimarea unicitatii noastre in tot ceea ce facem , simplu, prin a fi cine santem noi si facand orice si doar ceea ce ne aduce
bucurie. "Santeti in stare sa digerati enormitatea acestui fapt ?"-Consiliul Pleiedian. Nevazutii reitereaza ca, la cel mai inalt nivel,
scopul experientei unui suflet incarnat este sa se realizeze pe el in forma si sa isi exprime unicitatea prin ceea ce provoaca
bucurie. Scopul nostru auto-promovat sau noua Slujba este sa invatam cum sa efectuam schimbarea, traind liberi si jucausi, ca
maestri incarnati ai luminii, prin reclamarea dreptului nostru din nastere, de a exista pur si simplu si de a crea. Nu mai exista nici o
separare intre cine santem si ce facem. Cine santem noi ESTE ce facem acum si asa cum devenim o expresie autentica,
imputernicita a sinelui, noi ne schimbam simultan de la umanul care actioneaza in 3 D, la umanul care doar Este in 5 D si care am
fost intotdeauna meniti sa fim ! Nu cunosc o alta libertate mai mare decat asta.
MENTINAND LUMINA FLACARII
" Noi repetam ca vi se cere doar sa urmati ghidarea interioara din fiecare dintre voi, care vine in fata acum pentru a va
servi total. Pentru a va aduce intr-o stare de aliniament extatica , o armonie interioara care aduce cerul pe pamant".- Consiliul
Pleiedian. La final, nevazutii spun ca partial, pe durata pasajului acestei eclipse si partial pe durata urmatorului solstitiu, ne
apropiem de un nivel de stabiilizare, care rezulta din mutarea dincolo de frecventa campului 3 D si care ne face capabili sa
mentinem lumina flacarii noastre interioare tot timpul. Asa cum facem acest lucru, nu numai ca incepem sa atragem lumina in altii,
ci vom avea abilitatea de a schimba dinamica fiecarei situatii, prin armonizarea energiei noastre cu cei din jurul nostru, prin
radianta iubirii pure. Noi devenim forta dominanta a luminii si acele zile cand ne simteam dominati de intuneric, s-au sfarsit. Exista
deasemenea o schimbare in relatiile noastre care va fi palpabila...relatii de tot felul vor incepe sa se restructureze si sa se alinieze
cu noile frecvente, ceea ce inseamna ca unele se vor sfarsi si altii vor fi mai atrasi de noi, in timp ce cativa se vor impaca.
Nevazutii spun ca schimbarea va fi fara efort, dar notabila si ca nu mai trebuie facute alegeri aici...alegerile vor fi facute pentru noi,
prin rezonanta si legea universala. " Acesta este un timp monumental in istorie si voi treceti prin schimbari radicale, deci, fiti fermi
in determinarea voastra de a va vedea tranzitionand. Fiti in pace cu urmatoarele portaluri , bucurati-va mult de succesele voastre
si ramaneti intr-o anticipare ca un copil , in legatura cu ceea ce urmeaza...doriti-va oportunitatea de a pasi total in voi. Noi santem
Consiliul Inalt Pleiedian si va aducem acum aceasta informatie, pentru a va aminti de puterea voastra de a va elibera de robie, pe
durata acestui pasaj critic si a va asista pe fiecare dintre voi, ca adevarati reprezentanti ai mostenirii galactice. Fie ca radianta
stralucirii sufletelor voastre sa lumineze in toate actiunile voastre "- Consiliul Inalt Pleiedian. Sa mentinem anticiparea ca niste
copii ! Lauren.
Sursa : www.thinkwithyourheart.net